Ioan din Tesalonic

Sfântul Nou Mucenic Ioan din Tesalonic (Ioan Nannos) a pătimit la Smirna în anul 1802. Este pomenit la 29 mai.

Cuprins de citirea vieților sfinților și mucenicilor și de un entuziasm întărit de tinerețe, a vrut să intre și el în șirul mucenicilor. Singura cale de a-⁠și împlini dorința era să tăgăduiască credința, apoi să șteargă lepădarea cu sângele său, făcându-⁠se astfel un nou mucenic dintre cei lepădați. Tatăl său, tot Ioan, era din Ghinekokastro, sat din valea Axiosului, iar mama, Tomaida, din Kolovi, lângă Poligiros, în Halkidiki; trăiau la Tesalonic, unde s-⁠au căsătorit și au avut doi copii, pe Teodor și pe Ioan, numit astfel pentru că s-⁠a născut în ajunul sărbătorii Nașterii Înaintemergătorului. Ca să fie deosebit de tatăl său, era numit Nannos.

Tatăl era cizmar și, ca să-⁠și rezolve nevoile, a plecat din Tesalonic și s-⁠a așezat la Smirna. Când fiii au crescut, i-⁠a luat la el și i-⁠a învățat meseria. La Smirna, tânărul pios Ioan își petrecea zilele muncind, iar timpul liber și-⁠l dedica, cu ajutorul fratelui său, căci el era neștiutor de carte, studiului Sfintei Scripturi și al vieților sfinților și mucenicilor, încât în inima lui s-⁠a aprins dorul muceniciei. Împins de această dorință, s-⁠a prefăcut că vrea să treacă la islam, având drept scop final martiriul. Așa, deodată, la 3 mai 1802, fără să spună nimic nimănui și trimis de tatăl său la o treabă, s-⁠a dus și s-⁠a înfățișat turcilor și a declarat că vrea să li se alăture. Tatăl, neliniștit de întârzierea fiului, a început să-⁠l caute cu niște rude și au aflat de lepădarea lui. S-⁠au grăbit să-⁠l găsească, dar turcii din jurul lui i-⁠au îndepărtat cu forța. Ioan, a cărui gândire era de la început îndreptată spre martiriu, a încercat de mai multe ori să-⁠și facă cunoscută intenția rudelor, dar nu a izbutit, căci ele îl evitau ca pe un lepădat de credință. Când tatăl a aflat unele declarații ale lui și a înțeles că vrea să fie martirizat, i-⁠a trimis vorbă că puterea Crucii este de ajuns ca să-⁠l întărească în lucrarea lui.

La 25 mai, duminică, s-⁠a îmbrăcat în haine creștine, a pus pe cap acoperământul turcesc și s-⁠a înfățișat iar la judecata turcilor, ca să-⁠și mărturisească de data aceasta calitatea de creștin și că numele lui este Ioan, nu Mehmet. Turcii au rămas uimiți și au încercat să-⁠l convingă; i-⁠au arătat o haină scumpă și mulți bani, care ar fi fost ai lui dacă l-⁠ar fi mărturisit pe Mahomed ca Dumnezeu, și au ajuns să-⁠i propună să declare înaintea lor că rămâne turc și apoi să fie liber să plece oriunde și să creadă ce vrea. Pentru ei era destul ca el să iasă din tribunal ca Mehmet, nu ca Ioan. Cu toate propunerile ademenitoare, n-⁠au izbutit să-⁠i clintească hotărârea. Un agă turc, văzând răbdarea lui, a propus ca Ioan să rămână turc, vrând-⁠nevrând, trimițându-⁠l la Alger pe o corabie cu echipaj numai de turci. Ioan, temându-⁠se să nu se piardă astfel martiriul dorit, a cerut două zile de gândire; turcii i le-⁠au dat, crezând că în cele din urmă va ceda.