Gherman Gomzin

Sfântul Cuvios Gherman Gomzin, cunoscut ca Gherman de la Zosima (în lume Gavriil), a fost schimonah, egumen al pustiei Zosima de lângă Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie și mare bătrân duhovnicesc al Rusiei la cumpăna veacurilor XIX și XX. S-⁠a născut în 1844 și s-⁠a mutat la Domnul la 17 ianuarie 1923. A fost proslăvit în anul 2000.

Copilăria și ucenicia

S-⁠a născut la 20 martie 1844, într-⁠o Luni din Săptămâna Patimilor, în orășelul Zvenigorod din apropierea Moscovei, aproape de mănăstirea Cuviosului Sava de la Storojevo. A fost botezat Vinerea Mare și numit Gavriil, iar prima lui zi de nume a căzut chiar în Duminica Învierii, la Soborul Arhanghelului Gavriil. Părinții, Simeon Matveevici și Marfa Fedotovna, erau oameni simpli și cucernici; tatăl era geamgiu și cânta cu glas de bas la strană. Mama a murit în 1848, la nașterea unei fiice, iar copilul a fost crescut de o mătușă, Matriona Babkina, nașa lui de botez.

A învățat la școala primară, îi plăcea mai ales Legea lui Dumnezeu, dar nu a putut merge mai departe la școala de district, fiindcă nu s-⁠au găsit cei cinci ruble pentru manuale. Mai târziu a regretat că a părăsit învățătura atât de devreme. Când avea nouă ani, tatăl s-⁠a retras la schitul Ghetsimani al Lavrei și s-⁠a călugărit, iar Gavriil a ajuns să servească aproape doi ani într-⁠o cârciumă ținută de un frate al lui, un mediu care nu putea fi de folos sufletului său. Unchiul său, ieromonahul Daniil, trăia de cincizeci de ani în mănăstirea Sfântului Sava și îl chema la sine, însă băiatul râvnea la tatăl său.

Fratele Alexei l-⁠a luat la Moscova și l-⁠a dat mai întâi la învățat pictura, patru ani la un meșter, apoi alți patru la altul, până a ajuns să lucreze singur. Moscova, cu sfintele ei lăcașuri, a lăsat o puternică urmă în sufletul tânărului. În sărbători mergea la catedralele Kremlinului și la mănăstiri, iar în biserica casei de bătrâni Nabilkov și-⁠a găsit primul duhovnic, preotul Ioan. A citit cu pasiune scrierile Sfinților Tihon de Zadonsk și Dimitrie al Rostovului. La doisprezece ani a hotărât să se facă monah.

În septembrie 1859 tatăl său s-⁠a îmbolnăvit greu și a fost adus la Moscova. Pe patul de moarte, când nu mai avea putere să ridice mâna, Gavriil și-⁠a așezat dreapta tatălui pe cap și a cerut în gând binecuvântarea lui ca să meargă în mănăstire în locul lui. Doi ani mai târziu, la îndemnul unui frate, s-⁠a mutat la Sankt Petersburg, unde frații, care aveau cârciumi și negoț, îl răscumpăraseră din recrutare cu cincizeci de ruble și voiau să-⁠l însoare. El le-⁠a spus despre dorința lui și despre binecuvântarea părintească, iar fratele a răspuns că, dacă tatăl l-⁠a binecuvântat, aceasta este voia lui Dumnezeu.

La Ghetsimani

A pornit pe jos spre schitul Ghetsimani, dar starețul lipsea. Văzând în aceasta o rânduială a lui Dumnezeu, a făcut un pelerinaj spre Kiev, pe la Tula, Eleț, Zadonsk și Voronej, la moaștele Sfântului Mitrofan, dar nu a ajuns la Kiev. La întoarcere a pictat, la cererea fratelui, pentru o biserică a Sfântului Trifon, icoanele Sfântului Alexie, mitropolitul Moscovei, și Sfintei Mucenițe Parascheva. Apoi a spus rudelor că pleacă în schit, iar celor care îi ziceau că se poate mântui și în lume le-⁠a răspuns cu smerenie că, dacă ei pot, să se mântuiască, iar el nu poate.

La 20 februarie 1868 a intrat în schitul Ghetsimani, întemeiat în 1844 cu binecuvântarea mitropolitului Filaret al Moscovei. Acolo se arătase în peștera schitului icoana Maicii Domnului de la Cernigov, făcătoare de minuni. A fost tuns rasofor la 25 iunie 1870. Mai întâi a fost ucenic aproape patru ani al părintelui Tihon, un om simplu și iubitor, apoi al schimonahului Alexandru, bătrân cu patruzeci de ani de monahism, dintre care zece în închidere, ucenic al Sfântului Leonid de la Optina. Din 1 august 1871, când bătrânul a intrat în închidere, Gavriil i-⁠a fost chilier. Mai târziu spunea că a avut în schit „doi stâlpi”: bătrânul și egumenul. Pe lângă ascultarea de bătrân, citea zilnic două ceasuri la Psaltire și picta icoane. Îndată după venire își ascunsese meseria, dar a fost dat în vileag și i s-⁠a încredințat ascultarea de zugrav. A zugrăvit în total douăzeci și patru de icoane, între ele icoana de la Cernigov pentru clopotniță. Se povestește că, venind în pelerinaj la Kiev, a găsit într-⁠o capelă o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Cernigov și a recunoscut în ea lucrarea sa din 1874, cu semnătura lui.

La 29 noiembrie 1877 a fost tuns în monahism cu numele Gherman, în cinstea Sfântului Gherman, arhiepiscopul Kazanului, având ca naș pe bătrânul Alexandru. După moartea acestuia a căutat nouă ani un îndrumător și a ținut corespondență cu bătrânii de la Valaam și cu Sfântul Teofan Zăvorâtul, care i-⁠a rânduit viața duhovnicească. Răspunsurile lui Teofan despre rugăciune au fost tipărite într-⁠o broșură. Însemnările sale despre bătrânul Alexandru le-⁠a trimis Sfântului Ambrozie de la Optina, apoi lui Teofan, care a sfătuit să fie tipărite, spunând că a le ține ascunse nu ar fi tocmai fără păcat.

La 5 iulie 1880 a fost hirotonit ierodiacon de mitropolitul Macarie, iar la 17 august 1885 ieromonah de mitropolitul Ioanichie. Curând au început să-⁠i ceară sfat frații din schit, monahi ai Lavrei și studenți ai Academiei teologice din Moscova. Sfântul Teofan l-⁠a binecuvântat să-⁠i primească pe toți cu dragoste. La 13 martie 1892 a fost numit duhovnic al frăției din Ghetsimani, iar în 1893 și al spitalului. Între fiii lui duhovnicești se numărau rectorul Academiei, arhimandritul Antonie Hrapovițki, mai târziu mitropolit, arhimandritul Arsenie Jadanovski și stareța Ioana de la Anosino.

Egumen la Zosima

La 26 septembrie 1897 a început o nouă etapă a vieții sale, în care a fost numit stareț al pustiei Zosima. A plecat din Ghetsimani cu treisprezece ucenici, cu rugăciunile și binecuvântarea bătrânului Varnava. Afla în pustie multe de rânduit, în afară și înăuntru. A pus slujba după tipic, a adus rânduială în trapeză, în biserică și în ascultări, dar spunea mai târziu că, în vâltoarea treburilor, a trecut din Maria în Marta.

La un an după venirea sa, la 24 octombrie 1898, a intrat în pustie fostul protopresbiter al catedralei Adormirii din Kremlin, părintele Teodor Soloviov, tuns în monahism la 30 noiembrie cu numele Alexie, mai târziu vestitul bătrân Alexie de la Zosima, ucenicul și tovarășul său. La 3 iunie 1902 Gherman a fost înălțat la rangul de egumen. Sub el, mănăstirea a căpătat înfățișarea ei măreață: trei biserici, clădiri de chilii și gospodărie, înconjurate cu un zid înalt de cărămidă, cu o clopotniță în trei etaje cu ceas cu clopote din 1912.

Mai mult decât zidurile, a zidit însă școala bătrânilor de la Zosima, care atrăgea mii de pelerini din toată Rusia, încât oamenii i-⁠au zis Optina de Nord. Regula lui era că zidirea din afară trebuie să slujească zidirii dinăuntru a frăției. A cumpărat pământ în jur ca să nu se apropie vile și sate, a îndepărtat drumul de mănăstire, a dat fiecărui monah o chilie proprie, a rânduit muncă pentru toți, fără să scutească pe cei mai în vârstă, și s-⁠a îngrijit ca fraților să nu le lipsească hrana, hainele și lemnele. A cerut cu stăruință prezența la slujbe, mai ales la miezonoptică și la utrenie, și a introdus cântarea de strană a pustiei, care rămâne în inimă. A stârpit din frăție patimi ca voia proprie, băutura, tutunul și pribegia prin lume și a crescut o seamă de ieromonahi duhovnici, dintre care mulți au pătimit în anii prigoanei.

Veneau la el oameni de toate stările, între care Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, surorile mănăstirii Marta și Maria, mari dregători și ierarhi. El însuși era pildă de monah aspru: mergea în fiecare zi la biserică și citea slujba în chilie doar la nevoie, dormea puțin, cu rasa pe el, se scula des pentru metanii și rugăciunea lui Iisus și avea darul de a se mustra pe sine. Avea și darul deosebirii și nu credea în așa-⁠ziși fericiți care purtau lanțuri și umblau desculți iarna.

Încercările

Nu au lipsit necazurile. Un ucenic al său, ieromonahul Iona, trezorierul pustiei, s-⁠a ridicat împotriva lui. S-⁠a iscat murmur în mănăstire și, la 14 septembrie 1909, Gherman a fost mutat la mănăstirea Ștefan de la Mahrișci, în eparhia Vladimir, în care se retrăsese odinioară și Sfântul Serghie. Un grup de oameni cunoscuți, între ei Bulgakov, Novoselov, Tihomirov și Fudel, au scris mitropolitului cerând să fie adus înapoi, iar Marea Ducesă Elisabeta se ruga pentru el în fiecare noapte. La 6 noiembrie a primit porunca de întoarcere și după zece zile era iar la Zosima.

Autoritatea lui era atât de mare, încât, în disputa despre numele lui Dumnezeu de la Athos, și monahii athoniți prigoniți, și mitropolitul Macarie al Moscovei i-⁠au cerut părerea. Bătrânul a răspuns că rugăciunea lui Iisus este o lucrare tainică și că neînțelegerile trebuie acoperite cu dragoste.

Mutarea la Domnul

La 28 iulie 1916 a primit în chilie marea schimă din mâna episcopului Arsenie Jadanovski. La cincizeci de ani de monahism, fiii lui duhovnicești au dorit să-⁠l cinstească cu mitră, dar i s-⁠au dat doar palița și crucea pentru piept, iar episcopul Arsenie i-⁠a spus că el caută cinstea numai de la Dumnezeu. În ultimele zile era greu bolnav și îl durea că nu putea merge la slujbe; primea zilnic Sfintele Taine, iar părintele Melchisedec îl ducea în brațe la biserică.

S-⁠a mutat la Domnul în seara zilei de 17 ianuarie 1923, cu cuvintele că trebuie să ne pregătim cu toții pentru lăcașurile cerești. Bătrânul Alexie a făcut cea dintâi parastas și, ieșind din închidere, i-⁠a dat sărutarea de pe urmă. A fost îngropat lângă zidul din dreapta al paraclisului Sfântului Zosima. Spusese că, atât timp cât trăiește el, mănăstirea nu va fi închisă, și într-⁠adevăr pustia a fost închisă definitiv la două luni după înmormântarea lui. „Poruncile schimonahului Gherman despre lucrarea rugăciunii” au fost tipărite de fiii lui duhovnicești la Berlin, în 1923.

Proslăvit în anul 2000, moaștele sale se păstrează într-⁠o raclă, în catedrala pustiei Zosima, închinată icoanei Maicii Domnului de la Smolensk. Este pomenit la 6 iulie, în Soborul sfinților din Vladimir, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei (stil nou).