Hristofor Romanul

Sfântul Cuvios Hristofor Romanul (secolul al VI-⁠lea) a fost un nevoitor din Palestina. S-⁠a nevoit în mănăstirea Cuviosului Teodosie cel Mare, unde își petrecea nopțile în rugăciune într-⁠o peșteră. Mai târziu a plecat pe Muntele Sinai, unde timp de cincizeci de ani s-⁠a nevoit în aspre osteneli. La porunca de sus s-⁠a întors în mănăstirea natală, unde s-⁠a și săvârșit.

A fost tuns monah în mănăstirea Cuviosului Teodosie (pomenit la 11 ianuarie), din Palestina, lângă Ierusalim. Povestirile avvei Teodul despre Cuviosul Hristofor sunt transmise în cartea „Livada duhovnicească” a lui Ioan și Sofronie. Odată, Cuviosul Hristofor s-⁠a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt al Domnului și la Cinstita Cruce. La porțile bisericii a văzut un monah care nu se mișca din loc. Doi corbi zburau înaintea feței lui. Cuviosul Hristofor a înțeles că sunt demoni care nu-⁠l lasă să intre în biserică. A întrebat pe frate: „De ce stai în mijlocul porții și nu intri?”. „Iartă-⁠mă, părinte”, a răspuns fratele, „în mine se luptă două gânduri: unul zice, du-⁠te și închină-⁠te Cinstitei Cruci, iar celălalt zice, nu te duce, mai întâi împlinește-⁠ți lucrul, iar altă dată vei veni și te vei închina”. Atunci Sfântul Hristofor l-⁠a luat pe frate de mână și l-⁠a dus în biserică. Corbii au dispărut îndată, iar fratele s-⁠a închinat sfintelor lăcașuri. Cuviosul Hristofor a povestit aceasta spre învățătura celor care sunt puțin sârguincioși la rugăciune, uitând că mai întâi trebuie împlinită slujirea duhovnicească și apoi lucrul necesar.

Ziua îndeplinea ascultările mănăstirii, iar seara mergea în peștera în care se rugaseră mai înainte Cuviosul Teodosie și alți părinți. Pe fiecare din cele optsprezece trepte care duceau în peșteră făcea o sută de metanii și petrecea mare parte a nopții în rugăciune, până se bătea toaca de chemare la cântarea de dimineață. Unsprezece ani a ținut această nevoință. Odată, coborând în peșteră, a văzut acolo multe candele aprinse de doi tineri luminoși. „De ce ați așezat aici candelele, încât nu pot intra să mă rog?”, a zis cuviosul. „Acestea sunt candelele părinților care slujesc lui Dumnezeu”, au răspuns tinerii. „Spuneți-⁠mi”, a întrebat sfântul, „arde și candela mea sau nu?”. „Ostenește-⁠te, roagă-⁠te și o vom aprinde”, au răspuns ei. Atunci sfântul și-⁠a zis: „O, Hristofore, trebuie să porți osteneli și mai mari ca să-⁠ți aprinzi candela”. A plecat din mănăstire pe Muntele Sinai, fără să ia nimic. Cincizeci de ani s-⁠a ostenit acolo în nevoințe mari. În cele din urmă a auzit un glas: „Hristofore, du-⁠te în mănăstirea ta, unde te-⁠ai nevoit mai înainte, ca să te odihnești acolo cu părinții tăi”.

Este pomenit la 12 septembrie (stil nou).