Teodor de la Rostov

Cuviosul Teodor din Rostov a fost întemeietorul și întâiul egumen al mănăstirii Boris și Gleb din Rostov, mort la 22 octombrie 1409. Este pomenit la 22 octombrie, împreună cu Pavel, și în Soborul sfinților din Radonej; în erminie apare la 8 noiembrie. Despre viața lui lumească nu s-⁠a păstrat aproape nimic.

În a doua jumătate a secolului al XIV-⁠lea Teodor a venit din ținutul Novgorodului și s-⁠a așezat în pădure, lângă un drum mare care ducea de la Kargopol și Beloozero la Moscova și Rostov. Trei ani s-⁠a hrănit din pomeni de bunăvoie, pentru care atârna într-⁠un copac, lângă drumul călătorilor, un coș; ce găsea în coș, împărțea cu săracii care îl cercetau. Când a venit la el monahul Pavel, trecut mai târziu între cuvioși, au hotărât să zidească împreună o mănăstire. Cuviosul Serghie de la Radonej, ajuns pe atunci la Rostov, le-⁠a arătat la cererea lor locul pentru mănăstire, pe malul râului Ustie. Întăriți de binecuvântarea părintelui Serghie și de arătarea marilor purtători de patimi Boris și Gleb, Teodor și Pavel au ridicat o biserică și chilii pentru monahi, au adunat frați, au primit în stăpânire felurite ocine și locuri de pescuit la lacul Beloe.

Vestea despre mănăstire s-⁠a răspândit în împrejurimi și curând a ajuns destul de multă lume acolo, iar Teodor, care năzuia spre singurătate, a dat în curând egumenia lui Pavel și a părăsit mănăstirea căutând liniștea; a întemeiat în pustie mănăstirea Sfântul Nicolae din Kovja, și abia când a simțit că i se apropie moartea s-⁠a întors la mănăstirea Boris și Gleb, unde s-⁠a și săvârșit la 22 octombrie 1409. Curând după el a murit și Pavel. Pomenirea li se face amândurora deodată, la 22 octombrie, iar în erminie sunt trecuți la 8 noiembrie; lipsa unei vieți a cuvioșilor este împlinită din belșug de povestirea despre mănăstirea Boris și Gleb, scrisă la fața locului la începutul celei de-⁠a doua jumătăți a secolului al XVI-⁠lea și păstrată într-⁠o culegere a Lavrei Sfintei Treimi a lui Serghie.