Gervasie și Protasie

Sfinții Mucenici Gervasie și Protasie au fost doi frați gemeni care, după tradiție, au suferit moarte mucenicească la Milan, în vremea unei prigoane a creștinilor din primele veacuri. Moaștele lor, aflate de Sfântul Ambrozie în anul 386, au rămas semn al biruinței credinței drepte la Milan, iar ei sunt ocrotitori ai acestui oraș.

Potrivit actelor mucenicești, scrise spre sfârșitul veacului al IV-⁠lea, ei erau fiii mucenicilor Vitalie, mort la Ravenna, și Valeria, jertfită la Milan. Rămași singuri, Gervasie și Protasie au fost aruncați în temniță la Milan, unde îi cercetau Nazarie și, mai apoi, ucenicul acestuia, Celsiu. Frații au rămas credincioși lui Hristos și au fost mai întâi bătuți cu biciul, apoi tăiați cu sabia. Actele îi așază în timpul lui Nero; unii cercetători de azi socotesc că ar fi putut pătimi sub Marc Aureliu. Părerea că ar fi fost jertfele lui Dioclețian se potrivește mai greu cu faptul că, în 386, locul îngropării lor fusese cu totul uitat.

Tradiția păstrează și povestea lui Nazarie și Celsiu. Nazarie se născuse la Roma, dintr-⁠un tată evreu și o mamă creștină, botezată, spune povestirea, chiar de Sfântul Apostol Petru; el însuși a primit botezul de la episcopul Lin. Și-⁠a împărțit averea săracilor, a mers la Milan, și-⁠a cercetat frații din temnițe și a fost bătut și izgonit. A propovăduit apoi în Galia, a fost aruncat fiarelor, care nu l-⁠au atins, și în mare, unde a umblat pe ape. S-⁠a întors la Milan, unde a fost tăiat cu sabia, ca și Celsiu, apoi au fost uciși și Gervasie și Protasie.

În 386, pe când sfântul Ambrozie era în plin conflict cu împărăteasa Iustina, de credință ariană, care ceruse o biserică a cetății pentru ierarhul arian, el a primit într-⁠o vedenie arătarea locului în care se odihneau cei doi mucenici, în cimitirul bisericii sfinților Nabor și Felix. Acolo au fost aflate două trupuri de statură uriașă, cu oasele întregi și cu mult sânge. Moaștele au fost mutate cu alai în bazilica Ambrosiană. Ambrozie a scris despre aceasta surorii sale, Marcelina; Sfântul Augustin, aflat atunci la Milan și încă nebotezat, povestește în Mărturisiri cum un orb, cunoscut în tot orașul, și-⁠a recăpătat vederea atingând de racla sfinților cu o basma. Iustina și fiul ei, Valentinian al II-⁠lea, au renunțat să mai sprijine pe arieni.

Cinstirea lor s-⁠a răspândit îndată: s-⁠au zidit biserici în cinstea lor la Pavia, Nola, în jurul anului 400 la Le Mans, Rouen și Soissons, iar papa Inocențiu I le-⁠a închinat o biserică la Roma. Numele lor a intrat devreme în Litania Sfinților. Sfântul Ambrozie, mort în 397, a fost îngropat, după dorința lui, lângă ei. În 835, arhiepiscopul Angilbert al II-⁠lea a pus moaștele celor trei sfinți într-⁠un sarcofag de porfir, găsit în ianuarie 1864; astăzi ele se află în cripta bazilicii Sant'Ambrogio din Milano. Ortodocșii îi pomenesc la 14 octombrie, în amintirea morții lor, iar Biserica Romano-⁠Catolică la 19 iunie, ziua mutării moaștelor. Sunt ocrotitorii Milanului și ai cosașilor.