Ieronim de la Simonopetra

Cuviosul Ieronim de la Simonopetra, numit și Simonopetritul din Asia Mică, s-⁠a născut în 1871 la Reisdere, în Asia Mică, și a adormit la 6 ianuarie 1957. A fost monah la mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos și egumen al ei între 1920 și 1931. A fost canonizat la 27 noiembrie 2019 de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice. Este pomenit la 9 mai.

Copilăria și călugăria

S-⁠a născut în satul Reisdere, din ținutul Krini din Asia Mică, cu numele Ioan Diakoghiorghis, din părinți săraci și cucernici, Nicolae și Maria Diakoghiorghis. Îi plăcea să spună despre sine că este „sărac din părinți săraci”. Biserica satului a fost centrul vieții lui. Când a ajuns la vârsta bărbăției a mers la Sfântul Munte, la mănăstirea Simonopetra (28 octombrie 1888), unde cei mai mulți monahi erau din Asia Mică. A fost tuns monah la 21 martie 1893, în Duminica Floriilor. La 11 aprilie 1920 a fost hirotonit diacon, la 12 aprilie preot, iar la 20 aprilie 1920, în Duminica Mironosițelor, a fost înscăunat egumen al mănăstirii.

Egumenul

A fost egumen al mănăstirii Simonopetra din 1920 până în 1931. În 1924 a avut loc reforma calendarului și la praznicul Bunei Vestiri a slujit întâia oară după calendarul nou, la metocul Înălțării. Aceasta a stârnit o puternică împotrivire în mănăstire, încât, la întoarcere, un grup de monahi i-⁠a oprit intrarea în biserică șase luni. El a răbdat liniștit, fără să se dea înapoi de la părerile lui, căci credea că pricina vine de la unii care, amăgiți de închipuirea de sine, se țin cu îndârjire de lucruri în care nu se cuvine și își închipuie că au dreptul să judece și să critice.

Calomniat de frații lui pentru rea chivernisire a banilor, a fost, prin hotărârea Comunității Sfântului Munte, trimis în surghiun șase luni la mănăstirea Cutlumuș. Deși știa care e adevăratul pungaș, nu l-⁠a dat niciodată în vileag și a îndurat el necazurile. Se ruga fierbinte și pentru cei care îl învinuiau și îl clevetiseră.

Surghiunul și ultimii ani

Apoi Comunitatea, recunoscându-⁠i în chip nemărturisit nevinovăția, a întrerupt surghiunul și l-⁠a trimis la metocul mănăstirii Simonopetra din cartierul de refugiați Vironas, din Atena. Acolo i-⁠a ajutat pe mulți, mai ales pe asiaticii, care erau compatrioții lui, refugiați cu multe nevoi materiale și duhovnicești. Ajutorul dat de el era atât de mare încât mănăstirea l-⁠a mustrat, socotind că întrece măsura. Dormea pe un scăunel sau pe un scaun și avea o hrană extrem de simplă, până și la apă. Se spune că a avut darul deslușirii, al vederii și al prevederii.

A vizitat și metocul din Salonic al Sfântului Haralambie, ca să spovedească și să sprijine duhovnicește oameni. În 1937 i s-⁠a propus să se întoarcă în scaunul de egumen al mănăstirii, dar a refuzat cu bună-⁠cuviință. A adormit la vârsta de optzeci și șase de ani, la 6 ianuarie 1957, și a fost îngropat la metocul Înălțării din Vironas.

Moaștele și canonizarea

Scoaterea moaștelor s-⁠a făcut în 1965 de către compatriotul lui din Asia Mică, arhiepiscopul Atenei Hrisostom al II-⁠lea, iar cei de față au spus că oasele sfântului răspândeau bună mireasmă. Azi moaștele se păstrează la mănăstirea Simonopetra. La prima Liturghie după canonizarea lui, racle de lemn cu capul și moaștele lui au fost așezate în scaunul egumenului, ca semn de cerere de iertare pentru prigonirea nedreaptă. Părticele din moaște au fost duse spre binecuvântare la cele două metoace ale Simonopetrei, în Vironas și la Sfântul Haralambie din Salonic.

În octombrie 2019, la vizita în Sfântul Munte, patriarhul ecumenic Bartolomeu a anunțat în fața Sinaxei comunității sfinte că Patriarhia Ecumenică va studia canonizarea Starețului Ieronim Simonopetritul. Primind propunerea Comisiei canonice, Sfântul Sinod întrunit sub președinția patriarhului ecumenic la 27 noiembrie 2019 l-⁠a înscris în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, rânduind pomenirea lui la 9 mai.