Sari la conținut

Sfânta Muceniță

Levina

Fecioară mucenică, cinstită lângă Seaford, în Sussex.

Prăznuire
24 iuliestil vechi 6 august
Epoca
secolul V
Locul
Seaford

Viața

Sfânta Muceniță Levina (Lewinna, Lewine sau Leofwynn) a fost o fecioară britonă omorâtă de saxonii invadatori, în veacul al VII-⁠lea (după unele izvoare, al V-⁠lea). Se știe puțin despre viața ei. Un izvor o spune din vremea regelui Ecgberht de Kent (664-673), ucisă de un saxon păgân din pricina credinței, pe când trăia arhiepiscopul Teodor din Tars. Dunbar o socoate de neam regesc. A fost îngropată într-⁠o mănăstire din Sussex, închinată Sfântului Andrei, probabil legată de Lewes, aproape de Seaford.

În 1058 un monah din mănăstirea Bergues din Flandra, numit Balgerus, i-⁠a luat moaștele și le-⁠a dus pe corabie la Bergues-⁠Saint-⁠Winoc, împreună cu cele ale Sfintei Idaberga și o parte din cele ale Sfântului Oswald. Monahul Drogo a scris o lungă relatare a mutării și a minunilor petrecute atunci. Moaștele au ars când mănăstirea a fost distrusă în tulburările religioase din 1522 (după Dunbar, în 1558). Este pomenită la 24 iulie, ca sfântă a Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.

Prăznuiți în aceeași zi 24 iulie