Teodosie de Totma

Sfântul cuviosul Teodosie de la Totma (începutul secolului al XVI-⁠lea - 28 ianuarie 1568) a fost un monah rus, născut la Vologda, întemeietorul mănăstirii Sumorin de lângă Totma și un aspru nevoitor care și-⁠a ascuns nevoințele. Biserica Rusă îl pomenește la 28 ianuarie, ziua morții lui, și la 2 septembrie (15 septembrie pe stil nou).

Viața

S-⁠a născut la Vologda, probabil în primii ani ai domniei lui Vasili al III-⁠lea (1505-1533). La vârsta potrivită s-⁠a căsătorit, din voia părinților, și a avut o fiică, Marina. După moartea părinților și a soției și-⁠a lăsat averea rudelor pentru creșterea fiicei și a intrat la mănăstirea Schimbării la Față a Sfântului Dimitrie de la Priluki, din Vologda, unde a fost tuns în monahism.

În 1554 a primit de la țar o carte de scutire de jurisdicție și a început să orânduiască mănăstirea din Totma, unde, în decurs de un an, a ridicat o biserică de lemn și chilii pentru frați. În 1560 arhiepiscopul Nicandru al Rostovului i-⁠a dat o nouă ascultare: refacerea pustiei pustiite Eframov a Mântuitorului și a Sfântului Nicolae, în ținutul Totma, pe râurile Reja și Vaga. Carta de danie a țarului dată starețului Efrem la începutul secolului al XVI-⁠lea a trecut în moștenire lui Teodosie, care a refăcut pustia pe cheltuiala lui. Acolo erau bisericile Schimbării la Față și a Sfântului Nicolae. În documentele din secolul al XVII-⁠lea pustia apare ca aparținând altei mănăstiri, Nikolo-⁠Ugreșski, și a fost desființată în 1764.

Nevoințele

În căutarea luminării duhovnicești a adunat o mare bibliotecă de cărți duhovnicești, cumpărând nu doar cărți de slujbă, ci și lucrări teologice scumpe pe atunci ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Efrem Sirul și ale altor învățători ai Bisericii. A dus o viață de nevoință cât se poate de aspră, neîncetat în rugăciune și muncă, ascunzându-⁠și cu grijă nevoințele; abia moartea lui a dat la iveală taina. Purta sub haine lanțuri de fier și o cămașă de păr care îi sfâșia trupul până la sânge, iar pe cap, sub culionul de schimonah, o cască de fier. Sfântul Serafim de Sarov socotea lanțurile unor asemenea nevoitori, între care Teodosie de la Totma, ca pe un moment final al nevoinței lor, încoronarea ei, care trebuie pregătită prin nevoințe de smerenie, răbdarea ocărilor și post.

După cincisprezece ani petrecuți în mănăstirea Totma, prevăzându-⁠și sfârșitul, a chemat frații și a poruncit să se scrie o diată duhovnicească despre cum să fie cârmuită mănăstirea după moartea lui. În acest document istoric se află și rânduiala pomenirii lui. El cere să se dea zece ruble mănăstirii Prilucki și câte o jumătate de rublă pentru patruzeci de liturghii la fiecare altar din cetatea Totma, și roagă pe frați să-⁠l pomenească, să nu șteargă din pomelnic numele lui și al neamului lui, să împartă dreptatea fără abatere, să nu-⁠și ia păcat pe suflet, iar pe el, păcătosul, să-⁠l ierte și să-⁠l pomenească în rugăciunile lor, ca să-⁠i ierte și Dumnezeu pe ei. A murit la 28 ianuarie 1568.

Moaștele

În 1796, săpând un șanț pentru temelia unei noi biserici pe teritoriul mănăstirii Spasski, au găsit un sicriu cu rămășițele destul de bine păstrate ale unui schimonah și au socotit că sunt moaștele lui Teodosie, mort în 1568. Consistoriul din Vologda a socotit presupunerea nefondată și a poruncit să fie îngropat sicriul. Guvernatorul general a vestit însă Sinodul despre trupul găsit ca despre „moaște foarte minunate”, iar Sinodul a poruncit episcopului local să facă o cercetare. O comisie a consistoriului a cercetat sicriul și l-⁠a pecetluit, fără să dea cercetării curs. Aproape un an mai târziu, la cererea autorităților orașului, care voiau un sfânt al lor, Sinodul a numit o a doua comisie, de doi arhierei, care s-⁠au pronunțat împotriva recunoașterii trupului drept moaște ale lui Teodosie, din cauza locului și a tipului sicriului și a absenței minunilor; minunile raportate s-⁠au dovedit neadevărate. După încă un an, cedând autorităților laice, Sinodul a poruncit episcopului să cerceteze din nou. Acesta a înțeles ce se cere de la el și a hotărât că rămășițele pot fi socotite „adevărate moaște ale cuviosului Teodosie”, iar în septembrie 1798 Sinodul a hotărât că trupul aflat în 1796 se vestește ca moaște ale făcătorului de minuni Teodosie de la Totma. Se cunosc aproape o sută cincizeci de minuni după moartea lui: în cartea mănăstirii sunt însemnate 146 și s-⁠a încetat de mult să se mai scrie.

La 17 aprilie 1919 moaștele au fost deschise, în cadrul campaniei puterii sovietice de „deschidere a moaștelor”. Comisia a constatat că scheletul era uscat și în mare parte descompus, au rămas doar oasele. În anii 1920 mănăstirea Sumorin a fost desființată, iar moaștele au ajuns la Muzeul din Vologda. În 1988, anul de 1000 de ani de la creștinarea Rusiei, au fost date eparhiei din Vologda și au stat în biserica Lazăr din Vologda. În 1994 a avut loc aducerea solemnă a moaștelor la Totma, unde au fost așezate în biserica Nașterii lui Hristos. În 2014 s-⁠au împlinit 460 de ani de la întemeierea mănăstirii Sumorin și 20 de ani de la întoarcerea moaștelor, iar mănăstirea a început să fie refăcută. La 15 septembrie 2016, în ziua pomenirii, moaștele au fost mutate solemn în catedrala Înălțării a mănăstirii Sumorin.

Cinstirea

Amintirea sfântului a fost deosebit de cinstită în comunitatea de la Maroseika, de lângă biserica Sfântului Nicolae din Klenniki, condusă la începutul secolului al XX-⁠lea de dreptul Alexei Mecev și, după moartea lui, de fiul său, sfântul sfințit mucenic Serghei Mecev. Biserici închinate lui sunt în Cernigov, în peșterile Antonie ale mănăstirii Treimii și Sfântului Ilie, unde este biserica principală a mănăstirii și cea mai mare din cele trei subterane, în care a avut loc, la 21 noiembrie 1941, prima slujbă sub conducerea Sfântului Lavrentie de Cernigov. De asemenea, un altar al lui este în biserica soborniceasca a Sfintei Treimi din Nijni Novgorod (Vâsoko) și un paraclis în biserica Treimii din satul Oleș, din regiunea Kostroma.