Eftimie al Kareliei

Cuviosul Eftimie al Kareliei (Eftimie Korelski) a fost monah, socotit întemeietorul mănăstirii Nikolo-⁠Korelski, pe țărmul Mării Albe, mort în 1435. Este cinstit în Biserica Rusă între sfinții din Kola și în Biserica Finlandei între sfinții Kareliei. Ziua de pomenire a lui, după calendarul nostru, are mai multe date: 29 decembrie, 2 februarie, 18 aprilie, 3 iunie și 15 decembrie. A fost proslăvit în 1641, iar moaștele lui au fost aflate în 1647.

Viața

După vechiul manuscris Hemerologion, s-⁠a născut în a doua jumătate a secolului al XIV-⁠lea. De tânăr a avut înclinare spre monahism și în jurul anului 1400 a plecat spre nord, ajungând la Marea Rece, cum se numea pe atunci Marea Albă, ca să trăiască drept pustnic. Se păstrează însemnări din Peninsula Kola, din satele Varzuga și Ponoi, despre viețuirea acolo, în același timp, a unui monah cu același nume. Mai târziu, în jurul lui 1410, s-⁠au alăturat lui câțiva ucenici. Pe malul mării au zidit sau au refăcut mănăstirea de călugări Nikolo-⁠Korelski, în cinstea Sfântului Făcător de minuni Nicolae de Mira, unde au făcut chilii pentru monahi.

În 1418 s-⁠au pierdut pe mare doi fii din prima căsătorie ai boieroaicei Marta Borețkaia, Antonie și Felix, care făceau cercetarea moșiilor boieroaicei. Marta Borețkaia l-⁠a rugat pe Cuviosul Eftimie să se roage pentru sufletele fiilor morți. Și așa s-⁠a întâmplat că trupurile au fost aduse de mare la țărm, unde le-⁠au văzut monahii. Antonie și Felix au fost îngropați și trecuți în pomelnic. Erau încă tineri, dar Felix era cunoscut în Pomorie pentru milostenia lui față de mănăstirea Arhanghelului Mihail, aflată la treizeci și patru de verste de mănăstirea Nikolo-⁠Korelski, lângă capul Pur-⁠Navolok, pe râul Dvina de Nord.

În 1419 au acostat la debarcaderele mănăstirii „murmanii”, cum li se spunea pe atunci scandinavilor din Norvegia, vreo cinci sute de oameni, care au jefuit mănăstirea, au dat foc bisericii și au ucis câțiva monahi. Marta Borețkaia, aflând de starea nenorocită a mănăstirii, i-⁠a dăruit trei sate pomore, rămase de la primul ei soț, Filip Grigorievici, tatăl copiilor ei: unul pe insula Liavlia și două la Konecinîe (care au suferit și ele de la atacul „murmanilor” din 1419), și bani pentru zidirea bisericii Sfântului Făcător de minuni Nicolae de Mira, și a poruncit rudelor ei să nu lase mănăstirea fără ocrotire. Peste mormintele lui Antonie și Felix s-⁠a ridicat o capelă de lemn, iar din 1749 există o biserică de cărămidă și piatră a Întâmpinării Domnului.

Lucrarea de luminare și cinstirea

Eftimie Korelski este cunoscut nu numai prin osteneala și grija zidirii clădirilor mănăstirii, ci a luminat cu adevărul Evangheliei toate neamurile din ținut. După scrisorile de la Solovki, alcătuite după câteva zeci de ani, se știe că în jurul mării trăiau mai multe feluri de neamuri, numite „copiii korelski”: kurolții, rovkulții, vâmolții, tivrulții și valedolii. Sfântul Eftimie a murit în pace în 1435 și a fost îngropat în mănăstire. Ucenici ai lui sunt socotiți dreptul Ștefan, nevoitor, și cuvioșii Isaia și Nicanor, ale căror moaște au fost mutate la mănăstirea Antoniev-⁠Siisk în 1676. În 1641 a fost proslăvit pentru osteneala lui apostolească pe țărmul mării și în ținuturile din jur, iar moaștele lui au fost aflate în 1647. Azi se odihnesc într-⁠un loc ferit din mănăstire. La 7 aprilie 2005, în biserica Sfântul Nicolae din Severodvinsk s-⁠a sfințit un paraclis în numele sfinților Eftimie, Antonie și Felix, cu primul și singurul altar închinat lor. Pe icoană, cei trei sfinți sunt zugrăviți în picioare, din față, cu Eftimie în mijloc, mai mare. Cuviosul are barbă ascuțită, mantie vișinie, schimă albastră cu culion pe cap, binecuvântează cu două degete și ține un sul în stânga. Jos, mănăstirea în dosul unui gard de lemn, o refacere a chipului ei din secolul al XVII-⁠lea.