Elena a Serbiei

Sfânta Elena a Serbiei, numită și Elena de Anjou sau Elena Angelina, a fost regină a Serbiei, soția regelui Ștefan Uroș I și mama regilor Ștefan Dragutin și Ștefan Milutin. S-⁠a născut în jurul anului 1236 și a murit la 8 februarie 1314, ca monahie la Shkodër. Biserica Sârbă a trecut-⁠o în rândul sfinților, ca prima femeie canonizată de ea, și o pomenește la 12 noiembrie (30 octombrie pe stil vechi).

Obârșia Despre neamul ei nu se știe nimic sigur. Viața ei, scrisă de arhiepiscopul Danilo al II-⁠lea, spune doar că a fost dintr-⁠o familie franceză, de sânge regal sau imperial. Cum regele Carol I de Neapole o numea rudă într-⁠o scrisoare din 1273, s-⁠a născut ideea unei obârșii din casa de Anjou, preluată mult timp de istoricii mai vechi. Cercetările mai noi arată că este vorba de o rudenie îndepărtată, iar numele de Anjou este poate o greșeală pentru „Angelina”, numele familiei bizantine a Angelilor. După Gordon McDaniel, ea ar fi fiica lui Ioan Angelos, domn al Sirmiei, și a Matildei de Vianden, nepoata surorii lui Balduin al II-⁠lea al Constantinopolului. Un document din 1280 o numește pe Maria de Cayeux sora reginei Serbiei, ceea ce sprijină această legătură.

Regina Serbiei Elena s-⁠a căsătorit cu regele Ștefan Uroș I în jurul anilor 1245-1250 și a avut cel puțin patru copii. Se spune că regele a poruncit să se sădească liliac în valea Ibarului, ca tânăra venită din alt ținut să se simtă ca acasă. În 1276 a izbucnit conflictul dintre rege și fiul lor cel mare, Dragutin, iar Uroș s-⁠a retras, murind în 1280. În vremea domniei fiilor ei, Dragutin și Milutin, Elena a condus ca regină-⁠mamă, până în 1308, provinciile Zeta, Travunia, Plav și zona Ibarului. A fost o bună administratoare a unor ținuturi cu populație amestecată, ortodoxă și catolică.

A ctitorit multe biserici, ortodoxe, dar și catolice, între care mănăstirile ortodoxe Gradac și mănăstiri catolice la Bar, Ulcinj, Shkodër și Kotor, fiind cunoscută pentru toleranța ei religioasă. Ea a adus în arhitectura sârbă înrâuriri ale goticului francez. A înființat prima școală de fete din Serbia medievală, a avut o bibliotecă la curte și a încurajat copierea cărților în mănăstiri. Palatul ei se afla în Brnjaci, în Kosovo de azi. Elena a contribuit mult la înflorirea culturală a statului sârb.

Sfârșitul și cinstirea S-⁠a călugărit la biserica Sfântul Nicolae din Shkodër, primind, după unele izvoare, numele monahal Elisabeta, și a adormit acolo la 8 februarie 1314. A fost îngropată la mănăstirea Gradac, pe care o ctitorise. Tradiția spune că după trei ani un monah a văzut-⁠o în vis, iar când i s-⁠a deschis mormântul trupul a fost găsit nestricat, după care a fost trecută între sfinți. Viața ei a fost scrisă în 1317 de arhiepiscopul Danilo al II-⁠lea. Moaștele ei, spune un izvor, s-⁠au pierdut, iar altul amintește despre o mână păstrată la mănăstirea Tvrdoš, în Herțegovina.