Marcel Sutașul

Sfântul Mucenic Marcel Sutașul (Marcellus din Tanger) a fost un sutaș roman din Tingis (azi Tanger), care a pătimit pentru Hristos în vremea împăratului Maximian, în 298. Se pomenește la 30 octombrie și este cinstit și în Răsărit, și în Apus.

Mărturisirea în fața armatei

După istorisirea cea mai răspândită, Marcel era sutaș în garnizoana din Tingis. Cu prilejul sărbătoririi zilei de naștere a împăratului Maximian, când se aduceau jertfe zeilor romani, el a refuzat să ia parte. Și-⁠a lepădat cingătoarea de ostaș, armele și toiagul de viță, semnul rangului lui, și a spus pe față că este creștin și că nu mai slujește un stăpânitor pământesc dacă aceasta cere închinare la zei. A fost adus înaintea judecătorului Fortunat, care, nevrând moartea sutașului, a trimis cazul mai departe, spre a fi înfățișat lui Maximian și lui Constanțiu, acesta din urmă binevoitor față de creștini. Marcel a ajuns însă înaintea locțiitorului prefectului pretoriului, Aureliu Agricolan, și a mărturisit că s-⁠a lepădat de jurământul față de un conducător pământesc. A fost osândit și i s-⁠a tăiat capul cu sabia, la 30 octombrie 298.

Se spune că stenograful oficial al judecății, Cassian, a fost atât de indignat de sentință, încât a refuzat să o pună în scris, a mărturisit și el că este creștin și a fost ucis și el, la 3 decembrie, după unele izvoare.

Moaștele și cinstirea

Moaștele sfântului au fost aflate nestricate în Tanger, în 1471, și mutate în 1493 în Spania, de regele Alfonso al V-⁠lea al Portugaliei; se păstrează azi în cripta din León, al cărui ocrotitor este socotit din vechime. În acest oraș se află Plaza de San Marcelo, iar biserica San Marcelo datează din veacul al X-⁠lea.

O variantă a legendei

O altă versiune, socotită în mare parte apocrifă, spune că ar fi fost sutaș al legiunii a VII-⁠a Gemina Pia Felix, născut la mijlocul veacului al III-⁠lea în León, în Spania, și că a mărturisit credința în iulie 298, la sărbătorirea zilei împăratului, aruncând însemnele rangului și spunând că cinstește un singur Dumnezeu. Trimis la Tanger spre judecata vicarului Agricolan, ar fi fost osândit și decapitat împreună cu soția sa Nona și cu cei doisprezece fii ai lor; între ei sunt numiți Claudiu, Lupercu, Victorie, Facundus, Primitivus, Servandus, Germanus, Faustus, Ianuarie și Marțial. Legătura cu Marcel a martirilor Emeterie și Celedonie, ca și a lui Servandus și Germanus, cinstiți deosebit la Cádiz, este, după părerea cercetătorilor, neîntemeiată.

Claudiu, Lupercu și Victorie (adormiți în jur de 300) sunt socotiți, după tradiție, fiii lui Marcel și mucenici la León, în vremea lui Dioclețian. Legătura lor de rudenie cu el este probabil apocrifă, deși au primit-⁠o breviarele, sfintele vieți și Martirologiul Roman, care îi așază pe toți patru la 30 octombrie; este totuși posibil ca ei să fi fost ostași de neam spaniol uciși la León, așa cum spune tradiția. Multe biserici din Spania le poartă numele, între ele vechea mănăstire benedictină San Claudio din Galicia, iar orașul San Claudio, lângă Oviedo, își trage numele de la ei. Moaștele lor au fost mutate de mai multe ori; regele Ferdinand I al Castiliei a adus o parte în biserica San Isidoro din León, iar în 1173 au fost mutate într-⁠o biserică nouă, închinată celor trei mucenici, distrusă în 1834, după care au fost duse în biserica San Marcelo. Sărbătoarea lor se ține în Spania și în Portugalia la 30 octombrie.