Iosif Gavrilov

Sfântul Cuvios Mucenic Iosif Gavrilov a fost ieromonah la pustnicia Raifa de lângă Kazan, împușcat în anul 1930 pentru mărturisirea credinței. Este unul dintre noii mucenici din Raifa.

Nevoința monahală

Ivan Ilarionovici Gavrilov s-⁠a născut la 16 octombrie 1888 într-⁠o familie de țărani cucernici. A trăit doisprezece ani ca începător în mănăstirea Raifa, înainte de a fi tuns în mantie. La interogatoriul din 1930 a spus că la mănăstire l-⁠au adus convingerile religioase. La început a fost începător la casa de oaspeți și la prisacă. În 1910 a fost luat la oaste ca bibliotecar al Adunării ofițerilor, în 1914 a fost lăsat la vatră și a trăit două-⁠trei luni în mănăstire, apoi a fost luat din nou la război, ca bucătar. Despre revoluție a spus mai târziu că, aflându-⁠se pe front, știa că nu va ieși nimic bun din ea.

În 1917 s-⁠a întors în mănăstire, dar în 1918 și la începutul lui 1919 a fost înrolat într-⁠un batalion de muncă la descărcat vagoane. Din 1919 nu a mai părăsit mănăstirea până la arestare. La 4 ianuarie 1920 a fost tuns în mantie de egumenul Teodosie Luzghin, mai târziu arhimandrit și stareț al pustniciei Raifa, iar în același an a primit rânduiala de ierodiacon.

Închiderea mănăstirii și arestarea

În iunie 1928 pustnicia Raifa a fost închisă. Țăranii din satele din jur au alcătuit o obște, din care au făcut parte șapte dintre cei treizeci de foști locuitori ai mănăstirii, între ei și părintele Iosif. Biserica mănăstirii a devenit biserică de parohie, iar el a fost ales paroh, deși în mănăstire se aflau ieromonahi mai vechi în hirotonie. Monahii au continuat să săvârșească Tainele, să spovedească, să boteze, să înmormânteze și chiar să slujească Liturghia. Țăranii veneau la ei din toată Tataria, Ciuvașia și Mari.

La 23 ianuarie 1930 au avut loc primele arestări, în satul Belaia Bezvodnaia, unde erau mutați monahii: nouăsprezece persoane. La 27 ianuarie, în ziua pomenirii părinților uciși în Sinai și Raithu, cei care mai rămăseseră s-⁠au adunat în biserica parohială pentru hramul ei. A fost ultima Liturghie a frăției din Raifa, săvârșită în veșminte roșii, și frații s-⁠au împărtășit pentru ultima oară, întărindu-⁠se unii pe alții pentru încercările care veneau. După Liturghie au slujit un moleben în fața icoanei părinților din Sinai și Raithu. Când mai ședeau în rugăciune, biserica a fost înconjurată și toți cei dinăuntru au fost arestați, iar monahii bătrâni și monahiile aproape oarbe au fost duși cu camioane la Kazan.

Mucenicia

Puterea a ridicat împotriva monahilor trei învinuiri: agitație împotriva măsurilor puterii sovietice, uciderea a șapte soldați roșii în 1918, la care nu luase parte nici un monah din Raifa, și ascunderea averii mănăstirii. Judecata s-⁠a numit „Procesul monahilor din Raifa, Kazan, 1930”. Nici amenințările anchetatorilor, nici asprimea temniței nu l-⁠au înfrânt pe părintele Iosif. La interogatoriu a spus că nu a făcut parte din nici un partid politic, că primește puterea ca pe una dată de Dumnezeu, dar că o putere de la Dumnezeu trebuie să facă voia lui Dumnezeu, iar cea sovietică închide bisericile, batjocorește icoanele și învață copiii fără Dumnezeu. A mărturisit că este un credincios adevărat, că crede în Învierea lui Hristos și în a Doua Sa Venire și că nu se poate recunoaște vinovat.

La 20 februarie 1930 a fost condamnat la moarte de o troică a OGPU din Republica Tătară. A fost împușcat la 7 aprilie 1930, în ziua Bunei Vestiri. În anul 1996 a fost numărat între sfinții cinstiți local ai Eparhiei Kazanului. Este pomenit la 27 ianuarie, la 7 februarie (zi schimbătoare), în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 17 octombrie, în Soborul sfinților Kazanului, în stil nou.