Hristodula din Antiohia

Sfânta Mărturisitoare Hristodula din Antiohia a fost mama Sfinților trei tineri Urban, Prilidian și Apolonie și a pătimit cu ei și cu Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, în vremea împăratului Deciu (249-251).

Aflându-⁠se în Antiohia, împăratul a rânduit o mare sărbătoare în cinstea zeilor păgâni. În același timp, Sfântul Vavila, episcopul Antiohiei, cucernic și temător de Dumnezeu, săvârșea în biserică Dumnezeiasca Liturghie, se ruga pentru turma lui și o învăța să rabde cu bărbăție orice încercare pentru credința în Hristos. După slujba idolească, Deciu a vrut să vadă săvârșirea Sfintelor Taine și a hotărât să intre în biserică, spurcând cu venirea lui lăcașul Domnului. Episcopul, aflând, nu a vrut să lase pe nelegiuit să intre în biserica lui Dumnezeu, a ieșit în întâmpinarea lui și l-⁠a oprit în pragul bisericii. Când împăratul a încercat să se apropie de ușile bisericii, Sfântul Vavila l-⁠a împins cu mâna, încât împăratul a trebuit să renunțe. A vrut atunci să se răzbune pe sfânt, dar, văzând mulțimea creștinilor adunați, s-⁠a temut de răscoală.

A doua zi, împăratul mâniat a poruncit să fie dată focului biserica creștinilor și să fie adus la el episcopul Vavila. Întrebat cum a putut ofensa demnitatea împărătească, să nu-⁠l lase pe împărat în biserică și să nu-⁠i dea cinstea cuvenită, episcopul a răspuns: „Cel ce se ridică împotriva lui Dumnezeu și vrea să aducă ocară sfințeniei Lui nu numai că nu este vrednic de cinste, ci devine dușman al Domnului”. Împăratul a cerut episcopului să se închine idolilor și astfel să-⁠și răscumpere vina, altfel va fi ucis, dar, văzând că mucenicul rămâne neclintit în credință, a poruncit comandantului Victorin să-⁠l încarce cu lanțuri grele și să-⁠l poarte cu rușine prin cetate. Sfântul mucenic a răspuns: „O, împărate, lanțurile acestea sunt pentru mine atât de cinstite cât este pentru tine cununa ta împărătească, iar suferințele pentru Hristos îmi sunt tot atât de plăcute cât îți este ție stăpânirea ta, iar moartea pentru Împăratul cel nemuritor îmi este tot atât de dorită cât îți este ție viața ta”.

La judecată, împreună cu episcopul Vavila se aflau trei frați tineri, care nu l-⁠au părăsit nici în cele mai grele clipe. Văzându-⁠i, împăratul a întrebat: „Ai cui sunt acești copii?”. „Sunt copiii mei duhovnicești”, a răspuns sfântul. „I-⁠am născut din nou prin propovăduire, i-⁠am hrănit prin învățătură, i-⁠am crescut prin povețe, și iată, în trupuri mici stau înaintea ta bărbați mari și creștini desăvârșiți. Pune-⁠i la încercare și vei vedea.” Împăratul a încercat toate mijloacele să-⁠i ademenească pe tineri și pe mama lor, Hristodula, să se lepede de Hristos, dar în zadar. Atunci a poruncit cu furie să li se facă fiecăruia răni după numărul anilor lor. Primului i-⁠au făcut douăsprezece răni, altuia zece, al treilea șapte. Lăsându-⁠i pe mamă și copii, chinuitorul l-⁠a chemat iar pe sfânt, vrând să-⁠l înșele, spunându-⁠i că fiii lui s-⁠au lepădat de Hristos. Minciuna a fost însă îndată dovedită și nu i-⁠a folosit. Atunci, cuprins de furie, a poruncit să fie spânzurați toți mucenicii într-⁠un copac și arși cu foc. Văzând statornicia și vitejia sfinților, împăratul i-⁠a osândit în cele din urmă la moarte mucenicească prin tăierea capului (în jurul anului 251).

Sunt pomeniți la 17 septembrie (stil nou).