Hrisostom Papasarantopoulos

Sfântul Cuvios Hrisostom Papasarantopoulos, numit și Hrisostom Misionarul, a fost un arhimandrit grec care, la cincizeci și șapte de ani, bolnav și fără niciun sprijin, a plecat să propovăduiască Evanghelia în Africa. Timp de doisprezece ani a slujit în Uganda, Kenya, Tanzania și Congo, a botezat mulțime de oameni, a ridicat biserici și a deschis drumul misiunii ortodoxe moderne pe continentul african. A trecut la Domnul la Kananga, în Congo, în 1972.

A fost al doilea misionar grec în Africa, după arhimandritul Nicodim Sarikas (1876-1941), originar din Asia Mică. Patriarhia Alexandriei l-⁠a trecut în rândul sfinților în 2025, iar pomenirea lui se face la 29 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul.

Copilăria și primii pași în monahism

S-⁠a născut în 1903 în satul Vasilitsi din Messenia, în Grecia, și a primit la botez numele Hristos. Părinții, Teodor Papasarantopoulos, cu rădăcini în Tripoli din Arcadia, și Stavrula, născută Trigurea, erau oameni săraci, crescători de animale, dar credincioși; el era al șaptelea copil al lor. Încă din copilărie și-⁠a dăruit viața lui Hristos. La zece ani și-⁠a pierdut tatăl și a trebuit să lase școala, din clasa a treia primară, ca să muncească.

La cincisprezece ani, însetat de învățătură și de liniște, a plecat pe ascuns de acasă și s-⁠a așezat la mănăstirea din Koroni. Rudele veneau însă des să-⁠l roage să se întoarcă în familie, așa că a părăsit curând acea mănăstire.

A mers apoi la Kalamata, la sihăstria lui Panagulakis, mănăstirea Bunei Vestiri, vestită atunci pentru asceza ei foarte aspră. Acolo s-⁠a făcut monah cu numele Hrisostom. Exagerările egumenului și viața neobișnuit de grea a sihăstriei l-⁠au doborât însă și i-⁠au lăsat o boală care l-⁠a însoțit toată viața.

Egumen și duhovnic în Grecia

Între 1920 și 1929 a trăit la mănăstirea Gardiki din Messenia. După ce a fost lăsat la vatră din armată, a fost hirotonit preot la 4 mai 1926 și pus egumen al acestei mănăstiri. Acolo și-⁠a tuns în monahism mama, care a primit numele Sevastiani (unele izvoare vorbesc de sora lui). Ani de-⁠a rândul a slujit ca preot satelor din jur și, în același timp, a învățat singur, acasă, materia școlii primare și a început să studieze limba franceză.

Când mănăstirea Gardiki s-⁠a desființat din lipsă de viețuitori, a fost mutat la metocul mănăstirii Vulkano de la Hrisokellaria, lângă Koroni. A fost apoi egumen la mănăstirea Faneromeni din Salamina, unde a rămas până în 1941.

A venit după aceea la Atena și a intrat în obștea mănăstirii Petraki, unde a slujit mai ales ca duhovnic, spovedind oameni de toate vârstele și stările, care l-⁠au îndrăgit și l-⁠au prețuit. În anii ocupației a fost la Edessa, ca vicar general și protosinghel al mitropoliei, apoi a slujit la Kozani și la Salonic, unde între 1947 și 1949 a fost preot al parohiei Sfintei Paraschiva din Nea Krini, o parohie de refugiați din Asia Mică. La Atena și-⁠a luat, tot învățând singur, diploma de liceu.

Întors la mănăstirea Petraki, a hotărât să se înscrie la Facultatea de Teologie a Universității din Atena. În 1958, la cincizeci și cinci de ani, a primit diploma pe care și-⁠o dorise atât de mult.

Chemarea Africii

În anii de studiu a cunoscut câțiva colegi africani din Uganda, primii ortodocși ugandezi care primeau o pregătire teologică temeinică. Unul dintre ei, Teodor Nankyamas, avea să devină unul dintre primii episcopi ortodocși din Africa de Răsărit, iar altul, Dimitrie Mumbale, primul medic ortodox ugandez și întemeietorul unei clinici ortodoxe. Din aceste întâlniri s-⁠a născut în el gândul misiunii, simțit ca o adevărată chemare, asemenea celei a macedoneanului din vedenia Sfântului Apostol Pavel.

La cincizeci și șapte de ani a hotărât să plece. Arhiepiscopul de atunci și toți cunoscuții au încercat să-⁠l oprească, invocând vârsta și sănătatea lui. Într-⁠o călătorie la Locurile Sfinte l-⁠a întâlnit însă pe Patriarhul Hristofor al II-⁠lea al Alexandriei, care l-⁠a binecuvântat, iar el și-⁠a continuat drumul spre Africa.

Uganda

În 1960 a ajuns la Kampala, în Uganda. Biserica Ortodoxă de acolo era într-⁠o stare grea, după ani de apăsare din partea stăpânirii coloniale britanice și de propagandă potrivnică. În scrisori descria lipsa de case, de biserici și de clerici, familiile grecești puține și aflate la mile depărtare una de alta și pe credincioșii africani risipiți pe zeci și sute de mile în toate direcțiile, cu preoți localnici puțin pregătiți și descurajați.

A început atunci o largă corespondență cu prieteni, rude și cunoscuți care l-⁠ar fi putut ajuta. Încetul cu încetul au început să sosească ajutoare din Grecia, din Europa și din America: pachete cu haine, cecuri, vase și alte lucruri. La 22 martie 1961 a fost sfințită bisericuța misiunii. Nu învățase încă limba luganda, dar deprinsese destul de bine limba swahili, pe care o vorbea amestecată cu engleza și se făcea înțeles.

Nu i-⁠a fost ușor să învețe o limbă nouă la vârsta lui, dar la mai puțin de un an de la sosire putea predica în swahili. Făcea cateheză, învăța pe oameni, slujea Sfânta Liturghie și a botezat un mare număr de localnici. Pe cei potriviți i-⁠a pregătit și i-⁠a călăuzit spre preoție. Prin scrisorile lui i-⁠a îndemnat și pe alții să se dăruiască misiunii, între care pe Macarie (Tillyrides), mai târziu ierarh în Kenya. În 1963 a devenit părintele duhovnicesc și întemeietorul societății misionare „Prietenii Ugandei”, care își continuă și astăzi lucrarea de la Salonic.

Kenya, Tanzania și Congo

A întins apoi misiunea în țările vecine, Kenya și Tanzania. La Nairobi a întemeiat un alt centru misionar, scriind că lucrarea înaintează și Ortodoxia se răspândește. A tradus în swahili Sfânta Liturghie și diferite rugăciuni. A cerut mereu ajutor prin scrisori trimise în Grecia și a chemat oameni să i se alăture, dar nu a primit răspuns. Deși înaintat în vârstă, predica neîncetat.

După zece ani în Africa de Răsărit, a dorit să vestească Evanghelia și în țara numită astăzi Republica Democratică Congo, pe atunci Zair. În 1970 s-⁠a mutat acolo, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Localnicii l-⁠au primit cu și mai mare deschidere, dar îi lipseau aproape cu totul ajutoarele materiale și împreună-⁠lucrătorii. A învățat și limba franceză și a chemat din Grecia pe nepoata sa, Olga Papasarandou, care a venit în Congo și a lucrat alături de el, rămânând o vreme, după moartea lui, singura misionară ortodoxă din acea regiune.

Cu o lună înainte de moarte scria că îi iubește pe africani și este pe deplin încredințat că Domnul l-⁠a adus acolo; că vrea să-⁠și petreacă puținele zile ale bătrâneții predicând și învățând în Kananga, un oraș mare din centrul țării, unde oamenii doreau să cunoască Ortodoxia; că este bătrân și singur și puterile îi sunt mici, dar că Domnul îi va arăta calea, cum i-⁠a arătat-⁠o mereu, și cerea să fie pomenit în rugăciuni.

Trecerea la Domnul

La 13 decembrie 1972, pe când călătorea din Kananga, l-⁠a cuprins o sângerare puternică din nas care nu se oprea. S-⁠a întors la Kananga, a slujit Sfânta Liturghie de Crăciun și a trecut la Domnul la 29 decembrie 1972, în spitalul din Kananga, la șaizeci și nouă de ani. A fost îngropat în cimitirul orașului. Până în iulie 1973, lucrarea misionară de la Kananga a fost preluată de vechiul său prieten și împreună-⁠lucrător, arhimandritul Hariton (Pnevmatikakis) (1908-1998). La 21 decembrie 1996 i s-⁠au deshumat osemintele, care au fost așezate din nou în grădina bisericii Sfântului Apostol Andrei din centrul misionar de la Kananga.

Roadele lucrării lui

Părintele Hrisostom a pornit singur, fără ajutor material sau sprijin moral, trecând peste boala lui și peste multe piedici: deosebirile de rasă, limbile necunoscute, traiul foarte greu, lipsa banilor, îngrădirile puse de mai-⁠marii lui, hrana săracă. Nu se lăsa ușor descurajat și spunea că a izbutit totul cu ajutorul lui Dumnezeu. Viața lui a fost un necontenit drum: călătorii, predici, botezuri, biserici întemeiate, Liturghii.

Lucrarea începută de el a fost continuată cu mare rod; astăzi există o mitropolie ortodoxă la Kinshasa, iar Ortodoxia din Congo s-⁠a zidit pe temeliile puse de el. Scrisorile lui au trezit și în Grecia râvna pentru misiune: la scurt timp după plecarea lui, în 1961, s-⁠a înființat la Atena Centrul misionar interortodox, sub ocrotirea mișcării de tineret Syndesmos, însoțit de revista „Porefthendes” („Mergând”), condusă de Anastasie Yannoulatos, mai târziu ierarh și profesor la Universitatea din Atena. Au urmat societăți misionare la Atena, Salonic și Patras, care nu existaseră în Grecia modernă înaintea lui; un ecou asemănător a avut lucrarea lui și în Statele Unite.

Cinstirea

La 29 decembrie 1985, Mitropolia Messeniei i-⁠a ridicat un bust, iar la 29 decembrie 1987 Academia din Atena i-⁠a acordat post-⁠mortem medalia de argint.

La 8 octombrie 2025, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei l-⁠a trecut în rândul sfinților, iar slujba lui a fost tipărită în limba greacă. La 22 martie 2026, la Kananga, Patriarhul Teodor al II-⁠lea al Alexandriei, împreună cu ierarhi și clerici ai Patriarhiei, a scos la lumină în chip sărbătoresc moaștele Sfântului Hrisostom Misionarul. Este prăznuit la 29 decembrie.