Serghie Goloșciapov

Sfântul Preot Mucenic Serghie Goloșciapov (1882-1937) a fost protoiereu la Moscova, profesor de filosofie, apărător al Ortodoxiei în vremea mișcării iosifiene și mucenic, împușcat la poligonul Butovo la 19 decembrie 1937. A fost proslăvit în anul 2000. Se pomenește la 19 decembrie (sau, după calendarul din izvoarele noastre, la 7 decembrie și 22 august).

Formarea

S-⁠a născut la 6 (18) iunie 1882 în așezarea Bankî, lângă Pavșino, ținutul Moscova. Tatăl, Ioan Alexandrovici, era pictor de țesături la manufactura Znamenskaia și familia era săracă, dar o unea o adâncă religiozitate. A absolvit școala duhovnicească Zaikonospasski (1898), seminarul din Moscova (1904) și Academia Teologică din Moscova (1908), al treilea din promoție, cu titlul de candidat în teologie, cu o lucrare despre dumnezeirea creștinismului. A fost bursier-⁠profesor în 1908-1909. Din 1909 a fost ajutor de inspector al seminarului, din 1910 învățător de filosofie, logică și psihologie. Bolnav de tuberculoză, a făcut un tratament cu cumîs în Bașkiria. În martie 1916 a depus la Academie o disertație de magistru, Dumnezeu în trup. În 1917-1918 a fost funcționar al secției pentru administrația bisericească superioară a Soborului Local. În 1918-1926 a predat rusa și literatura la școala medie, apoi a ieșit la pensie pe motiv de invaliditate. În 1908 s-⁠a căsătorit cu Olga Borisovna Kormer și au avut un fiu, Pavel.

Preotul

Din februarie 1920 a fost diacon, din mai preot. A hotărât hirotonia după o convorbire cu Patriarhul Tihon. În 1920-1923 a fost egumen al bisericii Sfântul Nicolae din Pokrovskoe, unde a lucrat la întemeierea unei școli parohiale în care credincioșii să învețe Sfânta Scriptură, tipicul și cântarea. Din 1921 a fost protoiereu și a predat filosofia sistematică la Academia Teologică din Moscova, care funcționa neoficial, ca docent. Din 1922 a slujit la biserica mănăstirii Nikolskoe a înoredinției. Din 1925 sau 1926 a fost egumen al bisericii Icoana Maicii Domnului a Georgiei din Nikitniki, unde a căutat să refacă slujba cu rânduială strictă. Arhimandritul Serghie (Savelev), care în tinerețe a fost enoriaș al acestei biserici, își amintea de privegherile de la marile sărbători, care începeau pe la zece seara și se terminau la cinci-⁠șase dimineața, în care căldura rugăciunii în sobor schimba totul, iar masa frățească de după slujbă era săracă, dar plină de dulceață duhovnicească, ca un ecou al cinei de dragoste a creștinilor din vechime.

Iosifianul și mucenicul

În 1927 a criticat aspru declarația mitropolitului Serghie, care făcea concesii mari puterii sovietice, și a intrat în comuniune canonică cu mitropolitul Iosif (Petrovîh). Biserica Georgiei a fost închisă la 30 septembrie 1929. La 4 octombrie 1929 a fost închis la Butîrka și a fost condamnat la trei ani de lagăr, ispășiți la Solovki, unde a lucrat la munci grele, s-⁠a îmbolnăvit de inimă și de tifos exantematic, apoi a lucrat ca ajutor de farmacist, știind latina. În 1932 a fost exilat la Mezen, unde a fost exilată și soția lui. Familia trăia din meditații și din vânzarea de flori de hârtie. Din 1934 au trăit la Murom și apoi la Mojaisk. Fiul lui își amintea că, în ciuda greutăților, părintele Serghie nu și-⁠a pierdut curajul și i-⁠a sprijinit mereu pe cei din jur. În camera mică pe care o închiria la Mojaisk și-⁠a făcut un mic altar, înaintea căruia slujea slujbe de dimineață și de seară.

La 7 decembrie 1937 a fost arestat în casă, în timpul privegherii. Actul de acuzare spunea că avea la el veșminte și umbla pe ascuns pe la case săvârșind rânduieli religioase, deși nu s-⁠a recunoscut vinovat, dar a fost dovedit prin mărturia unui martor. La 16 decembrie a fost condamnat la moarte de troika NKVD și la 19 decembrie împușcat la Butovo. Prin hotărârea Sfântului Sinod din 27 decembrie 2000 numele lui a fost trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei din secolul XX.