Marcu Săpătorul de morminte

Cuviosul Marcu Săpătorul de morminte (Marcu de la Peșteri) a fost monah al Lavrei Peșterilor din Kiev, de la sfârșitul secolului al XI-⁠lea sau începutul secolului al XII-⁠lea. Este pomenit la 29 decembrie, împreună cu frații Teofil și Ioan, și la 28 septembrie, în Soborul cuvioșilor părinți din Peșterile Apropiate. Informații despre el se află în partea cea mai veche a Patericului Peșterilor din Kiev (Cuvântul 32); anii nașterii și morții se pot afla doar din date indirecte. Fișa dă nașterea în jurul lui 1050.

După izvor, Marcu a fost tuns în Mănăstirea Peșterilor și a viețuit într-⁠o „peșteră” săpată de mâna lui în pământ. Rânduiala lui era să sape morminte pentru monahii morți, de unde porecla „Săpătorul de morminte”. Nu lua bani pentru munca lui, iar dacă primea ceva împărțea totul săracilor. Izvorul povestește și câteva minuni ale lui, când nu se putea face îngroparea unui mort după toate rânduielile pentru că mormântul nu era gata: atunci Marcu îl îndemna pe sufletul răposatului să se întoarcă în trup până când el va isprăvi de săpat mormântul. Povestea cu Ioan și Teofil este cea din Pateric. Marcu a luat parte și la mutarea moaștelor lui Teodosie în catedrala Adormirii.

După Pateric, Marcu a știut dinainte ziua morții sale și a spus-⁠o fratelui său Teofil. La trei zile după moartea lui Marcu a murit și Teofil. În tradiția ortodoxă rusă, Marcu a fost cinstit ca făcător de minuni și vindecător. Se spune că la mormântul lui s-⁠au petrecut multe vindecări, iar o putere deosebită de vindecare o avea o cruce de aramă a sfântului. Pare că a devenit sfânt cinstit local curând după moarte. Cinstirea în toată Biserica a început abia în secolul al XVIII-⁠lea, după hotărârile Sinodului din 1762, 1775 și 1784. Potrivit cercetărilor medicale și antropologice din anii 1980 până la 1990, Marcu avea la moarte în jur de 35 până la 40 de ani. Moaștele lui se odihnesc în Peșterile Apropiate. Se păstrează o cruce-⁠relicvariu care, după tradiție, a fost a lui, iar viața lui și nevoința lui monahală se reflectă în pictura monumentală a bisericilor lavrei.