Gavriil Iațik

Cuviosul mucenic Gavriil Iațik (1880-1937) a fost arhimandrit și paroh al bisericii Sfinților Petru și Pavel din Petrovskoe-⁠Lobanovo, lângă Moscova, și a fost împușcat la Butovo la 23 septembrie 1937. Sinodul Bisericii Ruse l-⁠a numărat între cuvioșii mucenici, în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori, la 7 mai 2003; se pomenește la 10 (23) septembrie.

S-⁠a născut la 20 noiembrie 1880 în orașul Borzna, gubernia Cernigov, în familia negustorului Petru Iațik, care ținea o mică tăbăcărie. A absolvit în 1901 seminarul învățătoresc din Kiev și în 1906 a intrat novice în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, unde a lucrat la tipografia Lavrei, ca ajutor al șefului. În mai 1917 a fost mobilizat și trimis soldat la regimentul 56 din cazarmele Kremlinului. În 1918 a primit la Lavră monahismul cu numele Gavriil.

În 1919 a fost arestat de Ceka din Saratov, bănuit că este militar de profesie și gardist alb; după ce s-⁠a dovedit că nu era, a fost eliberat. În 1920 s-⁠a așezat la Mănăstirea Donskoi și în același an a fost hirotonit ierodiacon. Între zidurile acestei vechi mănăstiri slujea adesea în anii douăzeci Sfântul Patriarh Tihon, ținut aici luni în șir în arest la domiciliu. În 1924 a fost hirotonit ieromonah, în 1929 ridicat arhimandrit. Curând Mănăstirea Donskoi a fost închisă, iar părintele Gavriil a fost numit paroh la biserica Sfinților Petru și Pavel din Petrovskoe-⁠Lobanovo, raionul Krasnogorsk, regiunea Moscova.

La 7 septembrie 1937 a fost arestat și închis la Taganka. La percheziție în casă s-⁠au găsit două cărți: „Primele zile ale creștinismului” de F. W. Farrar și „Marele în mic” de Serghei Nilus. A explicat că le luase încă înainte de revoluție de la tipografia Lavrei, unde lucrase, și că prima carte îi era mereu pe masă, iar din ea folosea unele gânduri la predici. La 11 septembrie a fost ascultat ca martor preotul Viktor Rumeanțev, care a spus că părintele Gavriil „se poartă ca după vieți ale sfinților”, are un duh ostil puterii și vorbește despre Apocalipsă și despre apropierea împărăției lui Antihrist, ca semn fiind răspândirea necredinței. Întrebat dacă se dădea drept „sfânt, tămăduitor de boli” în orașul Himki, a răspuns: „Nu m-⁠am dat drept sfânt, ci la cererea oamenilor am citit rugăciuni”. La 16 septembrie a fost ascultat preotul Nicolae Dokucaev, care a spus că Iațik este „un dușman înverșunat al puterii sovietice”. În niciun interogatoriu n-⁠a recunoscut vina.

La 22 septembrie 1937 troika NKVD l-⁠a condamnat la moarte. A fost împușcat la 23 septembrie 1937, pe poligonul de la Butovo, și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută.