Vasilisc al Siberiei

Sfântul cuviosul Vasilisc al Siberiei (Vasilisc de la Turinsk, în lume Vasili Gavrilovici Gavrilov, aproximativ 1740-1824) a fost un pustnic siberian, ucenic al starețului Adrian din Brianski, tovarăș de nevoință al Sfântului Zosima (Verhovski). A murit la mănăstirea Sfântul Nicolae din Turinsk la 29 decembrie 1824 (stil vechi). A fost canonizat în 2004. Este pomenit la 29 decembrie, la 10 iunie (în soborul sfinților Siberiei) și în ultima duminică din august (în soborul sfinților din Kemerovo).

Tinerețea și căutarea pustiei

S-⁠a născut într-⁠o familie de țărani ai statului din gubernia Tver, în satul Ivanișci, lângă Kaliazin. A rămas devreme fără mamă, iar tatăl a adus o mamă vitregă pentru Vasili și cei trei frați mai mari ai lui. Familia trăia în sărăcie, iar copilul era trimis să ceară de pomană. L-⁠au impresionat predicile episcopului Gavriil (Petrov) de Tver, pe care le auzise la mănăstirea Macarie din Kaliazin. Înclinat spre nevoință, Vasilisc s-⁠a însurat, dar sub pretextul că pleacă la câștig a muncit în diverse mănăstiri, iar în jurul anului 1777 și-⁠a părăsit familia și a venit la Pustia Ostrov, la ieromonahul Clopa, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovski, care l-⁠a binecuvântat pentru viața de pustnic.

Mai întâi a trăit împreună cu fratele lui mai mare, Cosma, care era și el înclinat spre nevoință (purta cămașă de păr de cal și lanțuri), apoi, cu doi pustnici, Pavel și Ioan, s-⁠a dus în pădurile Ciuvașiei. După moartea lor a venit la starețul mănăstirii Ploșciansk, ieromonahul Adrian (Blinski), care trăia ca pustnic în pădurile Brianskului. Adrian l-⁠a tuns monah și i-⁠a dat numele Vasilisc. În jurul lui Adrian era o mică obște de pustnici, unde Vasilisc l-⁠a cunoscut pe ucenicul și cuviosul Zosima (Verhovski). În 1788 Adrian s-⁠a mutat la mănăstirea Konevețk, iar după el au venit Vasilisc și Zosima, așezați la trei verste de mănăstire.

Spre Siberia

În 1799 Adrian a hotărât să primească marea schimă și a plecat din mănăstirea Konevețk la mănăstirea Simonov din Moscova. Despărțindu-⁠se de ucenici, i-⁠a binecuvântat pe Vasilisc și Zosima pentru viața de pustnic în Siberia, dar pe ei îi atrăgea mai mult Athosul. De trei ori au încercat să plece la Sfântul Munte și de fiecare dată nu au izbutit. S-⁠au dus la Kiev, unde, cu îngăduința mitropolitului, au stat două luni în Lavra Peșterilor, apoi au plecat în Crimeea și mai târziu la Mozdok. Din pricina incursiunilor muntenilor, au fost duși de acolo sub escortă la Taganrog, de unde au trecut la Astrahan, unde au hotărât să împlinească binecuvântarea bătrânului Adrian și, cumpărând un cal, au plecat în Siberia.

În toamna lui 1800 au ajuns la Tobolsk, unde arhiepiscopul Varlaam (Petrov) le-⁠a dat voie să se așeze în eparhia lui. Un an au umblat prin ținuturile siberiene, alegând un loc pentru viitoarea pustie, iar în 1802 s-⁠au așezat în pădurile ținutului Kuznețk. În taiga, la patruzeci de verste de cel mai apropiat sat, au săpat o bordei, învoindu-⁠se cu un țăran să le aducă mâncare. Primăvara au hotărât să iasă din taiga, dar s-⁠au rătăcit și au stat în pădure vreo două săptămâni. Ieșiți din taiga, au hotărât să rămână în ținutul Kuznețk și și-⁠au ales un loc la râul Srednaia Tersi, la cincizeci de verste de Kuznețk. Țăranii din partea locului le-⁠au făcut două chilii, monahii au făcut o grădină și au lucrat de mână. O dată pe an îi vizita un preot cu Sfintele Daruri. În jurul pustnicilor s-⁠a format o mică obște de nevoitori, între care și ucenicul Sfântului Vasilisc, dreptul Petru din Tomsk.

Mănăstirea din Turinsk

În 1818, la cererea târgoveței din Kuznețk Anisia Kotohova, Vasilisc a devenit duhovnicul unei obști monahale pe care ea o alcătuise într-⁠un sat de pe râul Tom. Văzând greutatea existenței unei obști monahale în lume, în 1821 l-⁠a trimis pe Zosima la arhiepiscopul de Tobolsk Amvrosie (Kelembet) cu rugămintea să îngăduie deschiderea unei mănăstiri de maici la Turinsk, pe locul mănăstirii de bărbați desființate în 1764. A primit îngăduința și în 1822 s-⁠a deschis mănăstirea Sfântul Nicolae din Turinsk, unde Vasilisc a purtat până la moarte ascultarea de stareț.

A murit la 29 decembrie 1824, iar la 4 ianuarie 1825 a fost îngropat lângă altarul catedralei Înălțării a mănăstirii întemeiate de el. În 1913 s-⁠a ridicat deasupra mormântului o capelă. După revoluția din 1917 mănăstirea a fost închisă și clădirile ei au fost distruse. Moaștele lui au fost aflate în anul 2000 și se află în biserica Mântuitorului a mănăstirii de maici Novo-⁠Tihvin din Ecaterinburg. La 11 ianuarie 2004 a fost canonizat ca unul din cuvioșii cu cinstire locală ai eparhiei Ecaterinburg, iar la 4 octombrie al aceluiași an Soborul arhieresc al Bisericii Ruse a hotărât proslăvirea în toată Biserica a cuvioșilor bătrâni Zosima și Vasilisc. La Muzeul din Turinsk se păstrează portretul lui de după moarte.