Gheorghe din Neapolis

Gheorghe din Neapolis a fost un preot din Capadocia, care a primit mucenicia prin tăierea capului în 1797, lângă Malacopi, în apropiere de Neapolis (azi Nevșehir). Patriarhia Ecumenică l-⁠a trecut între sfinți în 1995, iar Biserica îl pomenește la 3 noiembrie.

A trăit în Neapolis din Asia Mică, în secolul al XVIII-⁠lea, ca preot la biserica Adormirii Maicii Domnului. A slujit cu dreptate și sfințenie, blând, iubitor și răbdător, mângâind și sprijinind pe creștinii greci de sub stăpânirea turcilor. În 1797 a fost chemat în satul Malacopi, la șase ore de Neapolis, să slujească la o mare sărbătoare și să binecuvânteze pe credincioși, pentru că preotul lor era bolnav sau, după alții, se ascundea de furia turcilor. Bătrânul preot a primit bucuros, fără să se gândească la primejdii. Pe un măgar jerpelit a pornit voios. Apropiindu-⁠se de Malacopi, la Kobia Dere („Râpa”), a fost atacat de păstori turci care s-⁠au năpustit asupra lui cu o furie de nedescris. L-⁠au jefuit, l-⁠au dezbrăcat și, în sfârșit, i-⁠au tăiat capul. Au lăsat trupul gol și plin de sânge, cu capul, într-⁠o râpă alăturată.

După patru zile, nevăzându-⁠l nici la Malacopi, nici înapoi la Neapolis, neapolitanii au pornit în căutarea lui. Au găsit trupul și capul sfânt și l-⁠au plâns. Un păstor l-⁠a îngropat în grabă, de teama turcilor, iar deasupra mormântului s-⁠a pus o piatră cu inscripția simplă „Preotul Gheorghe”. După un timp, sfântul s-⁠a arătat în vis unei văduve cucernice, povestindu-⁠i ce se întâmplase și rugând-⁠o să-⁠i spună primarului să-⁠i caute mormântul. Femeia nu a dat importanță, dar când visul s-⁠a repetat, s-⁠a înspăimântat și a făcut ce i se spusese. Neapolitanii, în frunte cu preotul Neofit, fiul preotului Vasile, coleg al sfântului la aceeași parohie, au săpat mormântul de mică adâncime. Trupul sfântului era întreg și neputrezit, răspândind mireasmă cerească. L-⁠au cinstit, l-⁠au pus într-⁠un sicriu de lemn și l-⁠au dus în casa părintelui Neofit, după dorința sfântului, unde l-⁠au păstrat într-⁠o chilie.

Mulți veneau acolo, localnici și străini, ca să se închine și să primească binecuvântare din moaștele lui. Au început să se petreacă minuni: bolnavi și neputincioși s-⁠au vindecat, cuplurile fără copii au avut copii, boli sufletești au dispărut, iar în vreme de secetă neapolitanii au alergat la sfânt și, curând, au văzut ploaia căzând din belșug. În 1924, odată cu schimbul de populații, grecii din Capadocia au plecat în Grecia liberă, luând fiecare ce avea mai scump. Preotul bisericii Adormirii, arhimandritul Ignatie, socotind că prima sa grijă este mutarea în siguranță a moaștelor minunate și neputrezite ale sfântului, le-⁠a adus de pe țărmul Mersinei cu vaporul în Attica; marea era foarte agitată, dar a fost liniștită printr-⁠o minune a sfântului. În Attica, moaștele au fost date neapolitanilor, care le-⁠au așezat cu evlavie în biserica Sfântului Eustațiu din Nea Neapolis, în Perisos. De atunci s-⁠au săvârșit nenumărate minuni și vindecări. De la 11 februarie 1999, la cererea mitropolitului Dionisie și cu încuviințarea mitropolitului Ștefan al Trifiliei și Olimpiei, o părticică din moaștele lui se află în biserica mitropolitană Sfântul Gheorghe din Neapolis.