Luca

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost medic, însoțitor al Sfântului Apostol Pavel și autorul celei de-⁠a treia Evanghelii și al Faptelor Apostolilor. Biserica îl cinstește ca pe unul dintre cei șaptezeci de apostoli și, după tradiție, ca pe cel dintâi zugrav de icoane al Maicii Domnului. Îl prăznuiește la 18 octombrie.

Începuturile

Luca era originar din Antiohia Siriei, de neam grec, și s-⁠a format în știința medicală elenă. Sfântul Pavel îl numește în epistola către Coloseni „doctorul cel iubit”, într-⁠un loc unde îl așază printre prietenii săi dintre neamuri, de aceea se socotește de obicei că nu era evreu. Auzind despre Hristos, a venit în Palestina și, după Sinaxar, a primit propovăduirea mântuirii chiar de la Domnul. Tradiția îl numără printre cei șaptezeci de apostoli trimiși de Mântuitor să vestească Împărăția, iar după Înviere el și Cleopa ar fi fost cei doi ucenici cărora li S-⁠a arătat Hristos pe drumul Emausului. Sinaxarul grecesc spune, în alt chip, că a fost învățat creștinismul de Pavel, pe care l-⁠a întâlnit la Teba.

Alături de Pavel

Luca l-⁠a însoțit pe Pavel în a doua lui călătorie misionară și de atunci nu s-⁠au mai despărțit. În Faptele Apostolilor, relatarea trece de câteva ori la persoana întâi plural, „noi”, semn că autorul însuși era de față. Când ceilalți ajutoare l-⁠au părăsit, Pavel scrie că doar Luca a rămas lângă el. După moartea mucenicească a Sfinților Petru și Pavel, Luca a propovăduit în Ahaia, în Libia, în Egipt și în Tebaida, după alte izvoare în Dalmația, Italia, Galia și Beoția.

Evanghelistul

Evanghelia și Faptele Apostolilor sunt scrise pentru un anume Teofil. În prefață, Luca spune că a cercetat cu grijă totul de la început, și a folosit tradiția orală a Bisericii și ceea ce i-⁠a povestit Preasfânta Fecioară. Se socotește că a scris la Roma, în jurul anilor 62 sau 63, sub îndrumarea lui Pavel. Numai în Evanghelia lui se află Bunavestire, întâlnirea Maicii Domnului cu Elisabeta și pildele fiului risipitor, a samarineanului milostiv și a vameșului cu fariseul. Faptele Apostolilor povestesc roadele apostolilor după Înălțare și se opresc asupra Soborului de la Ierusalim, în anul 51, iar firul lor este venirea Duhului Sfânt, care va călăuzi Biserica spre tot adevărul.

Tradiția mai spune că Luca a zugrăvit cele dintâi icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, ca și ale Apostolilor Petru și Pavel. Una dintre ele se păstrează până azi la Mănăstirea Megalo Speleo, iar Sinaxarul povestește că Fecioara, văzându-⁠le, a spus că harul Celui născut din ea va fi cu aceste icoane. Tradiția, atestată din veacul al VIII-⁠lea, îl leagă de icoana Hodighitriei din Constantinopol.

Sfârșitul și moaștele

Luca a încheiat viața la Teba, în Beoția, fie prin mucenicie, fie, după alte povestiri, în pace, la optzeci și patru de ani. În anul 357 moaștele lui au fost mutate la Constantinopol, în biserica Sfinților Apostoli. Mai târziu, poate în vremea cruciadei din 1204, au ajuns la Padova, în Italia, unde sunt păstrate în biserica Sfânta Iustina. Capul se află în catedrala Sfântul Vit din Praga, unde a fost adus în 1354.

În 1992 mitropolitul Ieronim al Tebei, care avea să devină mai târziu arhiepiscop al Atenei, a cerut episcopului de Padova o parte din moaște pentru mormântul gol din catedrala ortodoxă din Teba. Episcopul a ales o comisie care a cercetat osemintele. S-⁠a stabilit că scheletul aparține unui bărbat în vârstă și robust, că un dinte din sicriu se potrivește cu falca craniului din Praga și, în 2001, că ADN-⁠ul este în acord cu cel al sirienilor din regiunea Antiohiei din primele veacuri. O coastă a fost trimisă la Teba, spre închinare la mormântul sfântului.

Biserica îl pomenește la 18 octombrie și, pe scurt, la 22 aprilie.