Gheorghe din Chios

Gheorghe din Chios a fost un tânăr de douăzeci și doi de ani, născut în Chios, silit în copilărie să primească islamul, care a rămas ortodox în inimă și a fost ucis pentru Hristos la Kydonies (Aivali), la 26 noiembrie 1807. Este cinstit ca nou mucenic și se pomenește la 26 noiembrie. Nu are o canonizare cunoscută.

Copilăria și lepădarea

S-⁠a născut în Chios, din Paraschiva și Agerou. Mama lui a murit când avea optsprezece luni și a fost crescut de mama vitregă. La zece ani a fost dat ucenic la un tâmplar, Vesetzis, cu care a mers în insula Psara să facă un iconostas pentru biserica Sfântul Nicolae. Acolo s-⁠a împrietenit cu alți băieți și a plecat din insulă fără știrea stăpânului. Băieții au ajuns la Kavala, au încercat să fure fructe dintr-⁠o grădină, au fost prinși și duși la judecătorul orașului. Speriat, Gheorghe a primit islamul, a fost tăiat împrejur și a primit numele Ahmed.

Familia l-⁠a pierdut din ochi, până când un vas cu pepeni a sosit în Chios și un rudă l-⁠a văzut coborând, ca marinar ucenic, auzindu-⁠l strigat Ahmed. Gheorghe a tăcut. Altă dată s-⁠a dus la casa tatălui și n-⁠a găsit pe nimeni, iar a treia oară, îmbrăcat ca ortodox, și-⁠a întâlnit tatăl, care a izbucnit în lacrimi spunând că ar fi mai bine să-⁠l vadă mort decât într-⁠o stare atât de jalnică. Gheorghe plângea și el, pentru că se căise și își mărturisea credința în Hristos. După câteva zile acasă, tatăl l-⁠a dus la Kydonies (Aivali), în Asia Mică, și l-⁠a lăsat la un țăran ortodox bun, în afara orașului, de teama turcilor.

La Kydonies s-⁠a simțit în siguranță și mulțumit timp de zece ani. Tatăl, mai înfricoșat, a vrut să-⁠l trimită pe o corabie rusească, dar el a refuzat. S-⁠a mutat în oraș, la o bătrână creștină care i-⁠a devenit ca o mamă și căreia i-⁠a spus tot ce i se întâmplase. După doi ani s-⁠a logodit, iar părinții logodnicei au întrebat-⁠o pe acea „mamă” despre trecutul lui. Ea a povestit totul, iar povestea s-⁠a răspândit în toată familia. Într-⁠o zi, certându-⁠se cu fratele logodnicei din pricina unor bani, acesta l-⁠a denunțat autorităților ca renegat al islamului. Prietenii l-⁠au îndemnat să se ascundă, dar el a refuzat.

Mărturisirea

Prins, a fost dus la judecător. Întrebat de ce a părăsit islamul, a răspuns că nici nu și-⁠a tăgăduit credința, nici nu a primit-⁠o pe a lor: fusese silit copil, dar nu-⁠și schimbase niciodată gândul, fusese mereu ortodox și socotise credința lor vrednică de dispreț. Întrebat cum îl cheamă, a priceput capcana și a spus „Gheorghe”, nume cu care voia să moară. I s-⁠au făcut lingușiri și oferte și i s-⁠a spus că moartea va fi cumplită, dar el a răspuns: „Omorâți-⁠mă, primesc moartea cu bucurie”.

Mucenicia

A stat în închisoare de la 8 până la 25 noiembrie, în vreme ce creștinii se rugau să primească putere. La 24 noiembrie a fost osândit să moară la 26. A mulțumit lui Dumnezeu, a chemat un preot, s-⁠a spovedit și s-⁠a împărtășit. În seara de 25 noiembrie 1807 creștinii au ținut priveghere pentru el, iar a doua zi o mare mulțime de ortodocși s-⁠a adunat în fața închisorii, ceea ce a înspăimântat pe turci. Pe drumul spre locul execuției a cerut iertare tuturor ortodocșilor întâlniți. Unul dintre ei, slujitor al aghei, i-⁠a oferit armele sale ca să-⁠i ia locul și să moară pentru Hristos. Gheorghe a refuzat: „Eu am tăgăduit pe Hristos și mor pentru numele Lui”. A alergat înaintea călăului, rostind rugăciunea lui Iisus, iar când musulmanii l-⁠au îndemnat să se pocăiască de creștinism, a strigat: „Nu, nu. Sunt creștin ortodox și vreau să mor creștin ortodox”. Călăul l-⁠a împușcat în spate, apoi l-⁠a lovit cu sabia în gât, de mai multe ori, până când capul a căzut. Până la ultima suflare a rostit rugăciunea lui Iisus.

Cinstirea

Creștinii l-⁠au îngropat pe insula pustie Nisopula, lângă Aivali. Mai târziu, moaștele au fost mutate într-⁠o biserică zidită în cinstea lui pe locul muceniciei, la Kydonies, unde până în 1922 se ținea în fiecare an o mare sărbătoare. Astăzi este cinstit mai ales în Lesbos și Chios, unde sunt biserici cu hramul lui, precum și în Santorini și Syros. Turcii i-⁠au vândut craniul unui german, care l-⁠a vândut unui creștin, iar acesta l-⁠a dăruit Muzeului Benaki din Atena, unde se află și azi.