Sari la conținut

Sfântul Sfințit Mucenic

Ioan Pettai

Ieromucenic al Bisericii Ruse, mort în anul 1919.

Prăznuire
16 ianuariestil vechi 29 ianuarie
Adormit
1919secolul XX

Viața

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Pettai, preot, s-⁠a născut la 1 ianuarie 1894 în localitatea Carolen din ținutul Verro, gubernia Livonia, în familia unor țărani ortodocși, argați la moșia Carolen, Mihail Iacovlevici și Maria Constantinovna Pettai. A terminat școala duhovnicească din Riga, iar în 1910 a intrat la Seminarul din Riga, dar nu a putut să-⁠l termine din pricina Primului Război Mondial. Când frontul s-⁠a apropiat de Riga, seminarul a fost mutat la Nijni Novgorod. Aici studenții nu aveau cămin și trebuiau să închirieze locuințe, uneori toată bursa mergând pe chirie. Puteau continua cei cărora li se trimiteau bani de acasă, dar părinții lui Ivan nu aveau, și la 1 mai 1915 a trebuit să întrerupă studiile.

În septembrie 1915 a intrat la Facultatea de Drept a Universității din Iuriev. Războiul în desfășurare cerea mulți ofițeri, și la 1 mai 1916 Ivan Mihailovici, deși avea amânare, a fost mobilizat și înscris ca elev-⁠ofițer la școala militară Vladimir. După jumătate de an a fost trimis ca sublocotenent pe front, a slujit în regimentele de infanterie 245 și 99 și în iulie 1917 a fost rănit. Ieșit din spital în decembrie 1917, s-⁠a întors acasă la Carolen și a ajutat pe părinți în gospodărie, fără să renunțe la gândul de a se dărui slujirii lui Dumnezeu ca preot. În vara lui 1918 a cerut episcopului Platon (Kulbuș) de Revel să fie hirotonit preot.

La 13 octombrie 1918 a fost hirotonit preot pentru biserica Tuturor Sfinților din satul Penuia, ținutul Pernov, Livonia. Parohia era mică și strângea pe toți estonienii ortodocși din satele vecine. Biserica, zidită în 1875, încăpea cel mult trei sute de oameni. Pentru practica preoțească, părintele Ioan a fost trimis la biserica din Karksi-⁠Nuia. În decembrie 1918 a primit o scrisoare de acasă: mama lui era pe moarte, iar tatăl bolnav. După ce a slujit Liturghia de Crăciun, a plecat din Penuia spre orășelul Valk, ca să ajungă de acolo la casa părinților. A sosit la Valk la ora unsprezece seara. Între timp toată zona fusese ocupată cu o zi înainte de unități ale Armatei Roșii, iar în oraș se instituise interdicția circulației noaptea, așa încât, abia sosit, părintele Ioan a fost arestat și trimis la închisoare pentru stabilirea identității.

A doua zi anchetatorul l-⁠a interogat și, pe baza răspunsurilor, a trimis o cerere la comitetul executiv al volostului Carolen și a primit curând răspuns care confirma identitatea preotului. Autoritatea locală l-⁠a mai caracterizat ca apărător al intereselor muncitorilor și țăranilor. Muncitorii moșiei Carolen au scris la rândul lor o cerere pentru eliberarea preotului: „a trăit printre noi și putem mărturisi cu îndrăzneală că este fiul tovarășului nostru Mihail Pettai și n-⁠am văzut nici o vină vrednică de pedeapsă”. Cerere de eliberare a scris și soția preotului, la care autoritățile locale au adăugat propria cerere. La 18 ianuarie anchetatorul l-⁠a interogat din nou, fără ceva nou, și a socotit că preotul trebuie ținut în arest până se va așeza liniștea în Letonia. Dar conducerea a hotărât altfel: apropierea de muncitori și hotărârea de principiu pentru calea preoției erau cea mai rea caracterizare în ochii necredincioșilor ajunși la putere.

Preotul Ioan Pettai a fost împușcat la 29 ianuarie 1919 și îngropat în cimitirul din Tartu. Biserica îl pomenește la 29 ianuarie, în ziua muceniciei, după stilul nou, și în ziua mobilă a soborului noilor mucenici.

Prăznuiți în aceeași zi 16 ianuarie