Iosif Analitinul

Sfântul Cuvios Iosif Analitinul a fost un nevoitor aspru din pustia Raithu, de lângă Sinai, în veacul al IV-⁠lea. A ajuns la o înălțime duhovnicească atât de mare, încât în timpul rugăciunii era acoperit de flăcări.

Porecla i se trage din locul de obârșie, orașul Aila, azi Eilat în Israel. Este pomenit în Cuvântul monahului Amoniu despre mucenicii Sinaiului și ai Raithului. S-⁠a nevoit în ținutul Raithu, unde și-⁠a făcut o colibă într-⁠un loc fără apă. Într-⁠o zi un monah venit la el după sfat l-⁠a văzut rugându-⁠se mai multe ceasuri învăluit în flăcări. Aflând aceasta, Iosif a părăsit locuința.

Ucenicul său Ghelasie a venit să-⁠l viziteze, l-⁠a căutat pretutindeni și, negăsindu-⁠l, s-⁠a hotărât să locuiască în coliba lui, care îi amintea de iubitul învățător. Peste șase ani, Iosif a bătut pe neașteptate la ușa colibei. Întrebat unde a fost în anii aceia, bătrânul a răspuns că nu a lipsit nicăieri și nu a pierdut nici o slujbă de duminică în mănăstire, doar că nu a fost văzut de frați, iar acum s-⁠a arătat fiindcă i-⁠a venit ceasul sfârșitului.

I-⁠a spus lui Ghelasie ziua morții, i-⁠a dat sfaturi pentru viața duhovnicească și a plecat la Domnul fără durere, iar fața celui adormit a strălucit de lumină neprihănită. Ucenicul a chemat frații, și Iosif a fost îngropat cu cinste. A murit în pace în veacul al IV-⁠lea, înainte de uciderea părinților din Sinai.

Este pomenit la 27 ianuarie și la 5 mai (zi schimbătoare), în Soborul cuvioșilor din Sinai, în stil nou.