Grigorie al II-⁠lea de Ras

Sfântul Grigorie al II-⁠lea a fost călugăr și copist sârb, mai târziu episcop de Ras (Rașka), născut în jurul anului 1250 și mort în 1321. Activitatea lui de scriitor se întinde din 1282 până în 1321. Biserica Sârbă îl cinstește ca sfânt în cadrul Soborului sfinților luminători și învățători sârbi, la 30 august după calendarul vechi (12 septembrie după cel nou).

A fost monah al Mănăstirii Hilandar, care era de un secol un centru al cărții sârbești, iar numele lui fusese făcut cunoscut de copiști mai vechi ai așezământului. Unul dintre izvoare spune că a fost episcop de Ras în vremea regelui Milutin, între 1282 și 1321, adică în anii domniei regelui. Izvorul sârb precizează însă că a fost ales episcop de Ras după episcopul Filip, între 1 septembrie 1304 și 31 august 1305, și că a rămas episcop până în 1313. Cele două date nu spun același lucru: cea dintâi se leagă de domnia regelui, a doua de episcopia lui.

A fost un copist neobișnuit de cinstit în lucrul lui. În 1305 a copiat la Ras, în mănăstirea sa a Sfinților Apostoli, Nomocanonul Sfântului Sava, adică Pravila Cârmuirii (Krmčija), și l-⁠a dăruit Hilandarului. În însemnarea lui spune că l-⁠a confruntat de trei ori, cuvânt cu cuvânt, cu originalul primit de la arhiepiscopie. Manuscrisul, păstrat întreg, este împărțit fizic și se află astăzi la Moscova, în Muzeul Istoric de Stat și în Biblioteca de Stat a Rusiei. Grigorie este cunoscut și pentru versurile alcătuite pe o cruce de argint pe care a făcut-⁠o împreună cu regele Ștefan Milutin.

Crucea cea mare de argint, cu o părticică din lemnul Crucii lui Hristos, a fost un dar al regelui Milutin pentru episcopia Rasului. În 1421 a fost pusă zălog la Dubrovnik de Nicola Gruiovici. În 1437 a fost dăruită bisericii dominicane Sfânta Cruce din Gruž, nou zidită, iar în 1618 a fost adusă spre păstrare în mănăstirea dominicană din Dubrovnik. De atunci a fost dusă în fiecare an cu cinste din Dubrovnik la Gruž, la sărbătoarea bisericii. În 1697, în timpul unei asemenea purtări, un frate a desprins o părticică din lemnul Crucii lui Hristos din această cruce și a dat-⁠o baronului Filip Napuljac, care a dăruit-⁠o împărătesei Amalia, soția împăratului Iosif I al Austriei. Împărăteasa a pus-⁠o într-⁠o cruce minunată împodobită cu pietre scumpe și a primit mai târziu, prin generalul Frano Šiškov Gundulić, o mărturie a dominicanilor din Dubrovnik că părticica este din crucea episcopului sârb Grigorie al II-⁠lea. Ca să fie ferită de alte asemenea stricăciuni, din 1714 crucea nu a mai fost dusă la Gruž. Pentru biserica din Gruž s-⁠a făcut o copie de argint a crucii, cu o părticică desprinsă din lemnul vechi, iar originalul se păstrează și azi în tezaurul dominican din Dubrovnik.