Isaia de la Valaam

Sfântul Cuvios Stareț Isaia de la Valaam a fost un monah al mănăstirii Valaam, de pe insulele din lacul Ladoga, și a adormit în anul 1914.

Un scriitor care a vizitat Valaam, Nemirovici-⁠Dancenko, a numit-⁠o „regatul mujicilor”, arătând spre originea țărănească a monahilor. În realitate, el ținea de sfințenia oamenilor simpli care au umplut multe mănăstiri cu oameni ai lui Dumnezeu. Așa a fost și părintele Isaia, ascuns ochilor lumii ca un om simplu, dar în fapt un sfânt. A trecut prin aspra ucenicie de la Valaam și, când a ajuns copt pentru lucrarea lui Dumnezeu, s-⁠a retras într-⁠o chilie îndepărtată de schit. Nu-⁠și curăța pereții de funinginea sobei și își acoperise ferestrele, așa încât chilia semăna cu o peșteră sau cu un mormânt. Acolo, în tăcerea chiliei întunecate, a prins gustul rugăciunii minții.

Ceilalți îl vedeau numai în aspra lui lepădare de sine, răbdând frigul, foamea și durerea. După adormirea lui s-⁠a aflat că unghiile de la picioare îi crescuseră în încălțăminte. Nu era o osândire de sine anume căutată, ci rodul unui om cu totul cufundat în vedeniile de sus, uitând „cele de jos”. Este pomenit la 8 ianuarie, după calendarul ortodox (la Bisericile de stil vechi, 21 ianuarie în calendarul civil).