Lucerie

Sfântul Cuvios Lucerie a fost al treilea egumen al mănăstirii Farfa, din Italia, urmaș, în 724 cel mai târziu, al lui Auneperto, și a adormit în 740. Era din Provence (după o sursă, din Maurienne, născut în jurul anului 650), crescut la Farfa de Toma de Maurienne, cel dintâi egumen. Prieten și concetățean cu Toma, l-⁠a urmat până la Ierusalim, unde au rămas șapte ani; apoi l-⁠a urmat la Farfa.

Păstorirea lui a fost o vreme de creștere și extindere. În primul an a primit de la ducele Thrasimund al II-⁠lea al Spoletoului o biserică, închinată Sfântului Getuliu, cu pământurile ei, în jurisdicția eparhiei Rieti. În 735 a întemeiat mănăstirea San Salvatore Maggiore, la opt mile de Farfa. În 739 a primit de la regele Liutprand un privilegiu care confirma bunurile mănăstirii și îi dădea libertatea de a-⁠și alege egumenii. Thrasimund renunțase în acel an la jurământul de credință față de rege; Liutprand a pornit cu o armată în Italia centrală și l-⁠a silit să fugă la Roma. Lucerie a făcut grabnic omagiu regelui aflat la Spoleto. În anul următor, cu ajutorul papei Zaharia, Thrasimund a recucerit Spoleto și a dat mănăstirii dreptul de pășunat în Germaniciana și zeciuielile locului. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite.