Iraclie din Sevastia

Sfântul Mucenic Iraclie din Sevastia este unul dintre cei Patruzeci de Mucenici din Sevastia, ostași creștini uciși de frig în iarna anului 320 pentru mărturisirea lui Hristos. Biserica îi pomenește la 22 martie (stil nou, 9 martie după stilul vechi), într-⁠una dintre cele mai cinstite sărbători ale anului, când în Postul Mare se dezleagă și se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

În anul 313, împăratul Constantin cel Mare a semnat legea libertății credinței. Împreună-⁠domnitorul lui, Liciniu, a semnat și el legea, dar în ținuturile sale prigoana creștinilor a continuat. Către anul 320, în orașul Sevastia din Armenia se afla o oaste romană, în care slujeau patruzeci de ostași creștini din Capadocia, bărbați viteji, care ieșiseră învingători din multe bătălii. Comandantul Agricolau voia să-⁠i silească să aducă jertfă idolilor, dar ostașii au refuzat. I-⁠a închis în temniță. Ei s-⁠au dedicat rugăciunii și, într-⁠o noapte, au auzit glasul care spunea: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

A doua zi, Agricolau a încercat cu lingușeli: le-⁠a lăudat vitejia, tinerețea și puterea și le-⁠a propus să se lepede de Hristos, ca să dobândească cinstea și bunăvoința împăratului. Auzind iarăși un refuz, a poruncit să fie încătușați. Cel mai în vârstă, Chirion, i-⁠a răspuns că împăratul nu i-⁠a dat dreptul să-⁠i pună în lanțuri. Agricolau s-⁠a încurcat și a poruncit să fie duși în temniță fără lanțuri. După șapte zile a venit la Sevastia un mare dregător, Lisias, și i-⁠a judecat. Sfinții au răspuns tare: „Ia nu numai rangul nostru de ostași, ci și viețile noastre, pentru că nimic nu ne este mai scump decât Hristos Dumnezeu.” Lisias a poruncit să fie uciși cu pietre, dar pietrele nu ajungeau ținta, iar piatra aruncată de Lisias l-⁠a lovit în față pe Agricolau. Chinuitorii au înțeles că sfinții erau ocrotiți de o putere nevăzută. În temniță, ostașii au petrecut noaptea în rugăciune și au auzit iarăși glasul Domnului: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va învia. Îndrăzniți și nu vă temeți, căci veți primi cununi nestricăcioase.”

Era iarnă și gerul era mare. Ostașii au fost dezbrăcați, duși la lacul de lângă oraș și puși sub pază pe gheață, toată noaptea. Ca să le zdrobească voința, pe mal s-⁠a încălzit o baie. În ceasul întâi al nopții, când frigul nu se mai putea răbda, unul dintre ostași nu a mai rezistat și a fugit spre baie, dar, abia trecând pragul, a căzut mort. În ceasul al treilea, Domnul le-⁠a trimis mucenicilor mângâiere: s-⁠a făcut lumină, gheața s-⁠a topit și apa lacului s-⁠a încălzit. Toți străjerii dormeau, singur Aglaie era treaz. Uitându-⁠se spre lac, a văzut deasupra fiecărui mucenic o cunună luminoasă. A numărat treizeci și nouă de cununi și a înțeles că ostașul fugit și-⁠a pierdut-⁠o pe a lui. Atunci Aglaie i-⁠a trezit pe ceilalți străjeri, și-⁠a lepădat hainele, a strigat că și el este creștin și s-⁠a alăturat mucenicilor. Stând în apă, s-⁠a rugat: „Doamne Dumnezeule, cred în Tine, în Care cred acești ostași. Numără-⁠mă și pe mine cu ei, ca să pătimesc împreună cu slugile Tale.”

A doua zi dimineața, chinuitorii au văzut cu mirare că mucenicii sunt vii, iar străjerul lor, Aglaie, slăvește cu ei pe Hristos. I-⁠au scos din apă și le-⁠au zdrobit gambele. În timpul acestei morți chinuitoare, mama celui mai tânăr dintre ostași, Melitón, l-⁠a îndemnat pe fiul ei să nu se teamă și să îndure totul până la capăt. Trupurile mucenicilor au fost puse în care și duse la ardere. Tânărul Melitón încă respira și a fost lăsat pe pământ, dar mama l-⁠a ridicat și l-⁠a dus pe umeri în urma carului. Când Melitón și-⁠a dat ultima suflare, mama l-⁠a așezat pe car lângă trupurile sfinților săi tovarăși. Trupurile au fost arse pe rug, iar oasele carbonizate au fost aruncate în apă, ca să nu le poată strânge creștinii.

După trei zile, mucenicii s-⁠au arătat în vis fericitului Petru, episcopul Sevastiei, și i-⁠au poruncit să le îngroape rămășițele. Episcopul, cu câțiva clerici, a strâns noaptea rămășițele slăviților mucenici și le-⁠a îngropat cu cinste. Numele lor s-⁠au păstrat: Chirion, Candid, Domn, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aggeu, Aetie, Flaviu, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domițian, Gaiu, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valeriu, Filictimon, Severian, Hudion, Melitón și Aglaie.