Isidor de la Samtavisi

Sfântul Cuvios Isidor de la Samtavisi a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai Cuviosului Ioan din Zedazeni, nevoitori sirieni (din Capadocia) care au pus temelia monahismului georgian. Este pomenit la 20 mai (stil nou).

Cuviosul Ioan din Zedazeni și cei doisprezece ucenici ai lui, Aviv, Antonie, David, Zenon, Tadeu, Ise, Iosif, Isidor, Mihail, Pirus, Ștefan și Șio, au venit în Georgia din Capadocia în mijlocul veacului al VI-⁠lea. Cei treisprezece sfinți părinți erau, probabil, georgieni care primiseră învățătura duhovnicească în vestita Lavră a Sfântului Simeon Stâlpnicul și în alte mănăstiri din Siria și Mesopotamia, ca să se întoarcă în patrie și să ajute luminarea ei creștină.

Ioan, căpetenia lor, își luase învățătura la Antiohia. Încă tânăr, a primit monahismul și s-⁠a dedicat vieții de singurătate, dobândind blândețe, smerenie și darul facerii de minuni. Slava nevoințelor lui a atras mulți ucenici, dintre care a ales prin sorți doisprezece și, la porunca Maicii Domnului, a plecat cu ei în Georgia. La Mțheta, vechea capitală, au trecut râul Kura „cu picioarele neudate” și au fost primiți cu bucurie de popor, de regele Parsman (542-557) și de catolicosul Evlavie (552-560). Au cerut binecuvântarea catolicosului și s-⁠au așezat pe muntele Zedazeni, unde fusese un loc de închinare păgân. Nevoitorii trăiau în colibe, hrănindu-⁠se cu ierburi și rădăcini, în rugăciune și cugetare duhovnicească neîntreruptă, iar la ei veneau bolnavi mulți, care se vindecau prin rugăciunile lor.

După ce Aviv și Ise au fost aleși episcopi, Maica Domnului i s-⁠a arătat în vis lui Ioan și i-⁠a poruncit să-⁠și trimită ucenicii în diferite locuri din Georgia, pentru predica Cuvântului lui Dumnezeu. După învățătura lui Ioan, unii au plecat în Kahetia, iar alții în Kartli, între ei Pirus, Mihail, Tadeu și Isidor. Ei au învățat poporul, au risipit întunericul superstițiilor și au nimicit închinarea la idoli și locurile de jertfă păgâne din strâmtorile munților, ridicând în locul lor sfânta cruce și sfinte biserici.

Sfântul Isidor, „grădina virtuților”, după lungi osteneli apostolești, a întemeiat mănăstirea de la Samtavisi, în cinstea Icoanei Mântuitorului Nefăcută de Mână, unde odihnesc moaștele lui. Între 557 și 560, Cuviosul Ioan, înștiințat despre moartea lui, a poruncit ucenicilor să-⁠l îngroape într-⁠o peșteră strâmtă de pe munte, la locul nevoințelor lui. După un timp, ucenicii l-⁠au mutat în mănăstirea de la poalele muntelui, dar pământul a început să se cutremure și s-⁠a oprit abia când trupul a fost așezat în peșteră, după cum cerea cuviosul.