Lifard

Cine a fost

Sfântul Cuvios Lifard a trăit în secolul al VI-⁠lea la Orléans, în Galia. Era un om cu vază al cetății: a învățat literele și dreptul și, datorită priceperii și nobleței sale, a fost numit guvernator și judecător. Tradiția orleaneză îl face fiul lui Rigomer, prinț al cetății Le Mans, și rudă apropiată a regelui Clovis, iar fratele lui mai mic ar fi Sfântul Leonard.

Obosit de grijile lumii, a lăsat slujba într-⁠un moment al vieții pe care izvoarele îl dau diferit, la vreo patruzeci sau la cincizeci de ani. A fost hirotonit diacon și a intrat în mănăstirea Sfântului Mesmin. Apoi s-⁠a retras, împreună cu ucenicul său Urbice, la Meung, la patru leghe de Orléans, într-⁠un loc pustiu unde se aflau ruinele unui vechi castel. Acolo și-⁠a făcut o chilie și a trăit în nevoință și rugăciune. Episcopul de Orléans, auzind de virtutea lui, l-⁠a hirotonit preot ca să-⁠i poată învăța pe alții.

Istoricul Symphorien Guyon (mort în 1657) povestește că în apropiere un balaur înspăimânta ținutul, iar sfântul s-⁠a rugat lui Dumnezeu și fiara a pierit lângă toiagul înfipt de Urbice. Povestirea este târzie și trebuie primită ca tradiție locală.

Mai târziu, Lifard și Urbice au întemeiat mănăstirea din Meung-⁠sur-⁠Loire, al cărei egumen a fost Lifard; după el a condus-⁠o Urbice. Sfântul a adormit în a doua jumătate a veacului al VI-⁠lea, în jurul anului 550, fără ca anul să fie cunoscut precis.

Este pomenit la 3 iunie, ca sfânt al Occidentului dinaintea Marii Schisme (sfânt al Bisericii nedespărțite), după calendarul pe stil nou.