Grigorie de la Gornjak

Sfântul cuviosul Grigorie de la Gornjak (Grigorie Isihastul, Grigorie Tăcutul, Grigorie cel Tânăr, Grigorie Sinaitul cel Tânăr) a fost un monah sârb din secolul al XIV-⁠lea, ucenic al Sfântului Grigorie Sinaitul și al Sfântului Romil de la Ravanița, a cărui viață a scris-⁠o. S-⁠a întors din Sinai și Athos în Serbia Moravei pe vremea cneazului Lazăr și a trăit până la sfârșit la mănăstirea Gornjak. Este pomenit la 7 decembrie, în ziua după Sfântul Nicolae.

Începuturile

Pe baza tradiției athonite și a multor sinaxare slavone și sârbești, era de neam sârb și s-⁠a născut la sfârșitul secolului al XIII-⁠lea sau începutul celui de-⁠al XIV-⁠lea. Din Constantinopol a ajuns la Paroria, vestita așezare monahală din Tracia, unde i-⁠a cunoscut pe Romil și pe prietenul lui, Ilarion, foști ucenici ai Sfântului Grigorie Sinaitul. După moartea Sfântului Grigorie Sinaitul (27 noiembrie 1346), Romil și Ilarion s-⁠au mutat din Paroria în Zagora, lângă Târnovo. Când țarul bulgar Ioan Alexandru a eliberat Paroria de atacurile hoților, cei doi s-⁠au întors în pustia Paroriei, unde a venit la ei din Constantinopol și Grigorie. Încă la Constantinopol, sau poate mai înainte, pe Athos, Grigorie auzise de marele Grigorie Sinaitul și devenise ucenicul lui. Auzind de virtuțile lui Romil și de viața lui isihastă, a venit la el, după cum spune el însuși în Viața lui Romil: „În acel timp, eu, cel mai ticălos dintre monahi, am venit din Constantinopol în acel loc și, auzind de viața lor virtuoasă și de nevoința lor desăvârșită, mi-⁠am plecat capul și m-⁠am supus bătrânului Ilarion, căruia i se supusese și cuviosul Romil însuși.”

La Paroria s-⁠a nevoit alături de Romil, până când ținutul a fost atacat de agareni. Atunci cu bătrânul Ilarion au trebuit să plece iarăși în Zagora. Apoi Romil a plecat pe Sfântul Munte, iar Grigorie și Ilarion au rămas în Zagora. După moartea lui Ilarion, Grigorie a plecat și el singur pe Athos, l-⁠a căutat și l-⁠a găsit pe Romil și i s-⁠a supus cu smerenie ca părintelui lui duhovnicesc. Au trăit într-⁠un loc numit Melana, lângă Marea Lavră a Sfântului Atanasie. Despre viața lor de acolo vorbește mai pe larg în Viața Sfântului Romil, dar el, din prea mare smerenie, arată doar virtuțile lui Romil, iar despre sine spune că avea păcate și patimi și că Romil îl îndrepta. Cum au început să vină la ei mulți monahi și vizitatori, s-⁠au retras într-⁠un loc și mai îndepărtat al Athosului. După ce turcii l-⁠au ucis pe despotul sârb Ioan Uglieșa, care ocrotea Muntele, a pornit frică și zăpăceală, iar Romil a plecat în Albania, la Valona, apoi în Serbia, la cneazul Lazăr, la Ravanița, unde a murit curând. Grigorie a rămas pe Athos, într-⁠o chilie singuratică, la un sfert de ceas de mănăstirea Grigoriat, nevoindu-⁠se în liniște de rugăciune și tăcere, de unde i s-⁠a spus „Tăcutul”. Este foarte probabil că în acel timp a devenit ctitorul final al actualei mănăstiri Sfântul Nicolae, numită după el Grigoriat, ridicată între Simonopetra și Sfântul Pavel.

Întoarcerea în Serbia Moravei

Izvoarele engleze spun că Grigorie s-⁠a întors cu Romil și cu alți câțiva monahi isihaști între 1375 și 1379 din Sinai (unde ar fi fost ucenic și al Sfântului Romil), din pricina înaintării otomane, și s-⁠a pus sub ocrotirea cneazului Lazăr; ei au întemeiat o puternică colonie isihastă de monahi sârbi, bulgari și greci. După povestire, cneazul Lazăr vâna lângă râul Mlava când a observat de pe cealaltă parte a apei pe monahul Grigorie. A încercat să vorbească cu el, dar zgomotul râului îl împiedica. Grigorie a liniștit râul ca să poată vorbi cu Lazăr, și de atunci Mlava nu mai face prea mult zgomot în acel loc.

Prin hrisovul dat de cneazul Lazăr la începutul lui 1379, Grigorie a primit mănăstirea Gornjak (în vechime Jdrelo, în Branicevo). Hrisovul poruncea ca mănăstirea să fie condusă după moartea lui de ceilalți monahi. Grigorie a dus hrisovul la Peć, la patriarhul sârb Spiridon, care l-⁠a întărit la 17 mai 1379. Romil a rămas lângă mănăstirea Ravanița, iar Grigorie și-⁠a petrecut restul vieții la Gornjak, unde a fost îngropat. În secolele al XVI-⁠lea și al XVII-⁠lea moaștele lui au fost mutate la mănăstirea Oreșkovița, înainte de a fi aduse înapoi la Gornjak. A fost trecut în rândul sfinților și slujba lui se face în ziua morții, 7 decembrie.