Anastasia Romana

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana a fost o fecioară din Roma, rămasă orfană de mică și crescută într-⁠o mănăstire, care a pătimit pentru Hristos în veacul al III-⁠lea. Este pomenită la 29 octombrie (11 noiembrie pe stil nou), iar în unele sinaxare de obârșie constantinopolitană la 12 octombrie.

După viața ei, Anastasia s-⁠a născut dintr-⁠o familie aleasă și a rămas orfană la trei ani. A fost crescută într-⁠o obște de femei creștine din apropierea Romei, sub povățuirea stareței Sofia. Era frumoasă și mulți patricieni o doreau, dar ea îi refuza pe toți. Potrivit vieții ei, la douăzeci și unu de ani a fost adusă înaintea prefectului Prob. Acolo a mărturisit deschis credința în Iisus Hristos, a respins cererea de a se închina zeilor păgâni și de a-⁠și alege un soț de neam mare.

Prob a pus-⁠o goală înaintea poporului, dar Anastasia a început să-⁠l mustre, iar el a supus-⁠o la chinuri. A fost întinsă cu fața în jos și legată de patru pari, i s-⁠a aprins sub trup un foc cu pucioasă și smoală, iar spatele i-⁠a fost bătut cu bâte. I s-⁠au smuls unghiile, i-⁠au fost tăiate mâinile și picioarele și i-⁠au fost scoși dinții. Cu tot chinul, ea n-⁠a încetat să-⁠L mărturisească pe Hristos. Un creștin, Chiril, i-⁠a dat să bea apă și a fost decapitat pentru aceasta. La urmă i-⁠a fost tăiat capul, iar trupul a fost lăsat nemormântat, ca să-⁠l mănânce fiarele. Starița Sofia, cu ajutorul unor creștini, a găsit trupul și l-⁠a îngropat.

Izvoarele așază moartea ei în vremuri diferite: în vremea lui Dioclețian (viața mai largă scrisă de Simeon Metafrastul), sau a lui Deciu și Valerian, adică în jurul anului 250 sau 256 (vieți scurte din Mineologhionul lui Vasile al II-⁠lea și din sinaxarul Constantinopolului). Încă din vechime povestea ei s-⁠a amestecat cu cea a Sfintei Anastasia Izbăvitoarea de otravă, prăznuită la 22 decembrie, ceea ce îngreunează deosebirea chipurilor, moaștelor și bisericilor care le sunt închinate.

Aproximativ jumătate din moaștele ei se află la mănăstirea Sfântul Grigorie de pe Muntele Athos. Scenele muceniciei ei sunt zugrăvite într-⁠un ciclu de fresce al unei biserici de la Gennadi, în insula Rodos, iar capul ei este cinstit, potrivit unor izvoare, în catedrala din Jitomir, în Ucraina.