Iacob Diaconul

Sfântul Iacob Diaconul a trăit în secolul al VII-⁠lea și a fost ajutorul Sfântului Paulin de York în creștinarea nordului Angliei.

După moartea regelui Edwin (633), regatul de nord a trecut prin multe încercări: înfrângeri, foamete și ciumă. Anul 633-634 a fost atât de greu încât s-⁠a numit „Anul urât". Paulin s-⁠a retras în Kent, însoțind-⁠o pe regina Etelburga, văduva lui Edwin, dar l-⁠a lăsat pe Iacob în nord, să poarte de grijă celor nou-⁠creștinați. Iacob a fost numit „credincios și neînfricat", cu toate că puterea lumească ce sprijinise Biserica fusese răsturnată. N-⁠a părăsit oamenii și nu a încetat lucrarea de misionar. S-⁠a așezat lângă satul Catterick, în Yorkshire, și a învățat, a mângâiat și a întărit turma, câștigând mulți la Hristos.

Avea dar pentru muzică și știa cântările romane alcătuite de Sfântul Grigorie Dialogul, folosite atunci în Kent. Le-⁠a învățat și pe creștinii din nord, așa încât, după ce a revenit pacea și bisericile s-⁠au redeschis, slujbele lor s-⁠au înfrumusețat cu aceste cântări. Nu se știe când a murit, dar se crede că a trăit cel puțin treizeci de ani după „Anul urât" și că a luat parte la sinodul de la Whitby, din 664. Nu pare să fi fost hirotonit preot, dar prin osteneala lui neobosită a zidit Biserica în nordul Angliei. Sfântul Beda îl numește un om plin de energie și de bun nume în Biserica lui Hristos.

Este pomenit la 18 octombrie.