Marcu al Ierusalimului

Sfântul Marcu (sau Mahalia) a fost al șaisprezecelea episcop al Ierusalimului, în funcție din 135 până la moartea sa, în 156, și cel dintâi episcop neevreu al Ierusalimului, redenumit atunci Aelia Capitolina. Pomenirea lui este la 22 octombrie, după Martirologiul roman și după izvoarele sârbe și ucrainene. Cinstirea lui vine mai ales prin martirologiile apusene: izvorul grecesc observă că Martirologiul roman îl numește martir la 22 octombrie, dar aceasta nu dovedește că a fost mucenic: în Biserica veche nu a avut cult liturgic, iar numele lui a intrat în Martirologiul lui Ado.

Împăratul Hadrian a oprit pe evrei să locuiască la Aelia Capitolina după ce Răscoala lui Bar Kohba (132-136) a fost înăbușită, iar locuitorii puteau fi numai neevrei, așa încât orașul a ajuns în fapt colonie romană. Creștinii din rândul evreilor au fost împinși la margine; au fost izgoniți din Ierusalim la Pella, iar episcopii Ierusalimului nu mai erau din rândul iudeo-⁠creștinilor, ci erau aleși greci. După izvorul grecesc, Marcu a fost ales de creștinii de neam grec, în 134, după ce creștinilor din neamuri veniți de la Pella li s-⁠a îngăduit să se așeze în Ierusalim. După izvorul sârb, a fost ales în 135 episcop al Aeliei Capitolina de mitropolitul Cezareei Palestinei, încă în vremea episcopiei lui Iuda al Ierusalimului, strănepotul fratelui Domnului.

Se spune că, atunci când Hadrian a oprit pe evrei să intre în Aelia Capitolina, Marcu a convins pe cei mai mulți din turma lui să înceteze a ține legile și obiceiurile evreiești și astfel au căpătat intrarea în oraș. Cei puțini care au stăruit în obiceiurile evreiești au ajuns ebioniți. Secretar al lui a fost socotit după tradiție Ariston din Pella, dar mărturia cronicarului armean Movses Khorenatsi este insuficientă, târzie (veacul al VII-⁠lea) și neclară. Nu se știe când i s-⁠a încheiat păstorirea. Poate a murit în 156, în vremea lui Antonin Piul. Urmaș i-⁠a fost episcopul Casian al Ierusalimului.