Serafim Samoilovici

Sfântul Sfințit Mucenic Serafim Samoilovici, arhiepiscop de Uglici și vicar al eparhiei Iaroslavlului, a fost un misionar în Alaska, un stareț iscusit și unul dintre ierarhii mărturisitori ai Bisericii Ruse în anii prigoanei sovietice. Între decembrie 1926 și aprilie 1927, când ceilalți ierarhi de frunte erau întemnițați, a condus el însuși Biserica Rusă ca înlocuitor al locțiitorului de patriarh. După ani de arestări și exil, a primit cununa muceniciei în toamna anului 1937, într-⁠un lagăr din Siberia.

Originea și studiile

Simeon Nicolaevici Samoilovici s-⁠a născut la 19 iulie 1881, după calendarul vechi, la Mirgorod, în gubernia Poltava, în familia unui cântăreț bisericesc. Familia se trăgea din hatmanul Ivan Samoilovici. A absolvit școala teologică din Lubnî în 1896 și seminarul teologic din Poltava în 1902.

Misionar în Alaska

Îndată după seminar a plecat în eparhia Aleutinelor și Alaskăi, condusă atunci de episcopul Tihon (Belavin), viitorul Sfânt Patriarh. La 1 august 1902 a devenit învățător la școala misionară din Unalaska, iar din iulie 1905 la școala misionară cu două clase din Sitka.

La 25 septembrie 1905 episcopul Inochentie (Pustînski) al Alaskăi l-⁠a tuns în monahism cu numele Serafim, iar la 2 octombrie l-⁠a hirotonit ierodiacon. La 25 martie 1906 a fost hirotonit ieromonah, iar în august același an a primit parohia și conducerea misiunii de la Nuchek.

Istoricul Mihail Polski scria că Sfântul Tihon îl prețuia mult pe acest misionar râvnitor, care unea asceza personală cu priceperea de a se apropia atât de credincioșii aleuți, cât și de administrația americană din Alaska. În martie 1908 a fost numit profesor de Sfânta Scriptură și teologie fundamentală la seminarul din Sitka și a primit, pentru râvna sa, distincția numită nabedrenik.

Întoarcerea în Rusia

Sănătatea zdruncinată și clima aspră l-⁠au făcut să ceară întoarcerea în patrie, iar în octombrie 1908 a fost eliberat din slujbă. În 1909 a fost ajutor al misionarului eparhial din Vladikavkaz, iar din septembrie duhovnic și o vreme inspector la seminarul Alexandrovski din Ardon, în Osetia.

În aprilie 1910 a fost numit locțiitor al Mănăstirii Frăției din Mogilev, dar se pare că nu a apucat să preia conducerea ei. Sfântul Tihon, devenit arhiepiscop de Iaroslavl, a obținut de la Sinod ca ieromonahul Serafim să fie numit în locul arhimandritului Porfirie, răposat, la Mănăstirea Tolga, una dintre cele mai însemnate din eparhie.

Starețul de la Tolga

În mai 1910 părintele Serafim a ajuns la Tolga și a preluat conducerea mănăstirii, iar în iunie numirea a fost confirmată. Grija lui principală a devenit pregătirea sărbătoririi a 600 de ani de la întemeierea mănăstirii, în 1914. A pus rânduială în gospodărie, a adus telefonul, a refăcut debarcaderul și, din 1911, a început lucrări mari de reparație și restaurare.

În mai 1912 a fost ridicat la treapta de egumen. Până la aniversarea a 300 de ani a dinastiei Romanov, în 1913, mănăstirea era deja frumos restaurată, iar la 21 mai 1913 Țarul Nicolae al II-⁠lea și familia sa au vizitat-⁠o. Egumenul Serafim i-⁠a întâmpinat la debarcader.

În septembrie 1913 a deschis la mănăstire o școală de apicultură și grădinărit pentru 25 de băieți din satele din jur, închinată Sfântului Alexie al Moscovei, ocrotitorul țareviciului, cu un orfelinat pe lângă ea. Sub îndrumarea lui s-⁠a scris și o istorie a mănăstirii pentru jubileu.

Sărbătoarea celor 600 de ani a avut loc în august 1914, sub conducerea arhiepiscopului Agafanghel al Iaroslavlului, iar egumenul Serafim a primit ordinul Sfânta Ana. Bucuria a fost umbrită de începutul Primului Război Mondial. Împreună cu frații, a cerut îndată să se deschidă la mănăstire un spital cu zece paturi pentru răniți și a dăruit bani pentru nevoile războiului.

Stareț la Uglici

În septembrie 1915 a fost numit stareț al Mănăstirii Acoperământului Maicii Domnului, numită și a Sfântului Paisie, din Uglici. După unele surse, în anul următor a primit și Mănăstirea Sfântul Alexie din același oraș. În iunie 1916 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar în iulie 1917 a luat parte la adunarea monahilor învățați de la Academia Teologică din Moscova.

Episcop de Uglici

La 15 februarie 1920 a fost hirotonit episcop de Uglici, vicar al eparhiei Iaroslavlului. În iulie 1922 a fost arestat pentru prima dată și închis o vreme la Iaroslavl.

Credincioșii din Harkov au scris în decembrie 1923 că o scurtă vizită a lui le-⁠a întors la Ortodoxie șase biserici luate de renovaționiști și au cerut să le fie dat ca episcop. A condus vremelnic eparhia Harkovului până în ianuarie 1924. La începutul lui 1924 a fost pus în fruntea eparhiei Iaroslavlului, iar Sfântul Patriarh Tihon l-⁠a ridicat la treapta de arhiepiscop.

În acești ani făcea parte din cercul ierarhilor statornici în tradiție grupați în jurul arhiepiscopului Teodor (Pozdeevski) de la Mănăstirea Danilov. În aprilie 1925 a semnat actul prin care autoritatea bisericească supremă a fost încredințată Sfântului Mitropolit Petru al Krutițelor. În 1925 și 1926, cât mitropolitul Agafanghel a fost în exil la Narîm, a condus din nou eparhia Iaroslavlului. La începutul lui 1926 l-⁠a sprijinit pe mitropolitul Serghie împotriva schismei grigoriene.

În fruntea Bisericii

După arestarea, una după alta, a Mitropolitului Petru și a înlocuitorilor săi, mitropoliții Serghie (Stragorodski) și Iosif (Petrovîh), conducerea Bisericii i-⁠a revenit arhiepiscopului Serafim. Mitropolitul Iosif lăsase scris că, în cazul arestării sale, drepturile de înlocuitor trec la arhiepiscopul Cornelie (Sobolev), apoi la arhiepiscopul Tadeu (Uspenski) și, în al treilea rând, la arhiepiscopul Serafim. Autoritățile nu i-⁠au lăsat pe primii doi să preia conducerea, astfel că la 29 decembrie 1926 a primit-⁠o tânărul și puțin cunoscutul arhiepiscop de Uglici.

Într-⁠o scrisoare către episcopi le-⁠a cerut să-⁠și reducă la minimum corespondența cu centrul și să rezolve pe loc toate treburile, în afară de cele de însemnătate pentru întreaga Biserică, precum alegerea și hirotonia episcopilor. L-⁠a oprit de la slujire pe arhiepiscopul Dimitrie (Belikov) de Tomsk, care își declarase eparhia autocefală.

Mărturisirea în fața GPU

În martie 1927 a fost chemat la Moscova de Evgheni Tucikov, funcționarul poliției politice care se ocupa de Biserică, și închis în închisoarea interioară a GPU. Tradiția spune că a fost întrebat pe cine lasă urmaș în cazul în care va fi arestat. Știind că oricine ar fi numit va ajunge curând în temniță, a răspuns că lasă Biserica în grija Domnului Iisus Hristos. După trei zile a fost eliberat și trimis înapoi la Uglici.

A respins amestecul autorităților în viața Bisericii și nu a primit componența de Sinod pe care i-⁠o propuneau. A refuzat să ia hotărâri de principiu fără acordul ierarhilor mai vechi aflați în închisoare. În aprilie 1927, după eliberarea mitropolitului Serghie, i-⁠a predat acestuia, fără rezerve și cu încredere, puterile de înlocuitor. Purtase această ascultare aproximativ o sută de zile.

Opoziția față de mitropolitul Serghie

În iulie 1927 mitropolitul Serghie a dat cunoscuta sa declarație de loialitate față de puterea sovietică, care a tulburat adânc clerul și credincioșii. La 6 februarie 1928 arhiepiscopul Serafim a semnat, împreună cu mitropolitul Agafanghel, cu arhiepiscopul Varlaam (Riașențev), cu episcopul Evghenie (Kobranov) și cu mitropolitul Iosif, așa-⁠numita declarație de la Iaroslavl. Ei osândeau noua linie, își arătau credința față de Mitropolitul Petru și declarau că eparhia Iaroslavlului se va conduce de sine.

În aceeași zi i-⁠a scris mitropolitului Serghie o scrisoare personală, plină de bunăvoință, în care încerca să-⁠l încredințeze că Hristos nu poate fi împăcat cu puterea atee. Îi arăta cât de mulți suferinzi noi au apărut și cum suferința lor e sporită de gândul că este urmarea noii politici bisericești.

Arestul și exilul

La 17 februarie 1928 a fost arestat și exilat la Mogilev, unde a fost ținut în Mănăstirea Sfântul Duh de la Buinici, la câțiva kilometri de oraș. În aprilie 1928 mitropolitul Serghie și sinodul său l-⁠au îndepărtat de la conducerea vicariatului Uglici, iar în mai l-⁠au dat judecății canonice și l-⁠au oprit de la slujire.

Mitropolitul Serghie îl prețuia totuși. După mărturia contemporanilor, i s-⁠a propus treapta de mitropolit și orice eparhie ar fi dorit, dacă se împacă, iar el a răspuns că preferă să sufere pentru Biserică. Unele surse spun că în mai 1928 ar fi încercat o apropiere de mitropolitul Serghie, dar în orice caz nu a primit nicio numire de la el și a rămas la convingerile sale.

La 20 ianuarie 1929 a scris o epistolă către păstorii și credincioșii Bisericii Ruse, în care declara nelegiuite toate opririle de la slujire date de mitropolitul Serghie și sinodul său. Epistola a fost publicată de Biserica Rusă din afara granițelor. A ținut și un jurnal, lucru rar și primejdios în acei ani, care este astăzi un izvor prețios despre viața Bisericii.

Mucenicia

Din 1928 viața lui a fost un șir aproape neîntrerupt de arestări, exiluri și lagăre. În toamna anului 1937, în vremea Marii Terori, troica NKVD din regiunea Novosibirsk l-⁠a osândit la moarte. A fost împușcat la începutul lui noiembrie 1937, în secția Suslovo a lagărului Siblag, în ținutul Mariinsk, din regiunea Kemerovo de astăzi. După unele surse execuția a avut loc la 4 noiembrie, după altele la 9 noiembrie.

Cinstirea

În 1989 statul l-⁠a reabilitat. Biserica Rusă din Afara Granițelor l-⁠a trecut în rândul noilor mucenici în 1981, iar Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a canonizat în august 2000, ca sfințit mucenic. Este prăznuit la 22 octombrie (4 noiembrie pe stil nou), ziua muceniciei sale, și în Duminica Soborului Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse.