Ilarie de Poitiers

Sfântul Ilarie de Poitiers a fost episcop al Poitiers-⁠ului, în Galia, și învățător al Bisericii, numit "Atanasie al Apusului" și "Ciocanul arienilor", pentru lupta lui în apărarea credinței niceene împotriva arianismului. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 13 ianuarie.

Tinerețea și convertirea

S-⁠a născut la Poitiers, la sfârșitul secolului al III-⁠lea sau la începutul celui de-⁠al IV-⁠lea. Sursele dau pentru nașterea lui ani între 298 și 320. Părinții lui erau păgâni de neam ales. A primit o educație aleasă, cu limba greacă, și s-⁠a dedicat filozofiei neoplatonice. Citind Vechiul și Noul Testament, a părăsit neoplatonismul pentru credința nicenă și a fost botezat la vârsta adultă, împreună cu soția și cu fiica lor, cunoscută ca Sfânta Abra de Poitiers, ea însăși călugăriță, cunoscută pentru milostenia ei.

Episcop și luptător pentru credință

A fost ales episcop al cetății sale natale în jurul anului 350, după unele izvoare în 353. Arianismul, care tăgăduia dumnezeirea lui Hristos, se răspândea tot mai mult, iar sprijinul împăratului Constanțiu al II-⁠lea îl făcea primejdios. Ilarie s-⁠a ridicat împotriva lui, asemenea Sfântului Atanasie cel Mare. Wikipedia amintește că la sinodul de la Arles legații papei Liberiu au refuzat să condamne arianismul, iar Ilarie a obținut totuși excomunicarea locală a episcopilor Saturnin, Ursaciu și Valens, sprijinitori ai arianismului. Către 355 i-⁠a trimis împăratului o cerere împotriva prigoanelor, care a rămas doar în fragmente.

La început, nu a izbutit. La sinodul de la Béziers, din 356, convocat de împărat, un decret imperial l-⁠a trimis în surghiun în Frigia, fortăreață a arianismului, împreună cu episcopul Rodan de Toulouse. Wikipedia notează că motivele exilului rămân obscure: explicația tradițională este refuzul de a semna condamnarea lui Atanasie și a credinței niceene, iar unii cercetători recenți se gândesc la opoziția politică față de Constanțiu.

În exil

Ilarie a rămas aproape patru ani în surghiun, dar și-⁠a condus în continuare eparhia. În Frigia a scris două dintre lucrările lui dogmatice cele mai importante. Prima este Despre sinoade, o epistolă din 358 către episcopii semiarieni din Galia, Germania și Britania, în care analizează mărturisirile de credință ale episcopilor răsăriteni și arată că uneori deosebirea ține mai degrabă de cuvinte decât de idei, ceea ce l-⁠a făcut să-⁠i sfătuiască pe apuseni să fie mai rezervați în osândă. Cealaltă este Despre Sfânta Treime, în douăsprezece cărți, scrisă în 359 și 360, care a fost prima exprimare latină izbutită a subtilităților teologice elaborate mai întâi în greacă. Prin aceasta a făcut cunoscută teologia răsăriteană în Apus.

A luat parte și la sinodul de la Seleucia, din 359, unde a învins partida homeană. În 360 a încercat în zadar să obțină o audiență la Constanțiu și să vorbească în fața sinodului de la Constantinopol. Când acel sinod a ratificat hotărârile de la Rimini și Seleucia, a răspuns cu o scriere aspră, Împotriva lui Constanțiu, care îl numea pe împărat Antihrist și prigonitor al creștinilor ortodocși. Cererile lui repetate de dezbatere publică cu adversarii, mai ales cu Ursaciu și Valens, au devenit în cele din urmă atât de supărătoare încât a fost trimis înapoi în eparhie. A ajuns acolo în jurul anului 361. OCA spune că împăratul a socotit că e mai puțin supărător să-⁠l lase să se întoarcă.

Ultimii ani

La întoarcere, Ilarie a petrecut doi-⁠trei ani convingând clerul local că mărturisirea homeană nu era decât un acoperământ pentru subordinațianismul arian, și mai multe sinoade din Galia au condamnat crezul de la Rimini. În jurul anilor 360 sau 361, cu încurajarea lui, Martin, viitorul episcop de Tours, a întemeiat mănăstirea de la Ligugé în eparhia lui. În 364 l-⁠a acuzat de erezie pe Auxențiu, episcopul Milanului, favorit al împăratului. Valentinian I l-⁠a chemat la Milano, dar Auxențiu a dat răspunsuri satisfăcătoare, iar Ilarie l-⁠a numit ipocrit. Întors acasă, a publicat în 365 scrierea Împotriva arienilor sau a lui Auxențiu al Milanului.

După Ieronim, Ilarie a murit la Poitiers în 367. Alte surse, între care OCA și doxologia, dau anul 368, iar doxologia îl arată ca cel care a unit episcopatul din Galia, a restabilit credința niceană în Aquitania și a pus temeliile monahismului apusean. A scris și comentarii la Psalmi și la Evanghelia după Matei, ca și imnuri în limba latină.

Cinstirea

Moaștele sale se păstrează în catedrala care îi poartă numele la Poitiers, în Franța, spune OCA. Numele lui a rămas și în "Hilary term", perioada de curs a tribunalelor și universităților engleze, care începe în jurul zilei lui de prăznuire. Este cinstit de Biserica Ortodoxă și de cea Romano-⁠Catolică, aceasta din urmă numindu-⁠l doctor al Bisericii (în 1851). Sfântul Ilarie a trăit înainte de despărțirea Bisericilor și este socotit începătorul marii teologii latine.