German din Capua

Sfântul German a fost episcop al Capuei, în sudul Italiei, de prin anul 519 (după unele izvoare 516) până la moartea sa din 541 (sau 540). Este cunoscut mai ales ca fruntaș al solilor trimiși de Papa Hormisdas la Constantinopol, care au adus încheierea schismei lui Acachie, prima mare ruptură dintre Răsărit și Apus. Sfântul Grigorie cel Mare istorisește în Dialoguri o vedenie a Sfântului Benedict despre sufletul său urcat la cer. Este pomenit la 30 octombrie.

Începuturile

Din viața lui dinainte de episcopie nu se știe nimic sigur. Singurul izvor este o viață scrisă în secolul al IX-⁠lea, care îi dă ca părinți pe Amanțiu și pe Iuliana și îl arată născut la Capua, în jurul anilor 470, într-⁠o familie bogată. După moartea tatălui, cu binecuvântarea mamei, ar fi vândut moștenirea și ar fi dat banii săracilor, ca să se închine vieții de nevoință. După moartea episcopului Alexandru, capuanii l-⁠au ales episcop, iar German a refuzat la început cinstea, apoi a primit-⁠o, convins. Aceste povestiri nu se pot dovedi din alte izvoare.

Solia la Răsărit, 519-520

La alegerea lui, Capua se afla în regatul ostrogot. Curând după aceea, German a fost numit în solia pe care Papa Hormisdas a trimis-⁠o la curtea împăratului Iustin I, la Constantinopol, ca să negocieze sfârșitul schismei lui Acachie, care despărțea de la 482 Biserica Apusului de cea a Răsăritului. Cartea veche a papilor, Liber Pontificalis, îl numește „episcopul capuan” în legătură cu această solie.

Solia a fost alcătuită din German, diaconul alexandrin Dioscor, un episcop numit Ioan, diaconul roman Felix, preotul roman Blandus și notarul Petru. S-⁠au adunat la Roma între ianuarie și martie 519. În Liber Pontificalis și în scrisorile lui Hormisdas, German este pomenit mereu primul, semn că era capul grupului.

Era a treia încercare a papilor de la începutul schismei. Cea din 496-497 avusese și ea un episcop pe nume German, de care, în cercetarea veche, s-⁠a crezut că ar fi același, dar s-⁠a dovedit că era German de Pesaro. Cele două încercări de mai înainte nu dăduseră rezultate, dar cea din 519 s-⁠a petrecut în împrejurări prielnice. Avea sprijinul regelui ostrogot Teodoric și al noului împărat și patriarh de la Constantinopol, Iustin I și Ioan din Capadocia. Într-⁠o scrisoare către nepotul lui Iustin, contele Iustinian, Hormisdas arată că a ales solii pentru „calitatea” lor.

Drumul lor se cunoaște din scrisori. Au trecut Adriatica la Aulon, apoi prin Lihnid spre Tesalonic, unde German a săvârșit slujba. Iustinian i-⁠a întâmpinat la zece mile de Constantinopol. Potrivit scrisorii lui German către Hormisdas din 22 aprilie 519, locuitorii orașului i-⁠au primit cu urale. L-⁠au întâlnit pe împărat și, separat, Senatul, în lunea din Săptămâna Mare. Joi s-⁠au întâlnit toți cu împăratul, cu Senatul și cu patriarhul, la palat, ca să prezinte „libellus-⁠ul lui Hormisdas”, documentul în care papa arăta condițiile vindecării schismei. Condițiile au fost primite.

German și tovarășii lui au rămas în Răsărit încă un an, ca să obțină primirea documentului și în afara capitalei. La 9 iulie 520, împăratul i-⁠a scris lui Hormisdas ca să-⁠i laude pe soli. Liber Pontificalis îi atribuie lui German tratarea pricepută a controversei teopașite, a socotirii datei Paștilor și a reprimirii episcopilor depuși de împăratul Anastasie I.

Păstorirea de mai târziu

Despre păstorirea lui după întoarcere se știe puțin. După Cronica din Salerno, din secolul al X-⁠lea, German a schimbat hramul bazilicii constantiniene din Capua, de la Sfinții Apostoli la Sfinții Ștefan și Agata, după ce a așezat acolo moaște ale lor, primite ca răsplată chiar de la împărat. Potrivit vieții sale din secolul al VIII-⁠lea sau al IX-⁠lea, episcopul Sabin de Canosa i-⁠a fost cunoscut. Amândoi au fost în solii papale ca să lupte cu monofizitismul în Bisericile Răsăritului, Sabin în 536. Sabin era apropiat și de Sfântul Benedict de Nursia, cu care se spune că German a fost prieten.

În Dialoguri, Sfântul Grigorie cel Mare povestește că Benedict, rugându-⁠se în vârful Muntelui Cassino, a văzut sufletul lui German, în chip de glob de foc, purtat în cer de îngeri. Mai târziu a aflat că vedenia se potrivea cu clipa morții lui German. Moartea sa se așază la începutul lui 541, după o inscripție care arată începutul păstoririi urmașului său, Victor (Sfântul Victor), în acel an. Grigorie cel Mare îl pomenește în Dialoguri și într-⁠un alt loc, rugându-⁠i mijlocirea pentru sufletul diaconului Pascasiu.

Moaștele și cinstirea

În sudul Italiei, German a fost cinstit ca sfânt tot înaltul Ev Mediu. A fost îngropat la Capua, în biserica Sfânta Sofia. Când contele Lando I a mutat orașul Capua, în 849, trupul sfântului a fost mutat odată cu el. După izvoare, împăratul Ludovic al II-⁠lea a dus cea mai mare parte a moaștelor la Cassino, fie în 866, fie la sfârșitul lui 873, după o campanie împotriva arabilor care asupreau Capua. Așezarea de la poalele dealului, vechiul Casinum, s-⁠a numit San Germano până în 1863. Împărăteasa Engelberga a luat altă parte a moaștelor pentru mănăstirea Sfântul Sixt din Piacenza, întemeiată de ea în 874. Moaștele de la Cassino s-⁠au pierdut în bombardamentul anglo-⁠american al mănăstirii Monte Cassino din 1944. Viața Sfântului German nu pomenește mutările din 873, așa încât a fost scrisă probabil înainte. Sfântul este pomenit la 30 octombrie, în martirologiul roman.