Ipatie din Bizanț

Sfântul Mucenic Ipatie din Bizanț a fost unul dintre cei patru tineri mărturisitori care au pătimit în vremea împăratului Aurelian (270-275), împreună cu bătrânul Lucilian și cu fecioara Pavla. Biserica îi pomenește la 16 iunie (stil nou).

Lucilian fusese preot păgân și, la bătrânețe, a înțeles că religia păgână este mincinoasă, s-⁠a întors cu tot sufletul la credința în Hristos și s-⁠a botezat. Prin propovăduirea lui, mulți păgâni s-⁠au făcut creștini. Iudeii l-⁠au pârât pentru aceasta dregătorului din Nicomidia, Silvan, care a încercat să-⁠l silească să se întoarcă la idoli. Pentru că a refuzat, i-⁠au zdrobit fălcile, l-⁠au bătut cu bețe, l-⁠au atârnat cu capul în jos și l-⁠au închis în temniță, unde a întâlnit patru băieți mărturisitori ai lui Hristos: Claudiu, Ipatie, Pavel și Dionisie. Lucilian îi îndemna să stea tari în credință și să nu se teamă de chinuri și de moarte.

După un timp au fost aduși la judecată și aruncați într-⁠un cuptor încins, dar o ploaie căzută deodată a stins flăcările și mucenicii au rămas nevătămați. Dregătorul i-⁠a osândit la moarte și i-⁠a trimis la Bizanț, pentru ca sentința să fie împlinită. Tinerii au fost uciși cu sabia, iar Sfântul Lucilian a fost țintuit pe cruce cu multe cuie.

Martoră a nevoinței lor a fost Sfânta fecioară Pavla, care își închinase viața slujirii celor ce pătimeau pentru Hristos. Aducea hrană robilor creștini, le spăla rănile, le dădea leacuri și îngropa trupurile mucenicilor. După moartea lui Lucilian și a celor patru tineri, ea s-⁠a întors la Nicomidia și a continuat slujirea sfântă. A fost prinsă și aruncată în cuptor, dar prin puterea lui Dumnezeu a rămas nevătămată. Au trimis-⁠o apoi la Bizanț, unde a fost tăiată cu sabia.