Leontie Stasievici

Sfântul Mărturisitor Leontie Stasievici, numit și Leontie de la Mihailovskoe, a fost arhimandrit al Bisericii Ortodoxe Ruse și bătrân duhovnicesc vestit în ținutul Ivanovo. S-⁠a născut în 1884 la Tarnogród, în Polonia de astăzi, și a trecut la Domnul în 1972 în satul Mihailovskoe. Biserica îl cinstește între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei pentru cei aproape unsprezece ani petrecuți în lagăre pentru credință și pentru darurile de vindecare și înainte-⁠vedere pe care credincioșii le-⁠au cunoscut încă din viața lui.

Tinerețea

În lume se numea Lev Fomici Stasievici și s-⁠a născut la 20 martie 1884. Era singurul fiu al Ecaterinei și al lui Toma Stasievici, țărani ortodocși foarte credincioși din Tarnogród. Unchiul său, Adam, era preot ortodox cu rangul de protoiereu.

Își amintea că în copilărie la ei acasă înnoptau adesea pelerini, care îi povesteau despre locurile sfinte cercetate și despre sfinții cinstiți acolo. Despre școala lui izvoarele diferă: după unele a învățat la școala locală și apoi la un gimnaziu de patru clase, după altele doar la școala parohială.

La cincisprezece ani a început să lucreze ca grefier la tribunalul din Tarnogród. Șase ani mai târziu i-⁠a murit tatăl. Deși rămăsese singurul sprijin al familiei, mama l-⁠a lăsat să-⁠și părăsească slujba și să învețe la Seminarul Ortodox din Holm, ca să devină preot.

La Iablocina și la Moscova

La 31 decembrie 1910 a intrat ca frate în Mănăstirea Sfântul Onufrie din Iablocina. În Lunea Mare a anului 1912 a depus voturile monahale înaintea starețului, arhimandritul Serafim, și a primit numele Leontie, în cinstea Sfântului Leontie al Rostovului. În același an i-⁠a murit mama.

La 29 octombrie 1912 episcopul Evloghie (Gheorghievski) al Holmului l-⁠a hirotonit diacon, iar la 20 mai 1913 noul episcop al Holmului, Anastasie (Gribanovski), l-⁠a hirotonit preot. Anii de la Iablocina i-⁠au rămas adânc întipăriți în suflet, iar pe Sfântul Onufrie, ocrotitorul mănăstirii, l-⁠a socotit toată viața ca pe ocrotitorul său deosebit.

Între 1913 și 1915 a fost econom al mănăstirii. În 1915, odată cu apropierea frontului, a plecat împreună cu toată obștea la Moscova, unde a locuit mai întâi vremelnic, iar în 1916 a fost primit definitiv în Mănăstirea Bobotezei.

După unele izvoare a început studiile la Academia Teologică din Moscova, dar nu a primit diplomă, pentru că aceasta a fost închisă în 1919. După altele a urmat mai întâi o școală teologică inferioară și apoi seminarul din Moscova. În orice caz, învățătura i-⁠a fost întreruptă în 1919, când autoritățile bolșevice au închis școlile teologice ale orașului.

Tot în 1919 a fost ridicat la treapta de egumen. Mănăstirea Bobotezei fusese înregistrată ca „comună de muncă”, ca să nu fie desființată, iar egumenul Leontie era președintele comitetului locuitorilor ei.

La Suzdal

În noiembrie 1922, la cererea episcopului Vasile al Suzdalului, egumenul Leontie a fost mutat la Mănăstirea Sfântul Eftimie din Suzdal, iar în același an a devenit stareț al obștii de aproape o sută de viețuitori. S-⁠a ostenit să îndrepte starea materială a mănăstirii și să readucă rânduiala vieții monahale, cu slujbe ținute după tipic.

Aceste strădanii au stârnit împotriviri, căci unii dintre monahi țineau cu mișcarea renovaționistă, iar egumenul a fost bătut de câteva ori de ei.

În 1923 autoritățile sovietice au desființat mănăstirea, dar părintele Leontie a rămas în Suzdal. În 1924 Patriarhul Tihon l-⁠a ridicat la treapta de arhimandrit. A slujit mai întâi la parohia Icoanei Maicii Domnului din Smolensk, iar apoi la o altă biserică din oraș (după unele izvoare a Sfântului Nicolae, după altele a Sfântului Ioan Teologul), până în 1930, câștigând dragostea și prețuirea credincioșilor.

În 1929 s-⁠a alăturat credincioșilor care s-⁠au împotrivit închiderii catedralei din Suzdal.

Arestările și lagărele

În 1930 a fost arestat de OGPU sub acuzația de activitate contrarevoluționară. Pricina imediată a fost încălcarea interdicției de a trage clopotele. Odată cu el au fost închiși alți 31 de clerici și oameni ai Bisericii.

Erau învinuiți că ar fi organizat un grup de „femei fanatice”, între care foste călugărițe, care strângeau bani pentru episcopul Grigorie, aflat în exil, și provocaseră tulburări la închiderea catedralei. Arhimandritul era acuzat și că folosea citate din Scriptură ca să vestească prăbușirea apropiată a puterii sovietice. Nu și-⁠a recunoscut vina și a fost condamnat la trei ani de lagăr în Republica Komi, unde a lucrat ca felcer pe lângă o brigadă de deținuți care construiau un drum.

După ispășirea pedepsei a primit de la episcopul Ioan Gură de Aur al Iurievului binecuvântarea să slujească în satul Borodino. După un an a fost arestat din nou, acuzat de propagandă religioasă printre copii, de împotrivire față de colectivizare și de participare la o organizație monarhistă secretă. A recunoscut doar că le dăduse copiilor mici daruri, tocuri și creioane, ca să nu se apuce de golănii.

La 15 februarie 1936 a fost condamnat la încă trei ani de lagăr la Karaganda, unde a fost ajutor al medicului lagărului. Paznicii îl chinuiau des pentru că nu voia să se lepede de credință.

În 1938 a fost eliberat și s-⁠a întors la Suzdal, dar nu a primit nicio parohie. Mergea doar din când în când prin satele din jur și slujea în casele oamenilor.

Vorontsovo și a treia arestare

În iulie 1947 și-⁠a reluat slujirea în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Episcopul Mihail al Ivanovo și Kineșmei i-⁠a încredințat parohia Sfintei Treimi din Vorontsovo. A refăcut biserica, deși era împovărat cu un impozit foarte mare.

Ducea o viață aspră, săvârșea toate slujbele după rânduiala mănăstirească, îi învăța pe tineri și îi îndemna pe enoriași să nu lucreze în zilele de sărbătoare. Credincioșii îl socoteau un bătrân înainte-⁠văzător.

La 2 mai 1950 a fost arestat a treia oară, acuzat că răspândea idei antisovietice în predici, mai ales că vestea apropiatul sfârșit al lumii și tâlcuia Scriptura împotriva statului. Nu și-⁠a recunoscut vina și a fost condamnat la zece ani de lagăr.

A fost trimis din nou în Republica Komi, unde se bucura de mare cinste între deținuți. Se spune că prin rugăciunea lui s-⁠a vindecat fiica șefului lagărului, iar după unele izvoare a citit asupra ei rugăciunile de izgonire a duhurilor rele. Drept urmare regimul i-⁠a fost ușurat și i s-⁠a îngăduit să săvârșească Sfânta Liturghie de Paști.

După câțiva ani dosarul a fost revăzut. Instanța a socotit că doar rareori făcuse afirmații antisovietice și i-⁠a redus pedeapsa la cinci ani, astfel că la 30 aprilie 1955 a fost eliberat.

Păstorirea de la Mihailovskoe

La 20 iulie 1955 episcopul Venedict al Ivanovo l-⁠a trimis la parohia Sfântului Arhanghel Mihail din Mihailovskoe. A câștigat îndată mare autoritate între credincioși și a obținut îngăduința de a repara biserica.

În 1960 episcopul Ilarion l-⁠a numit membru al consiliului eparhial și duhovnic al clerului eparhiei. În același an Patriarhul Moscovei i-⁠a dat dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la Heruvic.

În anul următor, în urma unei învinuiri mincinoase venite de la un cleric, fratele episcopului, a fost oprit de la slujire, iar după o lună a fost trimis la o parohie săracă, la Elhovka. În 1963, la stăruința multor enoriași din Mihailovskoe, noul episcop al Ivanovo, Leonid, l-⁠a trimis înapoi.

Bătrânețea și boala nu-⁠i mai îngăduiau să slujească zilnic Liturghia. Primea însă credincioșii în casa lui, îi spovedea și le dădea sfaturi și îndrumare duhovnicească. Trăia simplu, nu primea bani, iar toate darurile credincioșilor le dădea pentru întreținerea bisericii. În 1969 Patriarhul Alexei I i-⁠a dat dreptul de a purta a doua cruce cu podoabe.

La 7 februarie 1972 a săvârșit ultima Liturghie din viața lui. A doua zi s-⁠a îmbolnăvit pe neașteptate și a trecut la Domnul la 9 februarie, în casa parohială, în timp ce corul bisericii îi cânta cântări bisericești. Slujba înmormântării a fost săvârșită de arhimandritul Ambrozie (Șciurov), iar după dorința lui a fost îngropat în cimitirul din Mihailovskoe. În 1989 a fost reabilitat pe deplin de autoritățile sovietice.

Cinstirea

Părintele Leontie era socotit sfânt încă din viață, iar cinstirea lui a început îndată după moarte. Lângă mormânt a izvorât un izvor socotit de credincioși tămăduitor, iar Biserica recunoaște că la mormântul lui s-⁠au petrecut minuni.

Biserica îi atribuie darul vindecării prin rugăciune și al înainte-⁠vederii. Între cele vestite de el se numără cutremurul de la Tașkent, moartea Patriarhului Alexei I, căderea comunismului, aflarea moaștelor Sfântului Serafim de Sarov și ceasul propriei morți.

În 1999 episcopul Ambrozie al Ivanovo l-⁠a trecut în rândul sfinților cinstiți local în Eparhia Ivanovo-⁠Voznesensk, iar în 2000 Soborul Arhieresc al Bisericii Ruse l-⁠a inclus în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei. În același an a fost așezat și în Soborul sfinților din Ivanovo.

Moaștele sale sunt așezate spre închinare în biserica Sfântului Arhanghel Mihail din Mihailovskoe. Este cinstit și de Biserica Ortodoxă Poloneză ca Sfântul Leontie de Tarnogród: din 2008 icoana lui, cu o părticică din moaște, se află în biserica Sfintei Treimi din Tarnogród, iar în 2010 arhiepiscopul Abel al Lublinului și Holmului a rânduit acolo o prăznuire locală la 11 noiembrie. Biserica Rusă îl pomenește la 10 februarie (28 ianuarie pe stil vechi).