Iosif I Galesiotul

Sfântul Iosif I Galesiotul a fost de două ori Patriarh Ecumenic al Constantinopolului, între 1266 și 1275 și între 1282 și 1283. Biserica îl pomenește ca mărturisitor, pentru că s-⁠a împotrivit unirii cu Roma pe care o urmărea împăratul Mihail al VIII-⁠lea Paleologul. Este prăznuit la 30 octombrie.

Se știe că era din Asia Mică și că a fost căsătorit opt ani, apoi, după moartea soției, a primit tunderea monahală. Între 1222 și 1254 este pomenit ca citeț, iar în 1259 sau 1260 a ajuns egumen al mănăstirii Sfântul Lazăr de pe muntele Galesios, lângă Efes, de unde îi vine numele. A devenit duhovnicul împăratului Mihail al VIII-⁠lea. În 1264 acesta l-⁠a trimis la patriarhul Arsenie, ca să ceară ridicarea afurisirii pe care patriarhul o dăduse împăratului pentru orbirea tânărului împărat Ioan al IV-⁠lea Lascaris. Arsenie a rămas neclintit, iar împăratul l-⁠a scos din scaun și l-⁠a numit patriarh pe Iosif, la 28 decembrie 1266. La începutul lui 1267 Iosif a ridicat afurisirea, ceea ce i-⁠a mâniat pe partizanii lui Arsenie și a adâncit „schisma arsenită”.

În 1272 a oficiat încoronarea lui Andronic al II-⁠lea ca împărat asociat, dar a intrat curând în conflict cu Mihail al VIII-⁠lea din pricina unirii cu Biserica Romei. Pentru împărat, amenințat de ambițiile lui Carol de Anjou, unirea era singura cale de a opri un atac al puterilor apusene. Clerul și poporul bizantin s-⁠au opus însă aproape cu toții concesiilor făcute papei în materie de dogmă și de întâietate. În 1273 Iosif a jurat că nu va primi unirea în condițiile puse de papă. La începutul lui 1274, când solii bizantini se pregăteau de plecare spre Lyon, el s-⁠a retras din slujbă. Unirea a fost încheiată la Sinodul de la Lyon, iar în locul lui a fost așezat Ioan Bekkos, care o susținea. Iosif și-⁠a dat demisia la 9 ianuarie 1275 și s-⁠a retras la mănăstirea Anaplous, apoi la Chele, pe coasta Mării Negre, iar în vara lui 1280 a revenit la Constantinopol, la mănăstirea Kosmidion.

După moartea lui Mihail, în 1282, Andronic al II-⁠lea a schimbat politica bisericească a tatălui său, l-⁠a înlăturat pe Ioan Bekkos și l-⁠a chemat pe Iosif la patriarhat, la 31 decembrie 1282. Un sinod convocat de împărat a declarat unirea fără valoare. Din pricina sănătății slabe, Iosif a demisionat cu puțin înainte de adormirea sa, la 23 martie 1283. Pentru statornicia lui împotriva unirii, urmașul său, Grigorie al II-⁠lea, l-⁠a socotit mărturisitor, iar mai târziu a fost trecut în rândul sfinților.