Iacob din Mesukevi

Sfântul Mucenic Iacob din Mesukevi, georgian, este numărat între Sfântul Mucenic Suhie și cei șaisprezece însoțitori ai lui, nobili georgieni, între care Andrei, Anastasie și mulți alții. Calendarul îl pomenește cu numele Iacob între ei.

Sfântul Suhie și cei șaisprezece tovarăși ai lui erau nobili la curtea stăpânitorului Albaniei caucaziene (azi pe teritoriul Azerbaidjanului). Însoțind pe fiica stăpânitorului albanez, Satenik, soția regelui Armeniei Artaxar (88-123), ei au ajuns la Artașat, străvechea capitală a Armeniei (cetatea a fost nimicită mai târziu de romani, în 163). Acolo propovăduia grecul creștin Hrisos, luminat și hirotonit preot de Sfântul Apostol Tadeu (în jurul anului 44, pomenit la 21 august). Nobilii au crezut în Mântuitorul și au hotărât ferm să-⁠și închine toată viața slujirii lui Dumnezeu. Toți cei șaptesprezece georgieni nou-⁠botezați l-⁠au urmat pe Hrisos în Mesopotamia. În timpul Botezului în apele Eufratului, săvârșit de preotul Hrisos, au fost învredniciți să vadă pe Domnul slavei, Iisus Hristos. La locul Botezului, sfinții mucenici au ridicat o cruce cinstită, numită „Crucea Bunei Vestiri”. La Botez, preotul Hrisos le-⁠a dat tuturor nume noi: celui mai mare, Suhie (în loc de Bagadras), iar tovarășilor: Andrei, Anastasie, Talale, Teodorit, Ivhirion, Iordan, Condrat, Lucian, Mimnenos, Nerangios, Poliecht, Iacob, Foca, Domentian, Victor și Zosima.

După sfârșitul muceniciei fericitului Hrisos, Sfântul Suhie a ajuns povățuitorul duhovnicesc al frăției. Curând toți s-⁠au mutat într-⁠un loc sălbatic, pe muntele Sukaketi, nu departe de satul de munte Bagrevandi. Acolo, foștii nobili au dus o viață de nevoință cât se poate de aspră: hrană le erau puținele plante de munte, iar băutură apa rece de izvor. Noul stăpânitor al Albaniei păgâne, Datianos, a aflat că foștii lui nobili au primit creștinismul și s-⁠au așezat în singurătate de rugăciune. L-⁠a însărcinat pe omul lui de încredere Barnaba, cu o ceată de ostași, să-⁠i convingă să se întoarcă la curte și la credința de mai înainte. Barnaba l-⁠a aflat pe Sfântul Suhie și pe tovarășii lui, dar ei, păstrându-⁠și juruința de slujire a lui Dumnezeu, au respins toate îndemnurile.

Atunci, din porunca lui Barnaba, Sfântul Suhie și tovarășii lui au fost țintuiți în cruce de pământ și arși. Murind, Sfântul Condrat, și după el ceilalți mucenici, au început să cânte psalmul 21. După ardere, trupurile lor au fost tăiate în bucăți și aruncate pe tot muntele Sukaketi, de unde mucenicii au primit numele de Mesukevi (mai exact, Sukaketi). Aceasta s-⁠a petrecut în anul 123 (după alte date, în 130; un manuscris pe pergament de la Athos, al mănăstirii Iviron, din veacul al XI-⁠lea, indică anul 100). Sfintele lor rămășițe au rămas neîngropate și nestricate până în veacul al IV-⁠lea, când creștinii din partea locului le-⁠au pus în sicrie și le-⁠au îngropat (numele sfinților mucenici s-⁠au aflat scrise pe stâncă). Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie, luminătorul Armeniei († în jurul anului 335, pomenit la 30 septembrie), a ridicat pe acel loc o biserică și a întemeiat o mănăstire. Mai târziu s-⁠a deschis acolo un izvor vindecător.

Sunt pomeniți la 28 aprilie și la 22 noiembrie (stil nou, a doua zi schimbătoare), în Soborul sfinților alani.