Pavel de la Rostov

Cuviosul Pavel de la Rostov a fost întemeietorul Mănăstirii Sfinților Boris și Gleb de lângă Rostov și a murit în jurul anului 1409 (fișa dă cu totul alte date, 1400 și 1500, care nu se potrivesc). Este pomenit la 22 octombrie împreună cu Cuviosul Teodor, cu care a întemeiat mănăstirea, în Soborul sfinților din Radonej. În icoane și în Erminii, cei doi sunt trecuți la 8 noiembrie. Despre viața lui din lume nu s-⁠a păstrat aproape nimic.

În a doua jumătate a veacului al XIV-⁠lea, Teodor de Rostov a venit din ținutul Novgorodului și s-⁠a așezat în pădure, lângă drumul mare dinspre Kargopol și Belozersk spre Moscova și Rostov. Trei ani s-⁠a hrănit din milostenii. Atârna într-⁠un copac, lângă drum, un coș, și tot ce găsea în el împărțea cu săracii care îl cercetau. După izvorul sârb, își împărțise mai întâi toată averea săracilor. Când s-⁠a așezat lângă el Pavel, au hotărât să zidească acolo o mănăstire.

Sosit atunci la Rostov, Cuviosul Serghie de Radonej le-⁠a arătat, la rugămintea lor, un loc pentru mănăstire, pe malul râului Ustie. Îmbărbătați de binecuvântarea părintelui Serghie și de arătarea Sfinților Mari Mucenici Boris și Gleb, Teodor și Pavel au zidit în 1363 o biserică de lemn și chilii, apoi au adunat frați și au primit în stăpânire felurite pământuri și locuri de pescuit pe Lacul Alb, pentru hrană.

Teodor, care căuta singurătatea, i-⁠a dat curând egumenia lui Pavel și a părăsit mănăstirea. A întemeiat în sălbăticie Mănăstirea Sfântului Nicolae de la Kovja și, simțind apropierea sfârșitului, s-⁠a întors la Mănăstirea Boris și Gleb, unde a murit la 22 octombrie 1409. După moartea lui Teodor, toată grija mănăstirii a căzut pe umerii lui Pavel, dar el nu a trăit mult după prietenul său.

Pentru ei nu s-⁠a păstrat o viață scrisă. Lipsa ei este înlocuită de povestirea despre însăși Mănăstirea Boris și Gleb, scrisă la fața locului la începutul celei de-⁠a doua jumătăți a veacului al XVI-⁠lea și păstrată într-⁠o culegere a Lavrei Sfintei Treimi și a Sfântului Serghie.