Nicodim Kononov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicodim Kononov a fost episcop de Belgorod, vicar al eparhiei Kursk, scriitor duhovnicesc, autor al unor vieți ale sfinților din Nordul Rusiei și al unei lucrări despre Sfântul Ierarh Ioasaf de Belgorod. S-⁠a născut în 1871 în ținutul Arhanghelsk și a fost ucis de ceka la Belgorod, la 10 ianuarie 1919. Biserica Rusă l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori în anul 2000. Moaștele lui au fost aflate în 2012.

Tinerețea și lucrarea de cărturar

Pe numele de mirean Alexandru Mihailovici Kononov, s-⁠a născut în satul Telviska, ținutul Mezen din gubernia Arhanghelsk, în familia preotului Mihail și a Claudiei Kononov. A absolvit seminarul din Arhanghelsk (1892) și Academia Duhovnicească din Petersburg (1896), cu titlul de candidat în teologie. În anul al patrulea, la 10 februarie 1896, a primit monahismul cu numele Nicodim, în cinstea Cuviosului Nicodim de la Kojeozero. A fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah și a ajuns magistru în teologie. Din 1896 a fost supraveghetor al școlii duhovnicești Alexandru Nevski din Petersburg, iar în 1901 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Din 1904 a fost rectorul seminarului din Kaluga, unde a avut greutăți economice, încât în 1909 s-⁠a descoperit un deficit de 18 643 de ruble. Între 1909 și 1910 a fost rectorul seminarului din Oloneț, la Petrozavodsk, unde a lucrat pentru luminare și misiune printre kareli și finlandezi.

A scris cărți despre nevoitorii ținuturilor Arhanghelsk și Oloneț, vieți ale Cuviosului Iov de la Ușcelie și ale Cuviosului Trifon de la Pecenga, și a fost unul dintre principalii alcătuitori ai lucrării în mai multe volume „Viețile nevoitorilor patriei din secolele XVIII-⁠XIX”. În 1910 a publicat cartea „Stareț părintele Naum de la Solovki, nevoitor karel”, apoi mai multe culegeri de vieți ale sfinților eparhiilor Petersburg și Vologda și ale nevoitorilor de la mănăstirea Solovki. S-⁠a ocupat de istoria stăreției și a scris un acatist al Sfântului Ioan Gură de Aur.

Episcop

Din 9 ianuarie 1911 a fost episcop de Rîlsk, al doilea vicar al eparhiei Kursk, iar din 15 noiembrie 1913 episcop de Belgorod, primul vicar al ei. A ostenit mult în legătură cu aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Ioasaf de Belgorod: a alcătuit două rugăciuni către el și lucrarea „Viața, proslăvirea și minunile Sfântului Ierarh Ioasaf”, a îngrijit tipărirea a trei volume de acte ale consistoriului legate de lucrarea Sfântului Ioasaf și, la mănăstirea Sfânta Treime, a refăcut chiliile lui și un muzeu al sfântului, cu un mare fond de documente. După revoluția din 1917 nu s-⁠a temut să apere în public Ortodoxia și nu și-⁠a ascuns atitudinea negativă față de noua putere. În 1918 a luat parte la congresul arhiereilor din sudul Rusiei la Kiev, apoi s-⁠a întors prin front la Belgorod. În predicile lui, osândea violența și uciderile făcute de bolșevici.

Mucenicia

La 7 ianuarie 1919, de Crăciun, a fost arestat de ceka chiar în altarul bisericii. La cererea credincioșilor a fost eliberat pentru o zi, iar cei care mijloceau pentru el au fost arestați. Unul dintre grupurile care protestau, condusă de soția unui preot, directoarea liceului de fete nr. 2, Maria Kiianovskaia, a fost îndată arestată ca „conducătoare a unei demonstrații contrarevoluționare” și împușcată. A doua zi episcopul a fost arestat a doua oară și curând împușcat.

Există mai multe versiuni despre împușcare. După una, înainte de a fi împușcat, el i-⁠a binecuvântat pe chinezii care trebuiau să-⁠l împuște și care au refuzat categoric, în ciuda amenințărilor; au fost chemați alți călăi, la care a fost scos îmbrăcat cu o manta de soldat, ca să i se ascundă rangul duhovnicesc. Trupul i-⁠a fost aruncat într-⁠o groapă comună, lângă care se slujeau zilnic panihide. Când Armata Albă a intrat în Belgorod, după jumătate de an, groapa a fost deschisă; s-⁠a constatat, în afară de o rană de glonț în piept, nemortală, o spargere a craniului de la o lovitură cu un obiect greu, o vânătaie uriașă în partea de sus a capului și zdrobirea cartilajelor gâtului prin strangulare cu mâinile. Moaștele au fost mutate la mănăstirea Sfânta Treime și îngropate lângă racla Sfântului Ioasaf de Belgorod.

Canonizarea și cinstirea

Numele lui a fost trecut în lista provizorie a noilor mucenici la pregătirea canonizării făcute de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, iar la 13-16 august 2000 Soborul Arhieresc al Bisericii Ruse l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei. Despre putința aflării moaștelor se vorbea încă din anii 1990. Locul înmormântării, în pridvorul de nord al catedralei Sfânta Treime, era arătat în scris de protopresbiterul Mihail Polskii, în cartea „Noii mucenici ai Rusiei” (1949). La 2 noiembrie 2012, în timpul construirii clădirii mitropoliei Belgorodului pe bulevardul Sfânta Treime, a fost deschisă o criptă cu rămășițe ale unui ierarh ortodox, presupus a fi Nicodim, iar după identificare Patriarhul Chiril a hotărât să fie recunoscute drept moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Nicodim Kononov și să fie trecută în calendarul Bisericii Ruse ziua aflării lor, 20 octombrie (2 noiembrie) 2012. Racla se află în biserica cu hramul său din clădirea mitropoliei, sfințită la 29 octombrie 2017 de mitropolitul Ioan, la o sută de ani de la începutul prigoanei și la cinci ani de la aflarea moaștelor. În 2020, Patriarhul Chiril a înființat în cinstea lui, la douăzeci și cinci de ani de la renașterea eparhiei Belgorod și Starîi Oskol, o medalie jubiliară cu trei grade. La 16 mai 2023 a fost trecut în soborul sfinților mitropoliei Arhanghelsk.