Laurențiu de la Cernigov

Sfântul Cuvios Laurențiu de la Cernigov, pe numele de mirean Luca Evseevici Proskura, a fost un schiarhimandrit și duhovnic din Ucraina, care a trăit între 1868 și 1950. A fost cântăreț și dirijor de cor, croitor, monah tuns la vârstă înaintată, mărturisitor al credinței în anii prigoanei sovietice, slujitor în taină într-⁠o biserică amenajată într-⁠o pivniță și ctitor de obști monahale la Cernigov. Încă din viață poporul l-⁠a cinstit ca pe un bătrân sfânt.

A fost trecut în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă a Ucrainei în 1993, iar în 2016 Biserica Ortodoxă Rusă a rânduit cinstirea lui în toată Biserica. Este prăznuit la 29 decembrie după calendarul iulian, adică la 11 ianuarie după cel nou.

Copilăria și tinerețea

S-⁠a născut în 1868 în satul Karîlske din ținutul Kroleveț al guberniei Cernigov, într-⁠o familie săracă. Tatăl lui a murit devreme, iar mama era slabă și adesea bolnavă. Avea o voce frumoasă și cânta în corul bisericii. A urmat școala primară a zemstvei, pe care a terminat-⁠o la treisprezece ani, și a fost păstrat acolo ca ajutor de învățător.

La Korop a cunoscut un fost dirijor al corului imperial, care i-⁠a prețuit darurile și a început să-⁠l învețe meșteșugul dirijatului; tot atunci a învățat să cânte la vioară. Întors acasă, a devenit dirijorul corului din satul lui. A învățat și croitoria și a început să câștige din munca mâinilor lui, ca să-⁠și ajute familia; la șaptesprezece ani era deja croitor priceput.

Căutarea drumului

După moartea mamei a vrut să intre în mănăstire, dar fratele lui mai mare, Bartolomeu, a stăruit să nu părăsească familia. Împreună cu un prieten din tinerețe, Simeon, a mers pe jos la Kiev, la Sfântul Iona, ca să le dea binecuvântare să facă școală duhovnicească. Bătrânul însă nu i-⁠a binecuvântat și le-⁠a spus că seminarul lor îl poartă cu ei.

Tot cu Simeon a mers în Sfântul Munte Athos și a stat la mănăstirea Sfântului Pantelimon, unde se nevoiau cinci consăteni de-⁠ai lui din Karîlske. După stăruitoare rugăminți, Simeon a fost primit în obște, dar lui Luca unul dintre stareții athoniți i-⁠a spus să se întoarcă acasă, pentru că acolo va fi de trebuință. Istoricul Serghei Șumilo nu a putut afla cine a fost acel stareț, dar socotește cu putință să fi fost chiar Sfântul Siluan Athonitul, care se nevoia în acea vreme la mănăstirea Sfântului Pantelimon și cu care Luca s-⁠a întâlnit probabil.

Monahul Laurențiu

În 1912, în al patruzeci și cincilea an al vieții, Luca a fost tuns în monahism cu numele Laurențiu. Peste doi ani a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1916 ieromonah.

Când a izbucnit schisma renovaționistă, părintele Laurențiu s-⁠a așezat cu hotărâre de partea Sfântului Patriarh Tihon.

Anii prigoanei

În 1930, după închiderea bisericii, a trecut în ilegalitate. S-⁠a alăturat mișcării „nepomenitorilor”, care refuzau să-⁠l pomenească la slujbe pe Mitropolitul Serghie (Stragorodski) după declarația lui de loialitate față de puterea sovietică, iar în anii prigoanei și ai războiului a ținut de acea parte a Ortodoxiei care nu era recunoscută de Patriarhia Moscovei. În 1936-1937 numele lui a apărut într-⁠un dosar deschis de NKVD-⁠ul din regiunea Cernigov despre presupusa apartenență la mișcarea subterană antisovietică a „Bisericii Ortodoxe Adevărate”. A fost anchetat, iar după unele izvoare și chinuit; în acest dosar a fost arestat un grup întreg de clerici din Cernigov. Voiau să-⁠l trimită și pe el într-⁠un lagăr de muncă, dar a fost lăsat liber din pricina vârstei de aproape șaptezeci de ani, lucru consemnat în procesul-⁠verbal al anchetei.

Între 1930 și 1942 a slujit în taină acasă, unde își amenajase o biserică ascunsă în pivniță, și își primea fiii duhovnicești noaptea.

Ctitor de obști

După ocuparea Cernigovului de către germani, în timpul războiului, a adunat două obști monahale: una de bărbați, de treizeci și cinci de viețuitori, și una de femei, de șaptezeci. Obștea de maici s-⁠a așezat în mănăstirea Sfintei Treimi din Cernigov, unde, la Paștile anului 1942, părintele Laurențiu a redeschis biserica, care a devenit unul dintre centrele vieții bisericești din regiune.

După război a fost din nou prigonit și chiar oprit de la slujire. După tradiție, l-⁠a binecuvântat pentru slujirea Bisericii pe viitorul Mitropolit Vladimir (Sabodan) al Kievului și al întregii Ucraine, care venise la el copil, împreună cu mama sa.

Trecerea la Domnul

Schiarhimandritul Laurențiu a trecut la Domnul la 19 ianuarie 1950 și a fost îngropat în biserica mică a fostei mănăstiri a Sfintei Treimi din Cernigov.

Amintirile și proorociile

Numele lui era înconjurat de cinstire încă din viață. În anii 1980 a circulat în samizdat o culegere de amintiri simple, uneori naive, ale fiilor lui duhovnicești, care îl cunoscuseră bine și i-⁠au păstrat pomenirea. În 1988 aceste amintiri au fost tipărite în numărul 14 al culegerii „Nadejda. Lectură creștină”, apărută în Germania la editura Posev și adusă pe ascuns în Uniunea Sovietică; pe ele se sprijină toate publicațiile de mai târziu despre viața lui. Ele au fost retipărite la Kiev în 1991, în formă prescurtată la Cernigov în 1992 și din nou acolo în 1993, de protoiereul Ioan Fesik, în tiraje mici, cu caracter local. În 1995 a apărut și o culegere de amintiri alcătuită de Pavel Alekseevici Flerov, care îl cunoscuse personal.

O largă răspândire a avut o broșură tipărită la Moscova în 1994, în treizeci de mii de exemplare și retipărită apoi de multe ori; ea a stat la baza vieții oficiale a sfântului. Prima ei parte reia, cu mici îndreptări de stil, amintirile din „Nadejda”, iar a doua cuprinde relatări adunate de Heruvim (Degtiar), un ierodiacon oprit de la slujire încă de Patriarhul Pimen, care s-⁠a dat mai târziu drept schiarhiepiscop.

Lui Laurențiu de la Cernigov i se atribuie multe proorocii și cuvinte răspândite în anumite cercuri conservatoare, unele cu caracter apocaliptic și politic. Mai mulți cercetători, începând cu Mitropolitul Valentin (Rusanțov) în 1997 și continuând cu istoricul Vitali Șumilo, au susținut că paternitatea lor este îndoielnică și că ele ar putea fi adăugiri moderne ale unor alcătuitori de mai târziu ai vieții lui. Vitali Șumilo scria că bătrânului i se atribuie deja lucruri pe care, după firea lui, nu le-⁠ar fi putut face sau spune.

Proslăvirea și cinstirea

În 1993 moaștele lui au fost mutate în catedrala Sfintei Treimi a fostei mănăstiri a Sfintei Treimi din Cernigov. La 9 (22) august 1993, Soborul arhiereilor Bisericii Ortodoxe a Ucrainei l-⁠a proslăvit în ceata cuvioșilor. La 3 februarie 2016, Soborul arhiereilor Bisericii Ortodoxe Ruse a rânduit cinstirea lui în întreaga Biserică.

La 27 decembrie 2002, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei a întemeiat în satul Veresoci din ținutul Kulikivka, regiunea Cernigov, o mănăstire de maici purtând numele Sfântului Laurențiu. Printre odoarele ei se află o părticică din mâna dreaptă a cuviosului, părticele din moaștele cuvioaselor maici de la Diveevo, icoana cinstită a Maicii Domnului „Caută spre smerenie” și icoane vechi ale Sfântului Teodosie de Cernigov și ale Sfântului Nicolae. Moaștele Sfântului Laurențiu se află în catedrala Sfintei Treimi din Cernigov.