Hionia din Arhanghelsk

Sfânta Mărturisitoare Hionia din Arhanghelsk (1883-1945) a fost soția Sfântului Sfințit Mucenic Tihon Arhanghelski și mama a nouă copii. După arestarea și împușcarea soțului, în 1937, a fost arestată și ea. La anchete a respins toate învinuirile de „activitate antisovietică”. Troica NKVD a osândit-⁠o la opt ani de lagăr. Cu toată boala grea, cererea ei de eliberare timpurie a fost respinsă. Eliberată în 1944, s-⁠a săvârșit în decembrie 1945.

Familia preotului Tihon

Preotul Tihon s-⁠a născut la 30 mai 1875 în satul Bolșoe Popovo, gubernia Voronej, în familia preotului Ioan Arhanghelski. Părinții au murit devreme, iar pe cei mici, Tihon și sora lui, i-⁠au crescut o verișoară, Zinaida, și soțul ei, Petru. L-⁠au dat la seminarul teologic, pe care l-⁠a terminat, apoi s-⁠a căsătorit cu cucernica Hionia. Ea s-⁠a născut la 8 aprilie 1883 în satul Novîi Kopîl, gubernia Voronej, în familia preotului Ioan Dimitriev. Părintele Tihon și Hionia Ivanovna au avut optsprezece copii, primul născut în 1901 și ultimul în 1923; au rămas în viață nouă, șase fete și trei băieți, ceilalți murind în pruncie. Curând după nuntă, Tihon a fost hirotonit preot la biserica din satul Troekurovo, lângă Lebedian.

Troekurovo era într-⁠un loc pitoresc, pe malul râului Krasivaia Meci, aproape de o mănăstire de maici, azi dărâmată. Preotului i s-⁠a dat pământ și familia numeroasă trăia din muncă agricolă. Pământul nu era dintre cele mai bune, plin de pietre, și a trebuit multă osteneală să fie curățat. Copiii mai mari lucrau toți pământul, ceea ce i-⁠a obișnuit cu orice fel de muncă și i-⁠a ajutat să îndure încercările care aveau să vină. Creșterea copiilor era grija Hioniei Ivanovna, femeie adânc religioasă și cucernică, care i-⁠a învățat să se roage și să se întoarcă la Dumnezeu în toate greutățile. În toate sărbătorile mari și mici copiii mergeau cu ea la biserică, iar posturile le ținea după rânduială, deseori în vremuri de foamete, în prigoana anilor douăzeci. În post se lăsa deoparte lectura lumească și se citea doar Legea lui Dumnezeu; ce citeau, copiii povesteau tatălui sau mamei, în timpul lucrului, în grădină sau pe câmp, ori la tricotat ciorapi sau mănuși.

Părintele Tihon era păstor harnic și râvnitor, se ruga mult și slujea des. Primitor și plin de milă față de durerea oamenilor, putea mângâia pe oricine venea la el cu necaz. Era om hotărât și ferm, și în prezența lui nu se putea spune nimic grosolan, căci îndată oprea și făcea observație. Era totuși puțin vorbitor și reținut. Pentru slujirea sa fără pată a fost ridicat la rangul de protoiereu.

Anii prigoanei

În 1928 autoritățile au închis biserica din Troekurovo și au hotărât să-⁠l treacă pe preot între chiaburi, ca să-⁠l deposedeze de toată averea. Dar în sfatul sătesc mulți îl respectau pe părintele Tihon și un funcționar a venit acasă la el și l-⁠a înștiințat de planul puterii. „În loc să așteptăm să vină și să ne arunce din casă”, a spus hotărât Hionia Ivanovna, „mai bine să strângem acum ce ne trebuie și să plecăm, deocamdată, la Lebedian”. Părintele a fost de acord. Au pus lucrurile necesare pe o sanie mică și același funcționar i-⁠a dus în oraș. La început au închiriat un colț, apoi o odăiță. Episcopul Uar (Șmarin) al Lipețkului l-⁠a trimis pe părintele Tihon la o parohie, la trei kilometri de Lebedian, unde a slujit aproape un an, apoi și aici s-⁠a închis biserica. Episcopul l-⁠a trimis la biserica din satul Ilinskoe, apoi la cea din Patriarșii, unde au fost la fel închise după aproape un an. La Patriarșii a venit la el un sol al parohiei din satul Kuiman, care l-⁠a chemat să slujească la ei. Cu binecuvântarea episcopului Uar, părintele Tihon s-⁠a mutat la Kuiman, sat mare, locuit mai ales de țărani cucernici și adânc credincioși, așa că biserica era mereu plină. Nu mai avea casă separată și închiria o căsuță mică în curtea lui Andrei și Elena Jdanov; între familia țăranului și a preotului s-⁠au născut relații creștinești bune, pline de dragoste și pace. Aici a slujit până la arestare. Copiii mai mari plecaseră; cu părinții rămăsese doar fiica cea mică, Elena, iar în 1936, după moartea soțului, s-⁠a mutat la ei fiica Irina, cu patru copii mici.

La 9 august 1937, o zi caldă, ușa casei era deschisă larg. O mașină s-⁠a oprit lângă casă și din ea au coborât oameni în uniformă. Unul a mers direct la părintele Tihon și l-⁠a întrebat: „Ai arme?”. Preotul a răspuns: „Am: crucea și rugăciunea”. Agenții NKVD au răvășit casa. Unul a urcat în spatele sobei, a scos din toc un pistol, apoi, ieșind, l-⁠a arătat celorlalți și a spus: „Iată arma lui”. Părintele Tihon a fost dus în rasa ușoară de vară, fără să i se dea voie să se îmbrace și să-⁠și strângă lucrurile. La anchetă, la Lipețk, a mărturisit că în înțelegerea lui comuniștii sunt oameni necredincioși, rătăciți, care duc poporul la pieire în viața viitoare, și că adevărul absolut este doar în cer; a negat orice intenții teroriste și orice legături criminale. La 4 octombrie 1937 troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. Înainte de execuție, un agent l-⁠a întrebat: „Nu te lepezi?”. „Nu, nu mă lepăd”, a răspuns preotul. Protoiereul Tihon Arhanghelski a fost împușcat la 17 octombrie 1937, în afara Lipețkului, și îngropat într-⁠o groapă comună, azi necunoscută.

Hionia Ivanovna a căutat să afle soarta soțului; a mers de mai multe ori la autorități și, ca om hotărât și drept, le-⁠a mustrat pentru tăcerea lor. Un reprezentant al puterii a amenințat-⁠o că o vor lua și pe ea. „Foarte bine”, a răspuns ea, „luați-⁠mă, poate mă voi vedea acolo cu părintele Tihon”. A plecat apoi la Moscova, la surorile ei, să se sfătuiască. În lipsa ei au venit funcționari ai sfatului și au căutat-⁠o prin casă. Întoarsă, a spus: „Trebuie să mă pregătesc. Simt că mă vor lua. Eu nu mă ascund și, dacă m-⁠au chemat, mai bine merg singură”. S-⁠a îmbrăcat, și-⁠a strâns lucrurile și, în seara de 12 decembrie 1937, a mers cu fiica Elena la sfat. A fost reținută. A fost dusă la Trubetcino, iar fiica i-⁠a adus mâncare și o ploscă cu agheasmă. La anchetă a spus că nu se recunoaște vinovată de activitate antisovietică, mărturiile martorilor negându-⁠le.

Din închisoare a scris copiilor o scrisoare, în câteva zile. Povestea că a fost întrebată dacă crede că Dumnezeu a mântuit pe evrei înecând pe Faraon în mare și, când a spus că da, a fost numită troțkistă. Scria că acum a încercat pe ea că nici un cuvânt al Mântuitorului nu trece neîmplinit; că în viață avusese păcatul de a judeca pe alții și acum e judecată ea. Își împărțea lucrurile modeste între copii, îi ruga să ardă candela pentru ea și pentru tatăl lor, să se roage, să o ierte și să nu o judece, și să fie în pace între ei, să nu abandoneze credința, să boteze copiii, să plece din Kuiman unde nu vor mai fi lăsați să trăiască și să-⁠și găsească adăpost la rude. Scria că la ultimul interogatoriu șeful a strigat că este dușman adevărat, dar ea a răspuns că dacă a păcătuit, trebuie să primească pedeapsa pentru păcatele sale, și îi încredința Domnului pe toți.

La 31 decembrie 1937 troica NKVD a osândit-⁠o la opt ani de lagăr. A fost închisă în temnița din Șațk, regiunea Riazan. La 20 mai 1938 medicii închisorii au întocmit un act despre starea ei și au propus eliberarea, conform legii, căci nu mai putea să se descurce fără ajutor. Dar împuternicitul NKVD a cerut să nu se examineze eliberarea timpurie, pentru vorbele ei aspre față de puterea sovietică. A fost eliberată la sfârșitul lui 1944, când sfârșitul bolii devenise sigur. Un timp a stat la fiica Iulia, la Miciurinsk, apoi s-⁠a mutat, la cererea ei, mai aproape de mormintele rudelor, în satul Krivușka, lângă Tiutcevo, unde fiica Irina cumpărase o căsuță. Chiar bolnavă, a luat de lucru la cusut, în schimbul căruia primea alimente, din care o parte dădea fetelor, iar o parte păstra pentru pomenirea ei. Se ruga și își pregătea moartea, ca să nu fie povară nimănui. În ultimele săptămâni nu a mai luat nici o hrană. S-⁠a mutat la Domnul în decembrie și a fost îngropată în cimitirul local la 22 decembrie 1945.

Este pomenită la 17 octombrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 23 iunie, în Soborul sfinților din Riazan, și la 23 septembrie, în Soborul sfinților din Lipețk (stil nou).