Gaiania din Armenia

Sfânta Cuvioasă Muceniță Gaiania din Armenia a fost egumenă a unei mănăstiri de fecioare din Asia Mică și a primit cununa muceniciei în Armenia, împreună cu Sfânta Ripsimia și cu alte treizeci și cinci de fecioare, din porunca regelui Tiridat. Este pomenită împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie, luminătorul Armeniei Mari.

Fecioarele

Ripsimia, împreună cu egumena ei și cu surorile, a fugit în Armenia, pentru că nu voia să se mărite cu împăratul Dioclețian (284-305), care se îndrăgostise de frumusețea ei. Dioclețian i-⁠a scris regelui Armeniei, Tiridat, să-⁠i trimită înapoi pe Ripsimia sau să o ia el de soție. Slujitorii regelui i-⁠au găsit pe cei fugiți și au încercat să o convingă pe Ripsimia să se supună. Sfânta a răspuns că ea, ca și toate surorile mănăstirii, este logodită cu Mirele ceresc și nu se poate mărita. Atunci din cer s-⁠a auzit un glas: Îndrăzniți și nu vă temeți, că Eu sunt cu voi. Trimișii au plecat înspăimântați. Tiridat a dat fecioara la chinuri foarte aspre, în care i-⁠au tăiat limba, i-⁠au despicat pântecele, au orbit-⁠o și au omorât-⁠o, tăindu-⁠i trupul în bucăți.

Egumena Gaiania, pentru că o îndemnase pe Ripsimia să rabde cu bărbăție chinurile pentru Hristos, a fost dată, împreună cu două călugărițe, la aceleași chinuri, după care au fost tăiate cu sabia. Pe celelalte treizeci și trei de surori le-⁠au tăiat cu săbiile și le-⁠au aruncat trupurile fiarelor. Mânia lui Dumnezeu a lovit pe regele Tiridat și pe cei dintre slujitorii și ostașii lui care luaseră parte la chinuirea fecioarelor: stăpâniți de demoni, au ajuns ca niște mistreți sălbatici, umblau prin păduri, își sfâșiau hainele și își rodeau trupul. Surorii lui Tiridat, Cusarodukhta, i s-⁠a vestit în vis că regele nu se va vindeca dacă nu va fi scos din groapă Grigorie. Slujitorii regelui au mers la groapă și l-⁠au întrebat dacă este viu, iar Grigorie a răspuns că este viu prin harul Dumnezeului lui. L-⁠au scos pe sfântul mucenic cu barba crescută, înnegrit și foarte uscat, dar tot tare la suflet.

Grigorie și botezul Armeniei

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie s-⁠a născut în anul 257, din neamul regilor parți Arsacizi. Tatăl lui, Anac, râvnind la tronul Armeniei, l-⁠a ucis pe regele Cursar, ruda lui, pentru care tot neamul lui Anac a fost nimicit. Pe pruncul Grigorie l-⁠a scăpat o rudă, care l-⁠a dus din Armenia la Cezareea Capadociei și l-⁠a crescut în credința creștină. La maturitate s-⁠a căsătorit, a avut doi fii, dar curând a rămas văduv. Pe fii i-⁠a crescut în evlavie: unul, Orfan, a ajuns preot, iar celălalt, Aristakes, s-⁠a făcut monah și s-⁠a dus în pustie. Ca să răscumpere păcatul tatălui său, care îl ucisese pe tatăl lui Tiridat, Grigorie a intrat în suita acestuia și i-⁠a fost slujitor credincios. Tiridat îl iubea ca pe un prieten, dar nu suporta credința lui creștină. După ce a urcat pe tronul Armeniei, a început să-⁠l silească să se lepede de Hristos. Neclintirea sfântului l-⁠a înverșunat pe Tiridat, care l-⁠a dat la chinuri crude: l-⁠au spânzurat cu capul în jos, cu o piatră de gât, câteva zile l-⁠au afumat cu fum greu, l-⁠au bătut, i-⁠au făcut ocări și l-⁠au silit să umble în ghete de fier cu cuie. Pe timpul acestor suferințe, Sfântul Grigorie cânta psalmi. În temniță, Domnul i-⁠a vindecat toate rănile. Când Grigorie a stat iar înaintea regelui nevătămat și vesel, acesta s-⁠a mirat și a poruncit să se repete chinurile, iar sfântul le-⁠a răbdat fără șovăire. Atunci l-⁠au stropit cu cositor fierbinte și l-⁠au aruncat într-⁠o groapă plină de târâtoare veninoase, dar Domnul l-⁠a ocrotit, iar o femeie evlavioasă îl hrănea cu pâine coborâtă în taină în groapă. Un înger i-⁠a întărit puterile. Așa au trecut paisprezece ani.

Sfântul a poruncit să se adune rămășițele fecioarelor chinuite, care au fost îngropate cu cinste, iar pe loc s-⁠a zidit o biserică. În această biserică, Sfântul Grigorie a adus pe regele stăpânit de demoni și i-⁠a poruncit să se roage sfintelor mucenițe. Tiridat s-⁠a vindecat, s-⁠a căit de păcatele lui față de Dumnezeu și a primit Sfântul Botez împreună cu toată casa lui. După pilda regelui s-⁠a botezat tot poporul armean. Prin grija Sfântului Grigorie s-⁠a ridicat în anul 301 catedrala din Eciadzin, în cinstea Pogorârii Duhului Sfânt. În 305 s-⁠a dus la Cezareea Capadociei și a fost hirotonit episcop al Armeniei de arhiepiscopul Leontie, iar pentru muncile lui apostolice a primit numele de luminător al Armeniei. A adus la Hristos mulți oameni și din țările vecine, Persia și Asiria. După ce a întemeiat Biserica Armeană, l-⁠a chemat la slujirea episcopală pe fiul său Aristakes, care se nevoia în pustie, iar el s-⁠a retras în pustie și a trecut la Domnul în anul 335. Dreapta și o parte din sfintele lui moaște se află astăzi în vistieria catedralei din Eciadzin. După tradiția Bisericii Apostolice Armene, păstrată până azi, cu această dreaptă catolicosul-⁠patriarh suprem al tuturor armenilor binecuvântează sfântul mir în timpul pregătirii lui. Sfinții sunt pomeniți la 13 octombrie.