Martinian al Milanului

Sfântul Martinian, arhiepiscopul Milanului între anii 423 și 435, este cinstit în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică. A murit la 29 decembrie 435, iar praznicul lui a fost mutat la 2 ianuarie, din pricina octavei Nașterii Domnului.

O tradiție îl leagă de familia romană a Hosiilor. Potrivit scrierilor lui Ennodiu, episcopul Paviei din începutul veacului al VI-⁠lea, Martinian a fost ales episcop al Milanului, deși nu dorea această slujire, din smerenie și teamă. Ennodiu îi închină un poem în care îl laudă pentru înțelepciunea și simplitatea lui, numindu-⁠l slujitor al lui Dumnezeu, și arată că a fost ales în unanimitate, deși cu împotrivirea lui și cu un alt candidat.

În scurta lui păstorire a ridicat două biserici la Milano. Una dintre ele, începută poate încă din anul 417, a fost închinată Sfântului Zaharia și Sfântului Ștefan și se numește astăzi, după mai multe reclădiri, bazilica Santo Stefano Maggiore.

Martinian apare în izvoarele vremii în anii controversei dintre Chiril al Alexandriei și Nestorie. Într-⁠o scrisoare din 431, către Ruf, episcopul Tesalonicului, Ioan al Antiohiei, episcopul unei părți moderate a nestorienilor, spune că a primit o scrisoare de la „preasfântul și prea cucernicul Martinian, episcopul Milanului”, în care se povestea că acesta a trimis „preacucernicului împărat” o lucrare a Fericitului Ambrozie despre întruparea Domnului, tratatul cunoscut ca De incarnationis Dominicae sacramento. Împăratul era Teodosie al II-⁠lea. Din izvoare nu se poate reconstitui însă poziția teologică a lui Martinian în acea dispută.

Catalogul mai târziu al arhiepiscopilor Milanului îl așază între Marol și Glicerie și a fost înmormântat în bazilica Sfântul Ștefan din Milano. În anul 1988, trupul său a fost mutat în catedrala din Milano și așezat sub altarul Sfintei Agata.