Iacob Bobârev

Sfântul Sfințit Mucenic Iacob Bobârev (Iacob Ivanovici Bobârev), preot, s-⁠a născut la 25 noiembrie 1883 în satul Bukreevka, ținutul Kursk, într-⁠o familie de țărani cu tradiții ortodoxe tari și duh de nevoitori: unchiul lui după tată, Serghie, plecase la mănăstirea din Kaliazin și fusese tuns acolo cu numele Alexie. A fost împușcat la 17 octombrie 1937 și a fost canonizat în anul 2000.

Până la arestarea din 1931

Iacob a terminat cinci clase ale școlii parohiale și școala de două clase, ceea ce i-⁠a îngăduit ca în 1901 să fie învățător la școala parohială din satul Șcetino. În 1903 a intrat psalmist la biserica din satul Plaksino, ținutul Kursk, unde a slujit până în 1915, când a fost chemat în armată. În 1918 s-⁠a întors în același sat ca psalmist, iar peste doi ani a fost hirotonit diacon, dar a continuat să îndeplinească și datoria de psalmist. La sfârșitul anilor douăzeci a început prigoana Bisericii, iar diaconul Iacob a fost osândit la trei ani de izgonire din hotarele regiunii Kursk pentru nepredarea grâului. A plecat în satul Vâsokoe, raionul Nerl, regiunea Tver, unde, în apropiere, în satul Nikulino, trăia unchiul lui, monahul Alexie, așezat acolo după închiderea mănăstirii din Kaliazin. A trăit ca exilat, sub supraveghere, și trebuia să se prezinte de două ori pe lună la secția de miliție a raionului.

În februarie 1930 a fost hirotonit preot la biserica din satul Vâsokoe. Țăranii l-⁠au îndrăgit pe preotul exilat pentru râvna lui la slujbă, și când la 13 decembrie 1931, pe neașteptate, părintele Iacob a fost arestat, consiliul parohial s-⁠a adresat îndată autorităților cu rugămintea să-⁠l elibereze. Scriau: „La 13 decembrie 1931, din vreun motiv necunoscut, ne-⁠au luat preotul Iacob Bobârev. Noi, consiliul bisericesc, cerem să ni-⁠l întoarcă din nou ca să slujească, pentru că nu am băgat de seamă la el nici un fapt ilegal. Impozitul și l-⁠a plătit la timp, a trăit liniștit, nu a umblat nicăieri, pentru că se temea, fiind exilat. Nu a făcut nici o agitație și credem că a fost luat din vreo calomnie”.

Prigoana Bisericii mergea din sfârșitul lui 1929, dar nu a încetat nici în 1930, nici în 1931. Știrile despre grupuri de țărani credincioși, nemulțumiți de puterea sovietică, în satele Sorokino, Poreci, Boldinovo, Vâsokoe, Popovki și Nikulino, curgeau la sectorul operativ Kalinin, condus pe atunci de Uspenski. Odată cu preotul au fost arestați și închiși și mireni ortodocși: Mihail Egorovici Galkin, în vârstă de cincizeci și patru de ani, Anastasia Vasilievna Savina, de cincizeci și opt, Varvara Tarasovna Smirnova, de patruzeci și patru, Egor Vasilievici Ustinov, de douăzeci și șapte. La 23 decembrie OGPU i-⁠a arestat și pe Daria Dimitrievna Ustinova și pe frații Zaițev, Ivan și Vasile. Pe Grigorie Egorovici Galkin-⁠Șarunov, socotit de OGPU conducătorul organizației, l-⁠au adus la Tver de Crăciunul lui 1932, din închisoarea din Kașin.

În 1930-1931 statul a început organizarea colhozurilor, nu doar ca formă de gospodărire, ci ca organizație cu bună știință fără de Dumnezeu. Țăranii credincioși erau siliți să lucreze nu doar în sărbătorile mari care cădeau în zile de lucru, ci și în toate duminicile. Refuzul de a lucra duminica a ajuns atunci un act de mărturisire. Cei care din motive religioase nu voiau să cadă în robia celor fără de Dumnezeu erau supuși presiunilor economice: gospodăriile lor erau impozitate fără măsură, apoi inventariate pentru datorii. Printre țăranii ortodocși, deprinși cu ideea statului ca monarhie ortodoxă, creștea tulburarea, care ducea la atitudine negativă față de puterea fără de Dumnezeu și la refuzul de a plăti impozitele. Grupul din jurul lui Galkin-⁠Șarunov se socotea alcătuit din „adevărați creștini ortodocși” care nu recunoșteau puterea sovietică, pe care o numeau a antihristului, și recunoșteau doar puterea țarului. Părintele Iacob a mărturisit anchetatorului că nu a avut legături cu cetățenii din raionul Nerl, că i-⁠a știut ca enoriași ai satului vecin Poreci, că Galkin venea cu cărți în casa paznicului bisericii din Vâsokoe și le citea credincioșilor înaintea slujbei, dovedind că puterea sovietică este a antihristului. Pe Ustinov l-⁠a cunoscut și a fost la el o singură dată, pe Anastasia Savina o cunoștea, ea comandase o priveghere pentru 19 decembrie, care nu s-⁠a slujit, fiindcă el fusese arestat. A negat să fi spus în popor că nu trebuie intrat în colhozuri, ci femeile să fie împinse la răscoală și să se pregătească arme, sau că puterea aceasta va fi izgonită curând, ca francezii în 1812.

Doar Mihail și Grigorie Galkin și Daria Ustinova s-⁠au recunoscut vinovați; ceilalți au respins învinuirea, unii adăugând un cuvânt de-⁠al lor. Anastasia Savina i-⁠a spus anchetatorului că în fața puterii nu se va recunoaște niciodată vinovată, ci doar în fața lui Dumnezeu. Varvara Smirnova a spus că va muri, dar convingerile nu și le va schimba. La 13 martie 1932 troica OGPU a hotărât: pe Grigorie Galkin-⁠Șarunov, zece ani de lagăre; pe fratele lui Mihail, cinci; la fel pe toți ceilalți, inclusiv pe preot, cinci ani.

Mucenicia

Părintele Iacob Bobârev și încă șase osândiți au fost trimiși în lagărele Svir, lângă gara Lodeinoe Pole. La sfârșitul lui 1933, la jumătatea pedepsei, a scris o cerere de revizuire a dosarului și de eliberare, deoarece nu se socotea vinovat. OGPU a respins cererea. La sfârșitul lui 1936 s-⁠a întors în satul Vâsokoe, unde fusese arestat cu cinci ani înainte, și a început iar să slujească în aceeași biserică. O parte din enoriași nu mai erau: unii fuseseră exilați sau închiși în lagăre, alții muriseră, iar alții se depărtaseră de Biserică și priveau credința ortodoxă, biserica, slujba și preotul ca pe ceva ce îi mustră și de aceea hulit. Dar erau și alții, mai ales femei, care rămăseseră credincioși și gata să meargă la mucenicie.

Nici un an nu trecuse de la întoarcere, când prigoana a izbucnit cu putere nouă, și la 27 septembrie 1937 preotul a fost arestat și închis în temnița din Kașin. Ca martori au fost interogați președintele sfatului, brigadierul colhozului și colhoznici de rând. Cea mai caracteristică a fost mărturia brigadierului, care a spus că Iacob Bobârev este vrăjmaș puterii sovietice, ducând fără îndoială în ascuns activitate contrarevoluționară între colhoznici, ceea ce se vede în lucrările colhozului: în special în sărbătorile religioase oamenii pleacă la biserică și munca se strică; faptele nu le poate arăta exact, căci acționa foarte ascuns; ar fi trebuit de mult scos din sat, ca să meargă lucrul colhozului normal. La 4 octombrie anchetatorul l-⁠a interogat. A negat că ar fi făcut agitație antisovietică după întoarcerea din exil, că ar fi vorbit despre alegerile pentru Sovietul Suprem, că ar fi amenințat colhoznicii sau că ar fi făcut agitație împotriva împrumutului de apărare. Spunea că părerea aceasta s-⁠a format la președintele sfatului pentru că odată s-⁠a oprit să vorbească cu un sătean, dar nu i-⁠a spus nimic despre împrumut.

La 15 octombrie troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. Preotul Iacob Bobârev a fost împușcat peste două zile, la 17 octombrie 1937.

Este pomenit la 17 octombrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 18 iulie, în Soborul sfinților din Tver (stil nou, ultimele două zile schimbătoare).