Ioasaf Șahov

Sfântul Cuvios Mucenic Ioasaf Șahov, ieromonah, s-⁠a născut în 1870 în satul Ilinskoe din ținutul Iaroslavl, în familia țăranului Ivan Șahov, și la Botez a primit numele Nicolae. După școala parohială a ales calea ostașului lui Hristos și în 1896 a venit la mănăstirea Nikolo-⁠Peșnoșski, iar la 30 mai 1898 a fost primit între frați. În 1904 a început războiul ruso-⁠japonez, iar egumenul Sava l-⁠a binecuvântat pe novice să plece pe front, ca să slujească Biserica și Patria cu arma. Egumenul i-⁠a spus în cuvântul de rămas bun să apere, ca ostaș al lui Hristos, credința, țarul și Patria. A stat pe front un an și jumătate ca soldat. După pace s-⁠a întors în mănăstire și la 12 noiembrie 1906 a fost tuns monah cu numele Ioasaf; la 18 noiembrie 1907 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 8 august 1910 ieromonah.

Pe front

În 1915, după izbucnirea Primului Război Mondial, egumenul Iuvenalie al mănăstirii l-⁠a trimis pe ieromonahul Ioasaf pe frontul german, unde a fost preot al regimentului 461. Nu s-⁠a ascuns în spatele frontului, ci mergea împreună cu soldații în luptă, scotea răniții de pe câmpul de luptă, îi spovedea și îi împărtășea și îi îngropa pe cei uciși. În primăvara lui 1917 propaganda bolșevică a ajuns și în tranșee, iar soldații îl întrebau tot mai des: „Părinte, când se sfârșește războiul, cui îi trebuie, cât vom mai suferi?” Preotul răspundea cum îi poruncea conștiința și datoria păstorului ortodox: „Suferim pentru o cauză comună, mai întâi pentru credință, al doilea pentru țar și al treilea pentru Patrie. Pe ea trebuie să o apărăm fără să ne cruțăm sângele”. A rămas pe front până în vara lui 1917, când mănăstirea l-⁠a rechemat.

Parohia din Popovka

Mănăstirea a mai dăinuit zece ani, iar părintele Ioasaf s-⁠a nevoit în ea până în 1928, când ateii militanți au risipit frații și au închis-⁠o. A venit atunci la Kolomna, cu gândul să intre la mănăstirea Golutvin, dar arhimandritul Nicon, știind că zilele mănăstirii sunt numărate, l-⁠a sfătuit să slujească la o parohie. Episcopul Pavel (Galkovski) al Egorievskului l-⁠a trimis la biserica edinoverică a Sfintei Treimi din satul Popovka, raionul Kolomna, unde parohia cuprindea treizeci de sate. Păstorul râvnitor a văzut că lucrurile stau jalnic și că sunt mulți sectanți, cărora ortodocșii nu li se împotrivesc. Tocmai când statul fără de Dumnezeu prigonea fără milă Biserica Ortodoxă, ieromonahul Ioasaf s-⁠a apucat energic de misiune, încercând să-⁠i lumineze pe cei rătăciți, și a avut oarecare izbândă: oamenii au început să plece din secte și să se întoarcă la Ortodoxie. A slujit în această parohie zece ani, iar în 1930 a fost ridicat la rangul de egumen.

Mucenicia

La 8 martie 1938 a fost arestat și închis la Kolomna. Anchetatorilor le-⁠a răspuns că, după jurământul și datoria lui de preot, nu poate fi solidar cu idealurile puterii sovietice, că nu-⁠i place nici emblema de stat, secera și ciocanul, și că ar fi vrut să vadă pe steagurile de stat chipul Mântuitorului. Învățat înainte de revoluție să apere credința și pe unsul lui Dumnezeu, rămâne la aceste idealuri. Întrebat dacă i-⁠a chemat adesea pe colhoznici să apere credința, a spus: „Da, le-⁠am cerut credincioșilor să meargă la biserică, să se roage lui Dumnezeu și să apere credința de batjocură”. Despre predica de Crăciun, în care vorbise de venirea lui Hristos, care va purta lupta cu dușmanii, a spus că vorbise despre A Doua Venire și că le spusese credincioșilor să fie gata să-⁠L întâmpine, amintindu-⁠le de Judecata de Apoi. La 13 martie troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte și a fost dus la Taganka, în Moscova. Egumenul Ioasaf Șahov a fost împușcat la 22 martie 1938 și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută pe poligonul de la Butovo, lângă Moscova.

Biserica îl pomenește la 22 martie, în ziua morții, după stilul nou, și în zilele mobile ale soborului noilor mucenici de la Butovo (29 mai) și ale sfinților Moscovei (5 septembrie).