Ebrulf

Sfântul Ebrulf (Evroul, Evroult) a fost pustnic și egumen franc, născut în 517 la Bayeux și mort în 596. Este pomenit la 29 decembrie și este asociat cu abația Saint-⁠Évroult. Izvoarele noastre îl arată cinstit în Apus și nu arată o glorificare ortodoxă separată. Izvorul rus îl pune la curtea lui Childebert al III-⁠lea și a lui Chilperic al II-⁠lea, ceea ce nu se potrivește cu anii 517 până la 596 din izvorul englez, care îl leagă de Childebert I.

Era de neam ales, născut la Bayeux. A fost curtean la curtea merovingiană a lui Childebert I, paharnic al regelui și administrator al palatului regal. A dus o viață cucernică și voia să se facă monah. A trecut o vreme până a primit îngăduința să plece de la curte, iar atât el, cât și soția lui au făcut legăminte monahale, despărțindu-⁠se de comun acord, fiecare într-⁠o mănăstire. A intrat în abația Deux Jumeaux, de lângă Bayeux, apoi s-⁠a hotărât să fie pustnic la Exmes, dar acolo veneau mulțimi să-⁠l cerceteze și să-⁠i ceară sfat, așa că el și trei tovarăși s-⁠au așezat în ținutul împădurit al Ouche-⁠ului, în Normandia. Locul ferit l-⁠a scutit de incursiunile normanzilor.

O legendă spune că a convertit la creștinism un tâlhar, care a venit la așezarea simplă pe care o zidise Ebrulf lângă un izvor, alcătuită dintr-⁠un gard și colibe împletite și lipite cu lut. Tâlharul l-⁠a avertizat pe Ebrulf de primejdiile pădurii, dar el i-⁠a spus că nu se teme de nimeni. Căindu-⁠se de păcatele lui, tâlharul a adus un dar de trei pâini coapte în cenușă și un fagure și a cerut să fie primit monah. Această așezare a ajuns abația Saint-⁠Évroult. A întemeiat și alte lăcașuri monahale, cincisprezece în total, toate cu accent pe munca manuală ca exercițiu duhovnicesc și economic. Nobili veneau la Ebrulf și îi dădeau bani, pământ și case pentru zidirea de mănăstiri. După 560 a întemeiat câteva mănăstiri în eparhia Séez, dintre care una a ajuns importanta abație Saint-⁠Martin de Séez.

A fost cinstit în Anglia în urma invaziei normande, iar legătura lui cu Anglia s-⁠a păstrat prin faptul că patru egumeni ai abației Saint-⁠Évroult au condus mănăstiri engleze în secolele XI și XII, aducând în Anglia o parte din moaștele lui. Se ținea o sărbătoare a mutării moaștelor lui la abația Deeping, în Anglia, la 30 august. Cea mai veche viață a lui se află în „Historia Ecclesiastica” a cronicarului benedictin Orderic Vital. Ebrulf este pomenit în „Tristan” al lui Béroul, când Tristan îl cheamă la fântână. O bibliotecă din Cardiff păstrează un manuscris cu o „Viață” a lui Ebrulf, poate alcătuită pentru maicile din abația Barking. După izvorul rus, din secolul al XII-⁠lea moaștele lui se află în locuri diferite; după împărțirea Normandiei au fost mutate la Orléans; se cunoaște un pelerinaj anual în cinstea lui. Se recurge la Sfântul Ebrulf pentru boli ale pielii, ale sângelui, pentru friguri, nebunie, pentru bube, numite „florile Sfântului Ebrulf”, și pentru ocrotirea vitelor.