Paisie cel Mare

Cuviosul Paisie cel Mare, numit în tradiția coptă Pșoi sau Bișoi, a fost un monah din pustia Schitului din Egipt, cunoscut pentru nevoința aspră, pentru darul înțelepciunii și al lucrării minunilor. Se crede că s-⁠a născut în jurul anului 320 și că a trecut la Domnul în 417. Ortodocșii îl pomenesc la 19 iunie, iar Biserica Coptă la 15 iulie. Copții îl numesc „Steaua pustiei” și „Preaiubitul bunului nostru Mântuitor”.

Copilăria și chemarea

Potrivit tradiției copte, Paisie s-⁠a născut în satul Shansa, din regiunea de azi Minufiya, ca cel mai mic dintre șapte frați, slab și plăpând. Mama lui a văzut într-⁠o vedenie un înger, care i-⁠a cerut să-⁠i dea lui Dumnezeu pe unul dintre copiii ei și l-⁠a arătat pe el; când ea a vrut să dea pe unul mai puternic, îngerul a stăruit că Paisie este cel ales. Tradiția greacă și rusă spune însă că a rămas devreme fără părinți și a fost făcut cleric, iar mai târziu s-⁠a călugărit într-⁠unul dintre schiturile Egiptului.

La douăzeci de ani a plecat în pustia Schitului și a fost tuns monah de avva Pamvo, care l-⁠a tuns și pe Ioan Colov. Avva Pamvo este socotit îndrumătorul lui duhovnicesc. După moartea lui, Paisie, după tradiția coptă călăuzit de un înger, s-⁠a așezat în locul unde se află azi mănăstirea care îi poartă numele, iar după cea rusă s-⁠a retras în adâncul pustiei, într-⁠o peșteră. Acolo trăia ca pustnic și în jurul lui s-⁠au strâns mulți monahi, care l-⁠au avut părinte duhovnicesc.

Nevoința și tradiția vieții

Era cunoscut pentru dragostea, înțelepciunea, simplitatea și bunătatea sa, ca și pentru nevoința lui foarte aspră, și iubea liniștea și singurătatea. Tradiția coptă spune că, spre a se împotrivi somnului în rugăciunile de noapte, își lega părul și mâinile cu o funie de tavanul chiliei. Această nevoință l-⁠ar fi făcut atât de vestit, încât l-⁠ar fi vizitat Sfântul Efrem Sirul. Tradiția sârbă adaugă că avea un dar deosebit de a se abține de la mâncare: adesea nu mânca pâine cincisprezece zile, și mai des o săptămână, iar o dată, după mărturia lui Ioan Colov, a trăit șaptezeci de zile fără să guste nimic. A avut mari lupte cu duhurile răutății, care i se arătau uneori așa cum sunt și alteori în chip de îngeri de lumină.

Potrivit vieții lui, odată, în timp ce se ruga, a fost ridicat la cer și a văzut frumoasele locașuri ale raiului, pline de lumină negrăită și de bucurie, și Biserica celor întâi născuți, putând să se împărtășească de hrana nematerială a Tainelor Dumnezeiești.

Tradiția coptă istorisește că Paisie l-⁠a văzut pe Hristos de mai multe ori. Când frații lui au aflat că Iisus va veni, s-⁠au adunat în vârful unui munte ca să-⁠L vadă. Pe drum au întâlnit un bătrân care i-⁠a rugat să-⁠l ajute, dar l-⁠au ocolit. Paisie l-⁠a văzut, l-⁠a luat în spate și a descoperit că era Hristos, care i-⁠a spus că trupul lui nu va vedea putrezirea, pentru mărimea dragostei sale. Tot aceeași tradiție spune că a spălat picioarele lui Hristos, venit la el ca un străin sărac.

Copții îl cinstesc și ca apărător al dreptei credințe. Aflând de un ascet din muntele Ansena care învăța că nu există Duh Sfânt, Paisie a mers la el cu un coș împletit cu trei toarte. Întrebat de bătrân de ce a făcut trei toarte, a răspuns: „Eu am o Treime, și tot ce fac este după chipul Treimii.” După o lungă dezbatere pe baza Scripturii, bătrânul s-⁠a întors la dreapta credință.

Sfârșitul și moaștele

În 407 sau 408, când mazicii au năvălit în pustia Schitului, Paisie a plecat și s-⁠a așezat în muntele Ansena, unde l-⁠a cunoscut pe Pavel din Tammah, cu care s-⁠a împrietenit. A ridicat acolo o altă mănăstire, Sfântul Bișoi, la Deir el-⁠Bersha, lângă Mallawi, care există și azi. A trecut la Domnul în 417, la 15 iulie după calendarul copt, la vârstă înaintată.

Potrivit tradiției grecești și rusești, la puțin timp după moartea lui, Isidor din Pelusion a mutat moaștele sale în Pisidia, în Asia Mică, împreună cu cele ale Sfântului Pavel. Tradiția coptă spune că la 13 decembrie 841, papa Iosif I al Alexandriei a mutat trupul lui, ca și al lui Pavel din Tammah, la mănăstirea Sfântul Bișoi din pustia Schitului. Se povestește că, atunci când a încercat să ia doar trupul lui Paisie, corabia de pe Nil nu s-⁠a mișcat până când nu a fost adus și cel al lui Pavel. Astăzi, ambele trupuri se află în biserica mare a mănăstirii copte a Sfântului Bișoi, din pustia Natrun. Martorii povestesc că trupul lui Paisie se păstrează și azi neputrezit.

Prima viață a lui Paisie ar fi fost scrisă de Ioan Colov, în veacul al V-⁠lea, și cuprinde, pe lângă istoria nevoitorului, cea dintâi pomenire a istoriei celor șapte tineri din Efes. Este cinstit în Biserica Ortodoxă și în Bisericile Ortodoxe Orientale, iar în Egipt trei mănăstiri poartă numele lui.